"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
După aventura în care s-a lansat anii trecuți, când a susținut cu toate resursele pe care le avea impunerea comunismului în Venezuela și apoi a încercat să facă același lucru și în Brazilia, Cuba are acum de făcut față unei crize la fel de adânci ca cea pe care a parcurs-o în anii '90, după prăbușirea Uniunii Sovietice. URSS fusese zeci de ani susținătoarea țării conduse de Fidel Castro după canonul comunist, și îndată ce Moscova nu a mai trimis bani, petrol, utilaje sau orice altceva, Cuba a intrat într-o perioadă de criză cruntă, dar cât se poate de specifică țărilor comuniste și binecunoscută și nouă, românilor.
În încercarea de a mai reduce din înfometarea generală pe care o suportă populația, comuniștii cubanezi au făcut o serie de concesii politice și economice, dând posibilitatea cubanezilor de rând să poata începe mici afaceri care să aducă servicii, produse și bani pe piața pustie a țării comuniste. În același timp însa, începând imediat după căderea Zidului Berlinului, Cuba a luptat pentru instaurarea comunismului în mai multe țări din America Latina și și-a planificat revenirea la vechiul curs politic de îndată ce va găsi alți sponsori în locul Uniunii Sovietice, care să îi susțină economia ce nu se putea menține deloc câtă vreme a fost gândită să funcționeze după aberantele concepții marxist-leniniste.
Îndată ce a fost instaurat regimul comunist la Caracas, cu ajutorul susținut al comuniștilor cubanezi, din porturile Venezuelei au început să plece către Cuba petrolierele și mineralierele încărcate cu resursele pe care Havana nu și le putea permite, dar pe care acum le avea aproape gratis din țara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume, transformată dintr-un stat prosper într-un alt lagăr marxist de unde aveau să lipsească toate curând.
Pentru o perioadă de câțiva ani, având asigurată susținerea Venezuelei devenite socialistă, Cuba a putut să asigure minimul necesar cetățenilor săi și asta a dat curaj conducerii de la Havana să revină la un regim politic mai dur, cu o constituție nouă care vorbește explicit despre instaurarea societății pur comuniste. Dar îndată ce Venezuela a intrat în criza clasică a oricărui regim marxist-leninist și nu a mai putut produce nici cât să îi ajungă pentru piața internă măcar, Cuba a rămas iar fără ajutor și a revenit la lipsurile și dezastrul pe care le mai avusese, din plin, în anii '90. Acum, situația Cubei e comparabilă cu cea din Coreea de Nord, adică lipsesc cam toate cele de bază – alimentele sunt pe cartelă, cum s-au dat dintotdeauna în regimul comunist, dar în rații micșorate, apa și curentul electric vin cu întreruperi, salariile sunt infima ș.a.m.d..
Conducerea comunistă de la Havana își face de lucru, mai nou, strângând semnături pentru a protesta împotriva politicii externe a administrației Trump, după ce s-au strâns și în Venezuela, în același scop, zece milioane de semnături, timp în care cubanezii trăiesc ca vai de ei de pe o zi pe alta, iar țara recurge la măsuri disperate pentru a putea rămâne funcțională – mai multe detalii AICI.
Astfel, pentru a putea avea energie electrică măcar la un nivel minimal, Cuba a recurs, începând cu 10 aprilie anul acesta, la firma turcească Karadeniz Holding, care închiriază centrale electrice speciale, instalate pe nave, tărilor care nu au posibilitatea de a-și asigura necesarul de energie – detalii AICI.
De notat că amintita firmă turcească produce cu navele sale energie electrică pentru Ghana, Mozambic, Gambia, Senegal, Sierra Leone, Sudan și Liban, așadar, pentru țările care, din cauza sărăciei, a războiului ori ale unor condiții foarte potrivnice nu își pot asigura nici măcar strictul necesar din produsele de baza alei unei vieți civilizate, și asta încă de la începutul secolului XX.
Aici a ajuns țara condusă de comuniștii alăptați la pieptul lui Fidel și Che – deși pretinde că poate da lecții de economie lumii întregi, nu își poate asigura nimic din cele necesare unui trai cât de cât decent. Pentru că doar aici se ajunge în comunism.
