Ramona Ursu îi face profilul noii propuneri a PSD de ministru al Educației: "Unde a fost de ros un os, acolo era și Gavrilă"


Ramona Ursu îi face profilul noii propuneri a PSD de ministru al Educației: "Unde a fost de ros un os, acolo era și Gavrilă"

Jurnalista Ramona Ursu îi face profilul deputatei PSD Camelia Gavrilă, noua propunere făcută de premierul Viorica Dăncilă pentru funcția de ministru al Educației. 

CITIȚI ȘI: Viorica Dăncilă confirmă că îi e frică de votul din Parlament. Premierul a nominalizat trei miniștri de la ALDE

Ramona Ursu spune despre deputata PSD că e un personaj foarte disperat după putere și funcții, că "unde a fost de ros un os, acolo era și Gavrilă". Totodată, jurnalista atrage atenția că Gavrilă "e cea care a votat în Parlament împotriva proiectului privind Autostrada Moldovei, după care s-a răzgândit, când a văzut ce scandal public iese".

Redăm postarea Ramonei Ursu:

"Pe Camelia Gavrilă, propunerea lui Dăncilă pentru ministerul Educației, o știu de mulți ani, de când am intrat în presă și eram reporter la Iași. Ea era ba director la un liceu din Iași, ba șefa Inspectoratului Școlar, ba consilier local, ba viceprimar, ba iar șefă la Inspectorat, ba parlamentar. Unde a fost de ros un os, acolo era și Gavrilă. Rar am întâlnit un personaj mai disperat după putere și funcții. Făcea parte din PNL-ul condus, pe atunci, la Iași, de infractorul Relu Fenechiu. Era o mare liberală și ea, la fel ca Fenechiu, iar când nu a mai mers cu PNL, doamna profesoară s-a mutat la PSD, normal. Gavrilă, parlamentar de Iași, e cea care a votat în Parlament împotriva proiectului privind Autostrada Moldovei, după care s-a răzgândit, când a văzut ce scandal public iese. Chiar toți parveniții ajung în Guvern. Absolut toți", scrie Ramona Ursu. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.