„Am aflat “oficial” din comunicatul de presă al Inspecției Judiciare de începerea cercetării disciplinare față de mine și colegii mei. Sper ca etapele urmatoare să le aflu, în mod legal, înainte de emiterea notelor de presă”, a scris marți seară procurorul Alexandra Lăncrănjan pe pagina personală de Facebook, lăsând să se înțeleagă că organul care întreprinde cercetarea împotriva sa a informat mai întâi presa despre asta.
Potrivit Inspecției Judiciare, s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de cinci procurori, între care prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, Alexandru Zăvoianu, cel care a fugit de a rupt pământul de jurnaliști la sfârșitul lunii august după ce a ieșit de la Secția specială, și pe procurorul care a așteptat ora 06:00 pentru a intră în casă lui Gheorghe Dincă, Cristian Popescu. De altfel, acesta din urmă a fost pus chiar sub învinuire de către cealaltă structură de teroare împotriva magistraților, Secția specială pentru investigarea infracțiunilor din justiție. Popescu este acuzat de procurorii acestei secții de abuz în serviciu, pentru că ar fi întârziat intrarea polițiștilor în casa suspectului Dincă.
Alături de cei doi, vor mai fi cercetați disciplinare Carmen Alexandra Lancranjan și Cosmin Adrian Iordache, din cadrul structurii centrale a DNA, și Antonia Diaconu, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
"Inspectorii judiciari au reținut că domnul procuror Popescu Ovidiu Cristian și domnul prim procuror Zăvoianu Cătălin Alexandru, ambii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal au gestionat în exercitarea atribuțiilor de serviciu date dintr-un dosar penal în curs de efectuare a urmăririi penale, respectiv activități desfășurate nu numai de reprezentanții Ministerului Public ci și de alte autorități/instituții ale statului ce au fost furnizate și preluate în cadrul comunicatelor postate de AMASP și procurorii Antonia Diaconu și Alexandra Carmen Lancranjan", arată, marți, Inspecția Judiciară, citată de ziare.com.
Potrivit IJ, comunicările publice au cuprins informații inexacte și date confidențiale.
"Informații inexacte: așa zisul anunț al Poliției cu privire la lipsa de personal; găsirea unui corp carbonizat cu ocazia efectuării percheziției domiciliare din 26.07.2019 la domiciliul numitului D.Ghe.; tehnică deficitară a D.O.S. 'aceeași că în toate dosarele penale instrumentate în ultimii trei ani'.
Informații confidențiale: împrejurarea emiterii ordonanței provizorii de interceptare și localizare pentru două numere de telefon; solicitarea și emiterea unor mandate de percheziție pentru trei locații; vizionarea unor imagini ale unor camere de supraveghere private; punerea în executare și rezultatul celor trei percheziții;
identificarea unui autoturism și proprietarul acestuia; efectuarea de verificări în zona de domiciliu al proprietarului autoturismului; solicitarea și obținerea altor mandate de percheziție domiciliară", potrivit IJ.