EXCLUSIV Congresul PSD, o ÎNMORMÂNTARE: Sondajele interne DINAMITEAZĂ candidatura Vioricăi Dăncilă! Dezastrul din spatele aplauzelor și al rânjetelor false


EXCLUSIV Congresul PSD, o ÎNMORMÂNTARE: Sondajele interne DINAMITEAZĂ candidatura Vioricăi Dăncilă! Dezastrul din spatele aplauzelor și al rânjetelor false

Cel mai caraghios, mai slab, mai scurt și mai populist congres din întreaga istorie a FSN/PDSR/PSD a lansat-o oficial, sâmbătă, pe notoria agramată Viorica Dăncilă în cursa pentru Cotroceni.

Atmosfera a fost de parastas, iar motivele sunt cât se poate de întemeiate – potrivit surselor Podul.ro, sociologul de casă Marius Pieleanu le-a prezentat Vioricăi Dăncilă și baronilor, sâmbătă dimineață, o serie de măsurători sociologice al căror numitor comun este unul funebru pentru PSD: nu numai că prezidențiabila Dăncilă nu are șanse să acceadă în turul doi al prezidențialelor, dar partidul celor trei trandafiri își continuă picajul în preferințele electorale ale cetățenilor, ajungând la un umilitor procent de 18%.

Potrivit măsurătorilor, candidatura junelui zvăpăiat și putinist Liviu Pleșoianu rupe din electoratul tradițional al PSD, iar problemele Vioricăi Dăncilă sunt pe cale să se adâncească abrupt, dacă (și este puțin probabil să nu se întâmple așa) Victor Ponta și Pro România vor desemna în lupta pentru Cotroceni un fost PSD-ist – sursele nostre precizează că Pro România va susține candidatura Corinei Crețu. Însă oricine va fi candidatul Pro România, este de domeniul evidenței că acesta va face totul (laolaltă cu Ponta, Rus, Tudose, Țuțuianu, Bănicioiu ș.a.m.d.) pentru a rupe hălci consistente din electoratul PSD.

Un alt motiv pentru care congresul PSD a semănat cu o înmormântare este războiul cu Tăriceanu ”4%”, a cărui defectare amenință să spulbere definitiv majoritatea parlamentară încă trâmbițată (dar nu probată) de Dăncilă&Co, care ajung din nou la mâna și la capriciile UDMR, ceea ce aduce mari prejudicii de imagine în perioade electorale. Pe de altă parte, deși e pe masa Vioricăi Dăncilă, scenariul unui guvern minoritar este lipsit de orice garanții și, trebuie spus, ridică multiple semne de întrebare.

Incertitudini spinoase planează și asupra recentelor permutări guvernamentale dorite de Dăncilă și baronii aferenți, în condițiile în care este posibil ca dubioasa Dana Gârbovan să fie respinsă de președintele Klaus Iohannis în ceea ce privește acapararea Ministerului Justiției.  

(Sursa foto - Libertatea.ro)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.