Tupeu fără margini al primarului PSD al comunei Peștișani (Gorj), Cosmin Pigui. Acesta consideră că românii care au fost nevoiți să plece la muncă în străinătate sunt „gunoaie”, „slugi occidentale”, „paraziți”, „bovine” și „spălători de bude”. Invectivele au fost adresate în public, pe Facebook, în cursul unui dialog cu un roman din Milano.
Cosmin Pigui a lansat un val de invective la adresa românilor din Diaspora după ce Alin Bogdan, membru al comunității românilor din Milano, i-a reproșat modul în care guvernează PSD. În acel moment, primarul Pigui s-a dezlănțuit, dovedind un grobianism aparent nelimitat.
„Hai sictir, ălora care vă dați cu părerea, dar nu trăiți în România! Niște gunoaie, slugi occidentale, paraziți! Rușine! Mă iau cu orice gunoi plecat din țară de piept! Nu vă e rușine?”, a transmis primarul pesedist.
Dar acesta nu s-a oprit aici, continuând delirul și aruncând cu invective practic în toți românii din Diaspora care “îndrăznesc” să aibă un punct de vedere cu privire la problemele din țară, dovedind printre altele că nu prea înțelege modul în care funcționează o democrație
„M-am săturat de bovinele care-și dau cu părerea despre tară și locuiesc afară! Paraziți! Spălatori de bude în occident! Nu mă umiliți voi pe mine si nici pe aleșii mei!”, a insistat primarul PSD.
În mod normal, un astfel de gest ar trebui să ducă automat la demisia sau la demiterea primarului.
Derapajul lui Pigui nu reprezintă un caz izolat. Amintim că anul trecut baronul PSD de Giurgiu Niculae Bădălău se distra la o petrecere cu manele în timp ce manelistul cânta: "să vină Diaspora, că noi ne p…m pe ea". Ulterior, Bădălău a spus că nu regretă nimic.
CONSULTAȚI ȘI: VIDEO EXCLUSIV Bădălău continuă să insulte Diaspora printr-o atitudine batjocoritoare și prin minciună