Mărturii îngrozitoare despre ororile de la Săpoca: ”Am văzut iadul pe pământ”. Psihiatria represivă, călăul Epaminonda și sinistrul Nicolau

Din nou în mijlocul unui amplu scandal sângeros, Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca – unde, în noaptea de sâmbătă spre duminică a avut loc un masacru abominabil: un pacient a omorât patru pacienți și a rănit grav alți nouă, izbindu-i cu un stativ de perfuzie – are o îndelungată istorie macabră, al cărei apogeu criminal a fost atins în perioada '70-'89, când Securitatea a folosit din plin instituția pentru a-i zdrobi pe unii dintre cei mai consecvenți opozanți anticomuniști, printre care și regretatul Vasile Paraschiv, curajosul muncitor care l-a sfidat pe Nicolae Ceaușescu, motiv pentru care a fost arestat și torturat în repetate rânduri.

După a doua sa arestare, în 1977, chiar din apartamentul opozantului Paul Goma, Securitatea a decis să-l distrugă definitiv pe Vasile Paraschiv, internându-l forțat la spitalul din Săpoca, unde s-a încercat înscenarea unei boli psihice.  Paraschiv a stat patruzeci și cinci de zile la Săpoca, unde nu i s-au administrat doar bătăi bestiale, într-o împuțiciune atotcuprinzătoare, ci și un ”tratament” medical represiv – printre altele, a fost supus la electroșocuri și i-au fost injectate diverse substanțe, toate acestea fiind dictate de doctorul Anton Nicolau, care avea să fie răsplătit, după '90, cu un mandat de deputat, fiind prezentat pretutindeni drept ”un deschizător de drumuri în medicină”.   

De notat că în anii '70-'89 regimul Ceaușescu a folosit din plin ”psihiatria represivă” pentru a-i anihila pe inamicii dictaturii. În România genocidarului Dej, precursorul acestor ”tehnici” era bestialul Tomorug Epaminonda – medic psihiatru la Direcția Generală a Penitenciarelor și șef al secției de psihiatrie represivă de la Spitalul 9, în anii '50. Este cel care a inaugurat în România <psihiatria penală>, metodă de anihilare căreia îi cădeau victimă acei opozanți ai regimului care nu putuseră fi aduși, prin torturi sălbatice și prelungite, în situația de a se autoacuza și a face obiectul unor procese publice. Tomorug Epaminonda fusese instruit de sovietici – mai multe detalii AICI.

În cele ce urmează, vă prezentăm o serie de mărturii sugestive din volumul Luciei Hossu Longin – ”Memorialul Durerii, o istorie care nu se învață la școală”, Humanitas, București, 2012 –, care sunt definitorii pentru ceea ce Vasile Paraschiv numea ”iadul de pe pământ”.

Vasile Paraschiv: ”Auzisem că a fost arestat (n. red. – Goma), dar am vrut să stau de vorbă cu familia. Am reușit să intru în locuința lui, am stat de vorbă cu soția sa, un milițian a intrat brusc în casă, a înfipt mâna în pieptul meu și m-a tras cu forța afară din apartament. Apoi, m-a dus de la etajul patru și până la parter numai în lovituri de pumni și de picioare. La parter, mai erau alți doi ofițeri de Securitate, care m-au dus la sediul Miliției din București, Drumul Taberii, unde mi-au cerut să dau o declarație că îmi retrag adeziunea mea la scrisoarea deschisă adresată de Paul Goma Conferinței post-Helsinki de la Belgrad. Eu am refuzat să fac acest lucru, și atunci ei m-au bătut și m-au maltratat până când am căzut jos, la pământ, și mi-am pierdut cunoștința. Noaptea, târziu, au venit cu o mașină, m-au luat, m-au dus la sediul Securității. Am ajuns după douăsprezece, iar a doua zi dimineața m-au urcat într-o mașină și, cu doi milițieni în uniformă, m-au dus și m-au predat doctorului Anton Nicolau, directorul spitalului din Săpoca, județul Buzău. Dacă la Miliția din București-Drumul Taberii am văzut moartea cu ochii, în mâinile ofițerilor de Securitate și de Miliție, la spitalul din Săpoca, județul Buzău, Secția 2, am văzut iadul de pe pământ”.

Marieta Paraschiv, soția lui Vasile Paraschiv: ”La Săpoca, a fost cel mai de groază; acolo chiar că am trăit eu momente de groază, frică, când l-am văzut unde era pus, într-un salon cu oameni foarte rău bolnavi, cronici, iremediabili. Saloanele erau cu foarte multe paturi și erau foarte murdare, și cu instructori care îi băteau; am înțeles că instructorii îi păzeau. Și sala de mese era murdară, urâtă. Aceasta m-a speriat; am intrat înăuntru, nu îmi venea să cred că poate fi internat într-un asemenea salon. A stat mai mult de două luni la Săpoca. Pe urmă, mai târziu, știu eu că a fost mutat de la Secția 2, secția aceasta care era de groază. Dar impresia mea a rămas aceeași, tot un spital rău, mi-a fost frică să mă duc acolo”.