Procurorii fac primele precizări în cazul minorei pline de sânge de la Galați: "În acest moment, nu este vorba despre un viol"


Procurorii fac primele precizări în cazul minorei pline de sânge de la Galați: "În acest moment, nu este vorba despre un viol"

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au prezentat marți, 4 august, primele date din ancheta legată de minora de 14 găsită plină de sânge pe o stradă din Galaţi. Amintim că polițiștii, deși era vorba despre o persoană plină de sânge și mai mult, o minoră, au stat pasivi în mașină.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, Traian Laurenţiu Iancu, a precizat că "în urma audierii nu au reieşit până la acest moment probe care să ducă la suspiciunea rezonabilă că actul sexual a avut loc prin constrângere", așadar "în acest moment nu este vorba despre un viol".

Totodată, procurorii au transmis că băiatul de 14 ani, cu care a întreţinut minora relaţii sexuale, nu va fi pedepsit pentru că diferenţa de vârstă dintre autor şi persoana cu care s-a întreţinut actul sexual nu este mai mare de trei ani.

CONSULTAȚI ȘI: VIDEO. Altă copilă, altă urgență, aceiași milițieni. Oamenii legii s-au baricadat în mașina de serviciu, refuzând să ajute o adolescentă plină de sânge. „Atât i-a mișcat tragedia Alexandra. Atâta pot. Ăștia sunt și nimic nu-i va schimba vreodată”

Redăm precizările procurorilor:

"S-a dispus începerea urmării penale pentru fapta de act sexual cu un minor. A fost audiată partea vătămată minoră, cu asistenţă juridică din oficiu şi în prezenţa unui reprezentant de la DGASPC Galaţi. Au fost audiaţi martori oculari prezenţi la locuinţa unde minora a avut raportul sexual. S-a obţinut şi s-a pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa unde a avut loc actul sexual. Au fost identificate, fixate şi prelevate mai multe probe, inclusiv probe biologice. În cauză s-a dispus şi o expertiză medico-legală pentru a se stabili cum au fost produse leziunile prezentate de partea vătămată minoră şi consecinţele asupra vieţii şi sănătăţii ei. Persoana vătămată beneficiază de o formă de protecţie într-un centru de plasament tip rezidenţial. Pe data de 3 august a părăsit, în jurul orei 17.00, casa de tip familial, împreună cu o altă persoană, verişoara ei, şi s-au deplasat în zona Palatului de Justiţie, unde s-au întâlnit cu minorul cercetat în această cauză, minor care are 14 ani. Pe baza unei relaţii de prietenie care este de aproximativ două luni, cei trei s-au deplasat la un imobil care aparţine familiei acestuia, unde într-o cameră au întreţinut un raport sexual normal. Din probe a reieşit că într-o cameră alăturată se aflau atât verişoara victimei, cât şi o rudă a băiatului. În urma audierii nu au reieşit până la acest moment probe care să ducă la suspiciunea rezonabilă că actul sexual a avut loc prin constrângere, prin punerea în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa", a precizat Iancu.

"După ce vom primi raportul medico-legal, procurorii vor dispune şi efectuarea unei expertize psihiatrice pentru ambii minori pentru a se stabili gradul de dezvoltare psiho-emoţională şi dacă persoanele respective aveau discernământul păstrat la acel moment. În acest moment, nu este vorba despre un viol. După ce a fost audiat şi de procuror, nu s-a apreciat că ar trebui luată vreo măsură faţă de minor. Art. 220 alin 5, din Codul Penal precizează că dacă diferenţa de vârstă dintre autor şi persoana cu care s-a întreţinut actul sexual nu este mai mare de trei ani, fapta nu se pedepseşte. Noi vom face cercetări şi vom stabili fiecare aspect constatat de procuror şi poliţişti şi vom analiza fiecare probă, vom comunica ce s-a întâmplat", a mai spus Iancu.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.