UPDATE
Șeful Dispeceratului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a precizat la Digi24 că minorul a fost găsit, iar apelul la 112 a fost unul fals, un joc la telefon privitor la care polițiștii vor avea o discuție cu părinții copilului și vor fi, cel mai probabil, amendați.
"Apelul era fals, iar copilul a fost găsit se pare de Poliție la domiciliul său, iar în acest moment Poliția poate să ofere mai multe informații pentru că înțeleg că vor discuta cu el și cu părinții despre acest apel. Însă, într-adevăr, copilul a reușit să mobilizeze forțe impresionante care au mers să caute în zona respectivă. (..) Din fericire nu a fost nimic grav care să pună copilul în pericol, însă a fost un joc la telefon care în mod normal se va discuta cu familia și probabil va fi dată o amendă către părinții copilului pentru abuzul respectiv", a spus Raed Arafat.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Salvatorii caută în București un copil în vârstă de 9 ani care a sunat la 112 și a anunțat că ar fi închis într-un canal de un alt copil. Copilul a sunat acum patru ore la 112.
"La ora 14:38 a fost primit un apel 112 de la un copil care a susținut că se află într-un canal stradal, sub carosabil, băgat acolo de un alt copil, care ulterior a pus și capacul.
S-a procedat la alertarea celor mai apropiate resurse de intervenție, de la Detașamentul Apărătorii Patriei, ulterior numărul acestora fiind suplimentat cu alte echipe de pompieri din apropiere, inclusiv Detașamentul Special de Salvatori. La fața locului au fost constituite echipe mixte de căutare, formate din pompieri, polițiști, jandarmi, polițiști locali S4, Apa Nova.
A fost verificată strada Maceșului, unde susținea copilul că se află, ulterior aria de căutare fiind extinsă semnificativ, pe fiecare stradă în parte, până la bulevardele Metalurgiei și Berceni, prin ridicarea capacelor de canal.
Din momentul apelului la 112, între copil și echipele din dispecerat (operator 112 și dispecer ISU) a fost purtată o conversație neîntreruptă timp de 35 de minute, pe durata căreia au fost solicitate și alte date care să permită identificarea acestuia.
În acest moment se continuă căutările", anunță salvatorii.
Sursa foto: ProTV