Politica PSD de a promova în funcții-cheie din aparatul administrativ al statului tot felul de indivizi obscuri, rubedenii, corupți, plagiatori fără competențe profesionale s-a dovedit a fi falimentară. Contraselecția practicată de PSD, în sine o moștenire a perioadei comuniste, a dus la tragedia de la Caracal. Dar semnele schimbării sunt inexistente pentru că pesediștii nu sunt dispuși nici măcar să accepte realitatea izbitoare. În loc de asta aceștia invocă tot felul de conspirații abracadabrante ale serviciilor împotriva partidului. Bunăoară fosta peremistă Olguța Vasilescu arunca vina pe referendumul din 26 mai pentru tragedie, iar Dăncilă nu se lăsa mai prejos acuzând “concentrarea excesivă pe lupta anti-corupție”. Altfel spus, pesediștii nu au înțeles nimic din aceasta tragedie. Să te aștepți ca reforma sistemului să plece de la ei ar fi pură naivitate.
Reacția normală a unui guvern confruntat cu dovada clară a incapacității administrației de a face față unei situații este una singură, demisia. După Colectiv Ponta a demisionat. Dar urmașii săi se comportă la fel. Viorica Vasilica Dăncilă se agață de putere și chiar speră că va câștiga alegerile prezidențiale, salvându-și cariera. Se știe că urmașul instituțional al FSN-ului are un obicei: își mazilește liderii care dau greș. Dăncilă va avea soarta lui Năstase, Geoană și Ponta după alegerile prezidențiale. Dacă ar avea mai multă inteligență politică, ar face ce au făcut Boc și Ponta: și-ar recunoaște incompetența, și-ar da demisia acum, ar detensiona situația și ar ieși de pe scena politică cu o fărâmă de demnitate.
Manifestaţia din 10 august se anunţă a fi masivă. Cei care au suferit pe 10 august anul trecut vin să-şi strige furia şi ura faţă de PSD. La asta se adaugă emoţia puternică generată de cazul Caracal. PSD e un partid aflat pe butuci, decredibilizat, incapabil sa se reformeze condus de probabil cel mai slab lider din istorie. Alegerile viitoare vor încununa naufragiul partidului. Dăncilă ar putea limita proporțiile dezastrului retrăgându-se de la guvernare. Dar până acum PSD nu pare să fie dispus să își asume nimic, continuând să guverneze chiar cu prețul distrugerii echilibrului politic și social din România.