Florin Iordache sfidează recomandările venite în Raportul GRECO crezând că justiția este tarlaua PSD. Concret, vicepreședintele Camerei Deputaților critică Raportul GRECO într-o declarație pentru Europa Liberă, întrucât nu s-ar concentra pe problemele reale din justiție, și spune că PSD nu a intenționat și nu intenționează să desființeze Secția specială.
CITIȚI ȘI: Adina Florea și Secția specială, pe făraș? Ministerul Justiției a publicat Raportul GRECO
"Nu sunt de acord și vă spun de ce. Din acest club fac parte și Franța și Anglia și Germania. Și Anglia și Germania și Franța au o serie de recomandări pe care nu le-au transpus și nu au de gând să le transpună. Atât timp cât suntem o țară independentă, cât avem un Parlament ales democratic, Parlamentul e singurul care poate modifica legislația. În acest club putem funcționa foarte bine cu Secția întărită, care asigură o anumită siguranță și independența reală a justiției", a declarat Florin Iordache.
"Atâta timp cât Greco a observat, spre exemplu, numai Secția Specială și deranjează foarte tare Secția Specială și GRECO nu a observat marile probleme din Justiție, mă refer aici la protocoale, mă refer la constituirea completelor, la influențarea și nerespectarea legii de cei care înfăptuiesc justiția, sunt niște chestiuni de o gravitate foarte mare. Nu intenționăm și nu am intenționat să desființăm Secția Specială. De ce această Secție când exista la DNA era mai bună? Această Secție, așa cum este, trebuie să funcționeze mai bine, mai rapid, astfel încât acolo unde sunt probleme această Secție să se ocupe de ele. Pe zona Secției nu putem interveni decât a ajuta pentru o mai bună operaționalizare și funcționare”, a mai spus vicepreședintele Camerei Deputaților.