USR și PNL, demers împotriva legii anti-protestatari inițiată de Carmen Dan și Iordache. Cele două partide din opoziție au depus o sesizare la CCR


USR și PNL, demers împotriva legii anti-protestatari inițiată de Carmen Dan și Iordache. Cele două partide din opoziție au depus o sesizare la CCR

Uniunea Salvați Romania (USR) împreună cu Partidul National Liberal (PNL) au depus o sesizare de neconstituționalitate cu privire la Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, prin care se oferă mai multă autoritate polițiștilor, lege inițiată de PSD-iștii Florin Iordache și Carmen Dan.

CITIȚI ȘI: Semnalul de alarmă al unui deputat privind proiectul de lege anti-protestatari, inițiat de Carmen Dan: Polițiștii ar putea folosi forţa, bastoanele, forţa fizică, pumnii, picioarele, gazele lacrimogene!

De la primele proteste generate de OUG 13 și cu atât mai mult de la 10 august încoace, PSD și ALDE nu visează decât la întărirea organelor de forță ale statului și la crearea cadrului legal care să permită puterii înăbușirea oricărei forme de revoltă populară. Este inadmisibil ca instituțiile statului să fie folosite de politicieni împotriva propriului popor, iar această lege exact asta face, creează pârghiile pentru ca Poliția și Jandarmeria să îi bată pe protestatarii pașnici sau să îi ducă la secție și să îi țină, fară justificare, cât vor mai marii zilei. Să nu uitam că nici acum, la aproape 11 luni de la protestul din 10 august, cei care au ordonat gazarea și agresarea manifestanților pașnici nu au răspuns în fața legii, iar PSD și ALDE, cu sprijinul UDMR, mai fac acum un pas prin care să îi reducă pe români la tăcere”, susține deputatul USR Stelian Ion, vicepreședintele USR din Camera Deputaților, conform unui comunicat de presă.

USR subliniază în sesizarea depusă la CCR că prevederile legii încalcă art. 1 alin. (5) și art. 53 din Constituție, care stabilesc că „în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, respectiv cadrul în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți.

Sintagma «motive verosimile», invocată în mod repetat în lege drept premisa pentru restrângerea unor drepturi și libertăți fundamentale, nu este definită în legislația din domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că este vorba de o lipsă de claritate a prevederilor legii. În lipsa unei definiții legale care să clarifice înțelesul acestei sintagme se poate constata că standardul existentei unor «motive verosimile» nu impune, în fapt, existența niciunui element obiectiv, cuantificabil, în virtutea căruia polițistul să poată acționa. De asemenea, legea nu reglementează cu claritate faptul că folosirea mijloacelor de constrângere trebuie realizată exclusiv când comportamentul persoanei vizate o impune în mod strict necesar și nici nu stabilește o ierarhie clară a mijloacelor de constrângere, ceea ce creează posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți în mod abuziv”, se arată în comunicat.

De asemenea, USR mai atrage atenția asupra faptului că legea prin care sunt sporite puterile Poliției și Jandarmeriei încalcă art. 20 alin. (2) și art. 22 din Constituție, referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului, respectiv dreptul la viață și la integritate fizică și psihică.

Este vorba despre faptul că legea introduce o prezumție de legitimă apărare în favoarea polițistului, care vă fi, astfel, îndrituit să riposteze. Or, o astfel de soluție legislativa încalcă Codul european de etică al Poliției, dar mai ales jurisprudență CEDO, având potențialul de a pune în pericol o serie de valori constituționale, precum viață sau integritatea fizică și psihică”, mai scrie în comunicat.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.