Procuroarea SS Adina Florea primește ajutor din partea unui fost deputat PSD care, de altfel, va candida la alegerile prezidențiale din 2019 din partea obscurei formațiuni politice Partidul Neamul Românesc.
Este vorba de nimeni altcineva decât Ninel Peia, cel care a fost exclus din PSD pentru un delir antivaccinist potrivit căruia mai mulți copii din Argeș au fost îmbolnăviți din cauza vaccinurilor. Totodată, Ninel Peia a susținut în trecut că predarea în școli a orelor de educație sexuală ar trebui pedepsită cu închisoarea.
Concret, fostul deputat PSD Ninel Peia a depus, la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), o plângere pe numele celor șapte membri CSM care au boicotat ședința de plen și pe cale de consecință Adina Florea nu a putut fi validată ca șefă a Secției Speciale. Peia îi acuză pe cei șapte magistrați de abuz în serviciu.
„Principalul motiv este încălcarea legii. Din punctul meu de vedere, magistrații din CSM sunt membri aleși cu activitate permanentă a CSM care, după validarea lor, au drepturi și obligații prevăzute de lege. Denunțul meu se îndreaptă împotriva lor, deoarece aceste personaje - pentru că nu ii pot numi magistrați - au avut foarte multe luări de poziție publice sau nepublice a căror finalitate nici măcar nu a fost disimulată privind obstrucționarea efectivă a funcționarii unei secții foarte importante din Parchetul General. Această secție este prezența în lege și are că scop realizarea efectivă a independenței judecătorilor și imparțialității procurorilor prin îndepărtarea amenințărilor cu dosare penale la adresa magistraților care nu au confirmat sau susținut anumite fapte sau rechizitorii sau nu au avut o poziție obediență față de înțelegerile cu serviciile secrete, toată lumea știe despre protocolalele secrete”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ninel Peia.
Plângerea a fost depusă de Peia pe numele celor șapte membri CSM care au semnat comunicatul de presă prin care au anunțat că cer eliminarea de pe ordinea de zi a plenului punctele care privesc Secția de anchetă. Peia îi acuză pe aceștia de abuz în serviciu.
Cei șapte judecători și procurori din CSM (Mihai Bălan, Andrea Chiș, Bogdan Mateescu, Florin Deac, Cristian Ban, Nicolae Solomon, Tatiana Toader) au refuzat să se prezinte la plen astfel încât ședința să fie amânată din lipsă de cvorum.
„Poziția de frondă a magistraților, judecători și procurori, care refuză îndeplinirea dispozițiilor legale de a participa la ședințele Plenului Consiliului Superior al Magistraturii contrar voinței celor care i-au ales pentru acest organism, este suprapusă până la identitate cu cea a unor opinii politice promovate de unele formațiuni, ceea ce califică această atitudine ca una evident politică, prin nesocotirea dispozițiilor instituționale privind separația puterilor în stat și interzicerea impusă magistraților de a se manifesta politic. Dincolo de consecințele de natură juridică, constând în vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale instituției (Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție), faptele magistraților menționați mai sus sfidează ordinea de drept și voința alegătorilor prin refuzul explicit de a participa la ședințele Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și de a vota în cunoștiința de cauza. Faptele magistraților sunt de neconceput într-un stat de drept și pot provoca pe lângă consecințele arătate, nemulțumiri ale masei magistraților și chiar tulburări de stradă”, se arată în plângerea depusă de fostul deputat.