Criza de tremurături a cancelarului Germaniei, Angela Merkel, a recidivat joi la o întâlnire la care a participat şi preşedintele Frank-Walter Steinmeier, potrivit imaginilor transmise de Reuters. Este a doua criză de acest tip în ultimele două săptămâni. Cu toate acestea, purtătorul ei de cuvânt a declarat că Angela Merkel se simte bine.
Amintim că Angela Merkel a mai avut în aceste două săptămâni o criză de tremurături și mai accentuată. Imaginile cu Angela Merkel tremurând incontrolabil minute în șir, din tot corpul, la ceremonia de întâmpinare a proaspătului președinte ucrainean Vladimir Zelinski au făcut înconjurul lumii, uluind și ridicând semne de întrebare cu privire la sănătatea celei mai puternice femei politice a momentului.
Chiar dacă 90 de minute mai târziu de la șocantul incident, Merkel, care va împlini luna viitoare 65 de ani, a zâmbit și a explicat în fața presei că a fost vorba despre deshidratare, motivele tremorului convulsiv stârnesc în continuare curiozitatea opiniei publice.
„Am băut trei pahare de apă de atunci, căci se pare că de asta aveam nevoie și mă simt foarte bine”, a precizat Merkel la conferința de presă comună cu Zelinski, 41 de ani, care a simțit și el nevoia să dea asigurări că situația a fost tot timpul sub control. „Din moment ce se afla lângă mine, vă asigur că era în deplină siguranță”, a glumit președintele Ucrainei.