"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Prestigioasa publicație americană ”Science” descrie cu o acuratețe de-a dreptul înfiorătoare, într-un articol din 24 iunie, o situație extrem de periculoasă, întâlnită cu mulți ani în urmă și în România lui Ceaușescu, situație ce pare să se repete acum aproape identic, în… Coreea de Nord.
În țara aproape perfect izolată de restul lumii a fost confirmat primul caz de SIDA abia în 1999, dar orice discuție despre răspândirea bolii a fost făcută cu maximă discreție de către comuniștii coreeni, jenați total anapoda de prezența virusului HIV, la fel cum s-au simțit și Ceaușeștii, datorită primitivismului lor comunistoid, care au preferat să închidă orice discuție despre acest virus în țara noastră, lucru care s-a dovedit extrem de periculos atât pentru populație, cât și pentru specialiștii care astfel nu au mai fost avertizați de imensele riscuri produse de prezenta virusului.
Sub conducerea rotofeiului cu porniri genocidare, notoriul Kim Jong-un, anul trecut de 1 decembrie – Ziua Mondială a SIDA –, oficialii guvernamentali nord-coreeni au anunțat că țara lor nu are nici măcar un singur pacient bolnav de SIDA! Oficial, Coreea de Nord a fost proclamată ”țară liberă de virusul HIV”.
În același timp, se știa că în 2018 erau înregistrate peste 8300 de cazuri de pacienți bolnavi de SIDA în Coreea de Nord, numai că spre deosebire de ce s-a întâmplat în România, specialiștii din Coreea de Nord au reușit să ceară ajutor în afara țării, ajutor aprobat de Phenian și primit începând din 2013 de la organizația non-profit DoDaum din New York, care s-a ocupat de campania pentru prevenirea bolii și susținerea îngrijirii celor deja infectați cu HIV.
Așa fiind, în țara cu 25 de milioane de locuitori există acum numai trei laboratoare care utilizează teste moderne pentru depistarea HIV și sunt aproximativ 3000 de pacienți care primesc terapie cu medicamente antiretrovirale, în bună parte importate – mai multe detalii AICI.
Situația celor bolnavi este mult agravată de criza alimentară, care a făcut ca cea mai mare parte din populație să sufere de malnutriție, dar și de sancțiunile care împiedică importul unor medicamente esențiale, situație care amintește de România în ultimul deceniu al dictaturii lui Ceaușescu, numai că atunci medicamentele nu intrau în țară din cauza hotărârii comuniștilor români de a nu mai importa prea multe din Occident, pentru a face… economie de valută.
Situația din țară noastră a fost mult mai gravă, ajungându-se la un număr imens de copii și tineri infectați cu HIV, din cauza prezenței virusului în băncile de sânge, dar și din cauza instrumentarului medical absolut inadecvat.
De exemplu, până în 1989 s-au folosit la noi în țară seringi de sticlă, care erau sterilizate prin fierbere împreună cu acele lor dupa fiecare folosire, dar din cauza crizei interminabile de energie electrică din anii '80 era complicat ca acestea să poată fi mereu sterilizate cum trebuie. Industria românească ar fi putut produce fără probleme seringile de unică folosință, intrate la noi în țară abia după 1990, dar Ceaușescu nu a vrut ca statul să cheltuiască ceva pentru a preveni îmbolnăvirea cu SIDA și astfel nici măcar cele mai simple măsuri de prevenire a răspândirii virusului nu au fost luate.
Elena Ceaușescu însăși dăduse ordin Ministerului Sănătății să nu facă nimic în cazul virusului HIV, astfel că medicii au făcut testele de depistare a bolii în clandestinitate, în cele mai multe cazuri. Deși a fost organizată o mică echipă pentru depistarea HIV la Institutul Victor Babeș, medicii din țară nu aveau acces la rezultatele cercetării de la institutul românesc. Numai Academia de Științe Medicale a primit ajutor de la Organizația Mondială a Sănătății, care a donat țării noastre instrumente și agenți de testare, cu care a putut fi improvizat un laborator neoficial de depistare a virusului – mai multe detalii AICI.
Dar tăcerea impusă de Ceaușești pe acest subiect a făcut ca boala aceasta mortală să se răspândească nedepistată, ajungând să afecteze un număr imens de copii și tineri, în Romania fiind, la un moment dat, mai mulți infectați cu HIV decât erau în toată Europa – mai multe detalii AICI.
Ăsta a fost Cernobîlul nostru – un pericol imens pentru populație ținut sub tăcere de autoritățile comuniste, lucru care l-a amplificat fantastic, gestionat fără prea multă grijă pentru viețile noastre. Pericol care se repetă acum și în Coreea de Nord, chiar dacă la o magnitudine mai mica, după aceeași rețeta știută de la comuniștii anilor trecuți de la noi din țară.
