Violeta Alexandru, proaspăt aleasa în fruntea PNL București, a declarat marți că filiala pe care o conduce va face opoziție totală împotriva PSD, și va lansa "spre dezbatere publică idei și soluții pentru problemele Bucureștiului care s-au acutizat în ultimii ani".
CITIȚI ȘI: Violeta Alexandru este noul președinte al PNL București
Redăm mesajul Violetei Alexandru:
"Sunt astăzi, cumva, în fața unui nou început deși sunt alături de colegii mei din echipa PNL București respectiv a Sectorului 1 din Capitală de mai multă vreme. Președintele Partidului Național Liberal și colegii din Biroul Executiv mi-au acordat astăzi o mare responsabilitate, numindu-mă Președinte interimar al PNL București.
Pe toți cei care au încredere reală în modul în care eu îmi respect, încurajez și promovez colegii cu care lucrez și, cel mai important, pe toți cei care au încredere că a venit timpul ca cei care își văd de treabă în București să fie, cu adevărat, în primul rând, îi rog să vină alături. Vom trăi o experiență extraordinară redând oamenilor încrederea în PNL prin modul serios și integru în care vom lucra. I-am văzut, în acești ani, pe colegii mei din PNL care doresc să construiască, au idei, au soluții și sunt capabili să își asume responsabilități. Au în mine cel mai sincer partener de drum.
Sunt, însă, decisă să deschidem, împreună, organizațiile de sector ale Partidului Național Liberal din București către oamenii activi din Capitală, antreprenori, studenți, profesori, lideri ONG, către toți oamenii care simt că, într-o echipă pregătită și asumată, au șansa de a își vedea împlinită speranța legitimă a unei Capitale civilizate. Oprim împreună umilința pe care o trăim din partea unei administrații PSD arogante, disprețuitoare față de bucureșteni. Acest lucru ni-l vom asuma în primul rând noi, colegii din consiliile locale printr-o opoziție totală la PSD și la modul în care acest partid risipește resursele publice. Pe lângă opoziție fermă, vom lansa spre dezbatere publică și ne vom asuma idei și soluții pentru problemele Bucureștiului care s-au acutizat în ultimii ani. Vom intra în dialog cu bucureștenii, un mod de lucru care mi-a caracterizat toată cariera profesională.
Sunt conștientă de încrederea pe care colegii mei o au în mine. Mulțumesc fiecăruia în parte pentru că au încredere că putem reda, inclusiv prin munca mea, echipei PNL București respectul și aprecierea oamenilor. De fapt, le vom primi dacă vă vom convinge, cu fapte, că le merităm.
Luăm, prin încredere în proiectul de reconstrucție a PNL București, Capitala înapoi redând-o bucureștenilor, oameni care au dreptul să trăiască într-un oraș civilizat!", a transmis Violeta Alexandru.