Circa 600 de liberali din organizația București au semnat o scrisoare deschisă, adresată lui Rareș Bogdan, în care îi cer acestuia să preia conducerea filialei din Capitală.
Scrisoarea vine în condițiile în care Ludovic Orban pare să fi renunțat să-l mai susțină pe Rareș Bogdan să devină președintele PNL București.
Potrivit unor surse din PNL, Orban se va consulta cu Iohannis în legătură cu persoana care va fi numită la conducerea acestei organizații. La 3 iunie, Rareș Bogdan era cel care punea condiții pentru a prelua conducerea acestei structuri, una din ele fiind ca el să decidă șefii organizațiilor de sector.
Scrisoarea celor 600 către Rareș Bogdan vine în condițiile în care liderii liberali s-au săturat de ieșirile la tv ale fostului moderator de la Realitatea, ieșiri în care anunța drept decise chestiuni care nu fuseseră nici măcar discutat de conducerea partidului.
„Vă rugăm să primiți acest mesaj nu din partea unor oameni politici, ci din partea a peste 2500 de ani de vechime cumulată în Partidul Național Liberal.
Deși vechimea în partid nu este singura virtute de la care ne revendicăm, suntem siguri că ea constituie o garanție a consecvenței, unității, devotamentului și spiritului de echipă ce au guvernat și guvernează activitatea noastră.
Suntem suma credințelor noastre, a experiențelor și muncii fiecăruia, iar asta dă cu adevărat putere unui partid și unei echipe. Și da, la PNL București suntem cu adevărat o echipă!
Sunt ani de muncă împreună, ani de lupte politice, ani în care s-au schimbat președinți de partid, s-au schimbat conduceri locale, s-au făcut și desfăcut alianțe, dar sunt ani în care noi am rămas fideli ideii de a contribui la dezvoltarea României, în spiritul principiilor și valorilor pe care le-am moștenit de la iluștrii noștri fondatori.
Pentru toate acestea vă scriem!
Vă încredințăm, Domnule Rareș Bogdan, speranțele și idealurile noastre, de a continua împreună. Punem alături de dumneavoastră vechimea, experienția și priceperea de care am dat dovadă în ultimii 30 de ani de democrație românească.
Știm că misiunea pe care vă cerem să ne-o asumăm împreună nu este una ușoară. Dar suntem siguri – iar asta ne însuflețește pe toți – că avem același obiectiv: acela de a oferi Bucureștiului și României o guvernare corectă și responsabilă. Iar acest obiectiv ne dă curaj și încredere.
Vă cerem să veniți alături de noi, să construim în continuare alternativa autentic liberală pentru bucureșteni și pentru români. Am luptat împreună în campania recent încheiată, ne-ați fost aproape printre oameni, câștigându-ne astfel adeziunea și încrederea în forța echipei pe care am creat-o”, se arată în scrisoarea celor 600 către Rareș Bogdan.