Omul PSD care conduce AEP infirmă acuzațiile PSD de fraudă a votului din 26 mai


Omul PSD care conduce AEP infirmă acuzațiile PSD de fraudă a votului din 26 mai

Președintele Autorității Electorale Permanente, Florin Mituleţu-Buică, un apropiat al PSD-ului, a declarat vineri că la alegerile europarlamentare din 26 mai şi la referendum au existat doar erori de completare a proceselor-verbale şi nu de modificarea datelor cu privire la voturile exprimate.

AEP, inclusiv ca membru în BEC, prin preşedinte şi doi vicepreşedinţi, a constatat că la aceste alegeri europarlamentare şi referendum nu au fost constatate decât erori de completare a proceselor-verbale, şi nu modificarea datelor cu privire la validarea alegerilor, adică a voturilor valabil exprimate”, a spus Florin Mituleţu-Buică, potrivit Agerpres.

Reamintim că PSD își dorește organizarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a verifica presupusele acuze de fraudare a votului.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, a declarat, miercuri, că în cadrul coaliţiei PSD-ALDE se discută despre înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru votul la alegerile europarlamentare, suspectând că votul ar fi fost fraudat, iar singurele acuzații că alegerile ar fi fost fraudate, au venit din partea parlamentarilor PSD la emisiunile de la Antena 3. 

 „Nu ne dorim să avem un vot în Diaspora cum am avut în 2009, un vot la trei secunde cum am avut, de pildă, la Ambasada de la Paris, un vot aproape de necontrolat sau un vot ca la Bruxelles. Urmărim şi noi cu foarte mare atenţie tot ce a apărut în spaţiul public în ultimele zile legat de o posibilă fraudare a alegerilor din 26 mai”, a declarat Mihai Fifor la Antena 3.

Mai mult, Florin Mituleţu-Buică a subliniat că acele corecţii din procese verbale nu influenţează voturile exprimate şi că Biroul Electoral Central (BEC) a valitat în totalitate alegerile.

Două procese verbale, care au fost în spaţiul public, le-am văzut. La unul era vorba de prezenţa la vot şi voturi valabil exprimate - 1.676 şi 5.300 reprezenta numărul buletinelor de vot neutilizate (...) Au fost decizii în sensul în care s-au dat răspunsuri către birourile electorale - să se facă corecţiile în procesele verbale. Corecţiile din procesele verbale nu influenţează voturile valabil exprimate. Biroul Electoral Central a validat în totalitate alegerile pentru Parlamentul European, neconstatând probleme pe partea de voturi valabil exprimate şi a repartizat şi datele şi azi AEP a trimis la Parlamentul European lista parlamentarilor care vor prelua mandatul” a mai adăugat preşedintele AEP.

Florin Mitulețu-Buică susține că BEC nu a constat probleme legate de votul multiplu şi e de părere că STS, „cu siguranţă”, nu ar trebui să fie eliminat din procesul de monitorizare al votului. Totodată, președintele AEP informează că, luni, la şedinţa Comisiei speciale parlamentare privind votul din Diaspora, va propune un proiect de lege al Autorităţii care să fie îmbunătăţit în Parlament.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.