Amenințarea AGENȚILOR Sputnik. Un redactor șef al rețelei propagandistice putiniste a fost ARESTAT pe aeroportul din Vilnius


  • ACP
  • May 28, 2019 17:32
  • 3004
Amenințarea AGENȚILOR Sputnik. Un redactor șef al rețelei propagandistice putiniste a fost ARESTAT pe aeroportul din Vilnius

Redactorul șef al rețelei media Sputnik Lithuania, Marat Kasem, a fost reținut de autoritățile lituaniene pe aeroportul din Vilnius, pe 28 mai, îndată ce a coborât din avion. Acolo i s-a adus la cunoștință că îi va fi interzisă intrarea în Lituania pentru următorii cinci ani, pentru că, după cum a declarat Kasem agenției de știri ruse RIA Novosti, acesta reprezintă o amenințare la adresa securității țării baltice.

Cei de la Sputnik se plâng că au mai avut probleme cu autoritățile țărilor baltice, care nu permit libertatea de mișcare a rețelei media ruse în regiune.

Cu toate acestea lituanienii au motive mai mult decât serioase să nu permită intrarea în țară lor a unui agent al propagandei ruse – purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, a explicat în 2017 pentru BBC că Sputnik e o parte a mașinii de propagandă a Kremlinului care încearcă să folosească informațiile pentru nevoile politice și militare ale Rusiei.

Calea urmată de propagandiștii ruși nu e de a-i convinge pe oameni de ceva, a mai declarat purtătorul de cuvânt al NATO, ci de a divide opinia publica până la a submina abilitatea publicului de a mai înțelege ce se întâmplă și, astfel, de a nu mai putea lua decizii când acestea trebuie luate – mai multe detalii AICI.

În aceste condiții, e justificată oprirea intrării angajatului de la Sputnik în Lituania și nu ar fi rău ca și la noi în țară să aibă parte de ceva atenție din partea autorităților cei care colaborează cu rețeaua rusă de propagandă.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.