Chișinău: liniștea din ochiul furtunii?

La Chișinău timpul parcă s-a oprit pe loc. Lumea politică pare resemnată cu ideea unor alegeri anticipate, după câteva tatonări timide între Blocul ACUM și socialiști, care s-au încheiat înainte să înceapă. În condițiile în care un nou scrutin parlamentar pare iminent, motoarele de partid au scăzut din turații, asigurând tuturor momente de respiro înaintea unei alte încleștări electorale.

Dar liniștea cea mai asurzitoare provine din tabăra așa-numiților democrați. Dominatori ai vieții publice în ultimii trei ani, liderii Partidului Democrat au dispărut brusc din peisaj, de parcă i-a înghițit pământul, lăsându-și aparatul de propagandă, foarte solid, să le verbalizeze mesajele. Printre marii absenți din spațiul public se numără premierul în exercițiu, Pavel Filip, și ex-președintele Parlamentului, Andrian Candu, oameni de încredere ai oligarhului Vladimir Plahotniuc.

Ca atare, dispariția acestuia din urmă a generat cea mai intensă rumoare. Ultimul zvon, pe cât de șocant, pe atât de neverosimil, este acela că Plahotniuc, decidentul numărul unu al Republici Moldova, ar fi suferit un atac cerebral sever și că se recuperează undeva peste hotare. Așa s-ar explica, poate, reținerea nefirească de care dau dovadă în ultimele săptămâni ortacii săi, obișnuiți să funcționeze doar la comandă. Așa ar avea logică discursul neobișnuit de curajos pe care și l-a asumat dintr-o dată ocupantul fotoliului de președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, care a început să numerele ceasurile în care el poate scoate statul din captivitate.

Totuși, agitația obișnuită de la Chișinău pare să se fi potolit și din cauze externe. Noile împrejurări politice din imediata vecinătate impun o perioadă prelungită de reflecție. Fiind un ciot de țară – nicidecum o națiune, doar o populație –, cu o identitate ștearsă, difuză, fără o agendă internă precisă și cu o politică externă duală, lunecoasă și de aceea imprevizibilă, Republica Moldova este obișnuită să se uite prin părți. Deloc originală, reflexul ei este să copieze mișcările altora, să se muleze după noile tendințe, să absoarbă soluțiile moderne. I-adevărat, este tentată mai ales de deprinderi rele, de năravuri, decât de isprăvi.

De aceea veștile bune de peste hotare trezesc îngrijorare în cercurile de vârf ale politicii moldovene.

Primul semnal de alarmă pentru regimul lui Vladimir Plahotniuc a venit din Ucraina, odată cu alegerea în funcția de președinte a lui Vladimir Zelenskii. Dar nu atât ascensiunea lui Zelenskii este îngrijorătoare, cât coborârea în amurgul politicii ucrainene a lui Petro Poroșenco, un aliat vechi și de încredere a lui Plahotniuc. Atunci când „coordonatorul” de la Chișinău a dorit să se răzbune pe un fost partener de afaceri, Veaceslav Platon, serviciile speciale ale lui Poroșenco l-au capturat și l-au extrădat pe acesta în Republica Moldova în timp record, deși afaceristul, condamnat după aceea la 18 ani de pușcărie, se afla pe teritoriul ucrainean sub identitate falsă.

Opinia publică moldovenească cunoaște doar câteva afaceri comune ale celor doi oligarhi. În realitate acestea pot fi extinse, cuprinzând elemente care depășesc zona privată și implică instituții de stat și alte structuri publice.

Iar dacă înfrângerea lui Poroșenco era previzibilă, intrarea la apă a PSD-ului din România, după alegerile europarlamentare, reprezintă o lovitură neașteptată și năpraznică pentru guvernarea hibridă de la Chișinău. De ce hibridă? Pentru că promoscovitul Igor Dodon face parte din ea și joacă un rol public pe care i l-a desemnat Vladimir Plahotniuc.

După vântul schimbării de la Kiev, care a uscat niște gâtlejuri la Chișinău, mișcările tectonice de la București au produs derută. După condamnarea lui Liviu Dragnea, social-democraților din România nu le mai arde de partenerii lor de peste Prut, iar tranziția către un nou parteneriat, cu alți actori politici, poate dura și poate clătina pozițiile în care mai stau înfipți Plahotniuc și oamenii săi. Ei speră, probabil, ca furtuna care s-a iscat deopotrivă peste Nistru și Prut să-i ocolească. Orice export de democrație de peste cele două fluvii, orice experiență politică ce îi poate molipsi pe moldoveni este periculoasă pentru actualul regim politic de la Chișinău.

De aceea liniștea care s-a așternut în Republica Moldova poate fi prevestitoare de rele. Nu doar pentru că administratorii săi provizorii se vor ține cu dinții de putere, în dauna stabilității și interesului public. Dar, așa cum ne demonstrează precedentele din ultimele trei decenii, dacă la Chișinău s-ar crea un vid de putere, acesta ar putea fi repede dezlocuit de forțe obscure,  care abia așteaptă să iasă din întunericul lor răsăritean.