EXCLUSIV Iulian Fota face bilanțul summitului de la Sibiu. Câștigurile României în urma vizitei liderilor europeni


EXCLUSIV Iulian Fota face bilanțul summitului de la Sibiu. Câștigurile României în urma vizitei liderilor europeni

Pe 9 mai, ziua Europei, Sibiul a găzduit summitul UE, la care au participat cei mai importanți lideri politici europeni, printre care cancelarul Germaniei Angela Merkel și președintele Franței, Emmanuel Macron.

Astfel, redacția Podul.ro a luat legătura cu expertul în securitate națională Iulian Fota care a și participat la summit împreună cu șeful Statului Major, generalul Ciucă, la o dezbatere privind relația transatlantică.

Concret, întrebat care sunt câștigurile României în urma summitului, Iulian Fota a subliniat două aspecte: în primul rând, țara noastră a obținut un plus în privința imaginii, iar în al doilea rând cei care sunt eurosceptici vor avea mai puține argumente împotriva UE discutându-se deja în spațiul public despre "spiritul de la Sibiu". Totodată, directorul Colegiului Național de Informații a atras atenția că a critica în acest moment Uniunea Europeană ar însemna ca România să fie ruptă în două, analistul politic ilustrând summitul de la Sibiu în antiteză cu mitingul anti-european al PSD de la Iași.

Mai mult, fostul consilier prezidențial a punctat și câștigul pentru Europa în urma summitului: "statele europene și liderii au regăsit o cale să reafirme adeziunea la proiect și să spună tranșant că nu există altă cale mai bună pentru noi toți decât a rămâne împreună pentru că unirea face puterea și știm acest lucru și din istoria noastră".

"Avem un câștig de imagine. A fost un summit găzduit în condiții foarte bune, un summit care s-a desfășurat tehnic vorbind fără niciun fel de impedimente. Am avut parte de o participare importantă a unor lideri care au fost foarte bine primiți de populația Sibiului, inclusiv doamna Merkel, respectiv domnul Macron. Pe domnul Macron l-am văzut chiar eu cum făcea baie de mulțime. Fiind în Sibiu în ultimele zile, am fost martor la unele evenimente. Așadar, câștigul de imagine al României este evident. Pentru o zi, România, prin intermediul Sibiului, a fost centrul de gravitate al Uniunii Europene. Lucrul acesta nu s-a mai întâmplat din 2008 când, prin Summitul NATO, România a fost iarăși centrul de gravitate al lumii transatlantice.

Există și un câștig pentru noi pe termen mediu și lung. Câștigul acesta este legat de dezbaterea pe care inevitabil o purtăm și prin prisma politicii interne despre relația României cu Uniunea Europeană. Se vorbește deja despre spiritul de la Sibiu. Cel puțin pentru cei care critică UE în România, de obicei fără argumente și fără a justifica atitudinea critică și de aceea avem atâta demagogie și populism, faptul că viitorul UE este legat de Sibiu și există un spirit de la Sibiu va face sarcina aceasta foarte dificilă. În momentul acesta să critici Uniunea Europeană înseamnă de fapt să rupi România în două. Asta este, dacă vreți, o consecință chiar mai importantă decât câștigul de imagine pentru România. Relația României cu UE nu mai este o discuție despre Uniunea Europeană. Relația României cu UE e o discuție despre România, despre viitorul țării noastre. Sibiul, Transilvania sunt europene, vor în Europa și aici nu există niciun fel de dubiu, pe când în celelalte părți ale României discuțiile încă se poartă. Am avut o demonstrație cu tentă antieuropeană la Iași și au fost mulți oameni acolo. Este adevărat că mulți au fost aduși cu forța, dar în esență au fost prezenți la eveniment. Ce să înțelegem de aici? Că o parte din Moldova are o problemă, o reținere, privește critic relația României cu UE? Acestea sunt cele două aspecte ce privesc România.

De asemenea, are și Europa în ansamblu un câștig pentru că acest summit a fost gândit să aibă loc după ieșirea Marii Britanii din UE. Era primul summit, fie el și informal, la care urma să se discute viitorul UE în formatul cu 27 de state. Acum știm că Brexitul este încă departe de a fi lămurit, știm că Marea Britanie încă este legată de UE, dar chiar și în condițiile acestea totuși statele europene și liderii au regăsit o cale să reafirme adeziunea la proiect și să spună tranșant că nu există altă cale mai bună pentru noi toți decât a rămâne împreună pentru că unirea face puterea și știm acest lucru și din istoria noastră. Cu atât mai mult într-o lume periculoasă în care trăim e nevoie să rămânem împreună ca europeni", a spus analistul de politică externă.

De asemenea, chestionat dacă summitul are și un impact asupra alegerilor europarlamentare, Iulian Fota a reliefat ideea conform căreia forțele politice din România cu discurs pro-european vor avea mai multe argumente în raport cu euroscepticii care vor încerca să găsească punctele slabe ale evenimentului de la Sibiu. De altfel, analistul de politică externă a menționat și summitul convocat de președintele Consiliului European Donald Tusk pe 28 mai, summitul de la Sibiu fiind și el un factor determinator ca liderii europeni să ridice ștacheta UE întrucât în urma alegerilor europarlamentare vor ajunge în PE și demagogi și populiști, iar influența lor trebuie estompată din timp.

"Evident. Celor care adoptă o poziție proeuropeană summitul le-a oferit argumente, muniție. Deci vor putea și mai bine să invoce argumente proeuropene după acest summit. La fel cum și cei care sunt și se poziționează anti-Europa vor încerca să găsească slăbiciuni, să găsească argumente pentru a combate punctele de vedere pronunțate pe timpul summitului. Summitul este relevant și pentru alegeri nu doar pentru viitorul Uniunii Europene. Este relevant și pentru discuțiile de după alegeri întrucât domnul Tusk a convocat deja un summit oficial pe 28 mai pentru că actualii lideri europeni vor să păstreze totuși ștacheta aceasta a UE cât se poate de sus și pentru că vor veni vremuri mai complicate pentru că este clar că vor intra și demagogi și populiști în Parlamentul European", a conchis Iulian Fota în exclusivitate pentru Podul.ro.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.