Mai multe organizații neguvernamentale, alături de sociologul Mircea Kivu, expertul electoral Maria Krause și analistul politic Claudiu Tufiş, solicită Autorităţii Electorale Permanente şi Guvernului României să nu adopte proiectul de ordonanță de urgență prin care se crește pragului pentru validarea referedumului pentru Justiție inițiat de președintele Klaus Iohannis.
Concret, este vorba despre Proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului Dăncilă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, precum şi pentru unele măsuri privind organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și a referendumului național din 26 mai 2019, publicat pe pagina www.roaep.ro.
Proiectul de ordonanță de urgență prevede calcularea procentului de prezenţă necesar pentru validarea referendumului raportat la numărul alegătorilor înscrişi în registrul electoral şi nu la numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente, cum cere Legea 3/2000.
ONG-urile și specialiștii citați susțin că modificarea este categoric de natură a afecta drepturile electorale, în măsura în care presupune creşterea semnificativă a cvorumului de prezenţă, considerăm că adoptarea ei prin OUG cu mai putin de o lună înaintea scrutinului contravine articolului 115 alin (6) din Constituţia României şi nu respectă recomandările Codului de bune practici în materie electorală al Comisiei de la Veneţia.
Limitarea practicii modificării legislaţiei electorale prin Ordonanţe de Urgenţă doar la prevederi menite să faciliteze organizarea şi să contribuie la buna desfăşurare a procesului electoral este o recomandare de lungă durată a organizaţiilor societăţii civile. Recomandări similare au fost formulate în rapoartele observatorilor internaţionali ai Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) din 2004, 2009 şi 2012.
Experții citați avertizează că la referendumul precedent condiţiile de desfăşurare au fost modificate prin OUG în aşa fel încât să faciliteze atingerea pragului de prezenţă, în timp ce prevederile proiectului de OUG aflat acum în dezbatere publică sunt de natură a îngreuna atingerea aceluiaşi prag. ONG-urile consideră că s-a ajuns la practica inacceptabilă a modificării legislaţiei electorale prin OUG la fiecare scrutin în funcţie de interese politice de moment.
De asemenea, experții consideră că prevederea care interzice autorităţilor publice să se pronunţe în favoarea sau în defavoarea problemei supuse referendumului este excesivă şi contravine unei recomandări a Codului de bune practici în materie de referendum al Comisiei de la Veneţia, potrivit căreia “[…] nu este necesară interzicerea completă a intervenţiei autorităţilor publice în favoarea sau în defavoarea propunerii supuse referendumului. Cu toate acestea, autorităţile publice (naţionale, regionale şi locale) nu trebuie să influenţeze rezultatul scrutinului printr-o campanie excesivă şi unilaterală.”
ONG-urile care cer blocarea proiectului de OUG sunt: Expert Forum, Centrul pentru Resurse Civice, Forum Apulum, Rezistența Civică și Geeks for Democracy.