Comisia de buget, finanţe a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, raport favorabil, cu 12 voturi ”pentru” şi nouă ”împotrivă”, proiectului de lege iniţiat de Liviu Dragnea şi de Şerban Nicolae privind statutul Băncii Naţionale a României, care vizează aducerea rezervelor de aur în ţără din străinătate, deși prevederile proiectului contravin legislației UE.
Expertul principal la BNR – l-am numit pe Adrian Dumitrescu – a explicat, la comisie, că orice modificare a acestei legi presupune consultarea ”obligatorie” a Băncii Centrale Europene:
”Banca Naţională a României nu poate susţine propunerea legislativă în discuţie în forma adoptată de Senat şi nici nu poate accepta integral propunerile de amendamente primite de la senatorul Şerban Nicolae. În primul rând, doresc să subliniez că, potrivit legislaţiei europene, orice iniţiativă de modificare a Legii 312 privind statutul BNR presupune consultarea obligatorie a Băncii Centrale Europene înaintea adoptării propunerii legislative de către Parlament, astfel încât avizul acestei instituţii europene să poată fi luat în considerare. În al doilea rând, aş dori să subliniez că, potrivit Băncii Centrale Europene, atribuţia băncilor centrale privind deţinerea şi administrarea rezervelor oficiale ale statelor membre implică luarea unor decizii privind deţinerea, păstrarea, dispunerea, negocierea şi administrarea zilnică, precum şi administrarea pe termen lung a rezervelor internaţionale”.
BNR consideră că noul amendament referitor la modificarea articolului 30, alineatul 1, litera a în sensul eliminării sintagmei „s-au depozitat în străinătate” nu asigură compatibilitatea cu prevederile Tratatului privind funcţionarea UE, deoarece restricţionează administrarea rezervelor de către Banca Naţională.
Banca Centrală Europeană subliniază că băncile naţionale se bucură de independenţă în ceea ce priveşte toate acţiunile legate de deţinerea şi administrarea rezervelor internaţionale.
Expertul BNR a adăugat că raportul de convergenţă al Băncii Central Europene din 2018 arată că ”orice drept al unui terţ, de exemplu Guvernul sau Parlamentul, de a influenţa deciziile unei bănci centrale naţionale în legătură cu administrarea rezervelor internaţionale oficiale este incompatibil cu articolul 127 din Tratatul privind funcţionarea UE”.