Președintele PSD, Liviu Dragnea, a participat vineri la pe care l-a organizat împreună cu partidul la Craiova. Astfel, infractorul din Teleorman a profitat de ocazie pentru a ataca din nou străinii, europenii, multinaționalele.
Totodată, președintele PSD a ținut un discurs destinat manipulării mai ales a celor din mediul rural, unde presupune că are cel mai solid electorat, căci a vorbit cel mai mult despre agricultură, despre cum ar fi discriminați fermierii români în raport cu cei străini, despre cum fructele și legumele din străinătate sunt preferate de magazine și nu cele autohtone.
"Prea mult timp ni s-a spus că agricultura noastră nu trebuie să fie performantă și am arătat în doi ani că poate fi pe primul loc la două culturi, porumb și floarea soarelui. Ca noi să putem să mâncăm hrana din pământul nostru. Prea mult timp ni s-a spus că resursele noastre de fapt nu trebuie să fie ale noastre. Că trebuie să fim bucuroși dacă cineva le ia și le duce afară din țară. Prea mult timp ni s-a spus că mai importante sunt interesele Europei decât intersele țării. Au fost minciuni oameni buni. Orice german, olandez se gândește întâi la țara lui că așa e normal. Dacă stai cu spinarea dreaptă, mai pleznește câte un disc, mai faci câte o hernie, dar cel puțin stai drept.
Au făcut orice ca să îngenuncheze agricultura noastră. Putem noi să acceptăm să punem pe masa copiiilor noștri fructe și legume pline cu chimicale? Să stăm în continuare să ne uităm cum companii străine umilesc, calcă în piciioare fermierii români? La noi în țară marfa noastră nu e mai bună, marfa noastră nu e mai gustoasă, ce facem, o aruncăm pe șanț? Și dacă vorbim despre asta vin niște maimuțoi, niște măscărici să ne spună că nu suntem europeni?", a delirat Dragnea potrivit g4media.ro.