Un oficial ucrainean AVERTIZEAZĂ: Rusia pregătește un RĂZBOI la scară largă în Europa


Un oficial ucrainean AVERTIZEAZĂ: Rusia pregătește un RĂZBOI la scară largă în Europa

Rusia se pregăteşte de un război la scară largă în Europa, concentrând în ultimii ani la frontiera estică a NATO numeroase unităţi de atac, a avertizat secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei (SNBO), Oleksander Turcinov, exprimând temerea că Ucraina va fi primul avanpost pe care va încerca să-l cucerească Rusia în cazul unei ofensive la scară largă pe continentul european, informează, vineri, agenţiile de presă Interfax-Ukraina şi Ukrinform, citate de Agerpres.

”Cel mai mare pericol constă în faptul că Rusia nu se opreşte la teritoriile deja ocupate. Vedem cum în ultimii ani se dezvoltă foarte rapid infrastructura militară rusă de-a lungul graniţei cu Ucraina”, a afirmat înaltul responsabil ucrainean, vorbind joi în deschiderea unui forum de securitate la Kiev, care îşi va încheia lucrările vineri.

Potrivit lui Turcinov, în partea de est a Ucrainei este amplasată Armata a 8-a din cadrul Districtului militar Sud al Federaţiei Ruse, în nord - Armata a 20-a ”de gardă” rusă din cadrul Districtului militar Vest. Rusia ţine în rezervă Armata 1 de tancuri, precum şi armatele a 49-a şi a 58-a combinate.

”Pentru a-şi asigura ofensiva, în pregătire - subliniez, pe care o pregăteşte în prezent Federaţia Rusă -, Moscova va recurge la armatele 6 şi 4 din cadrul Forţelor aeriano-spaţiale militare ruse: ruşii au amplasat opt brigăzi de rachete de-a lungul frontierei cu Ucraina”, a declarat Oleksander Turcinov, citat de portalul informaţional Liga, adăugând că ”pentru o ofensivă într-un posibil teatru de război în Ucraina, Rusia pregăteşte patru divizii şi cinci brigăzi de forţe aeropurtate, plus cinci brigăzi şi un regiment de infanterie marină”.

Acelaşi oficial ucrainean a declarat în cadrul forumului de la Kiev că până şi aceste resurse sunt considerate insuficiente de Rusia, având în vedere că în Districtul militar Sud a început formarea a şase divizii suplimentare de cazaci.

În cazul unei astfel de evoluţii, Turcinov a mai spus că Rusia va utiliza Flota sa din Marea Neagră, Flotila din Marea Caspică şi Corpul 22 armată din Crimeea anexată.

”Rusia nu numai că investeşte resurse de miliarde în dezvoltarea infrastructurii sale militare, ea se pregăteşte de acţiuni militare de anvergură, de un război continental la scară largă în Europa”, a avertizat secretarul SNBO, insistând că Ucraina va fi primul avanpost pe care ruşii vor încerca să-l cucerească.

”Pentru a înţelege pericolul cu care se confruntă zilnic ţara noastră: sistemele de rachete ruseşti concentrate la frontiera cu Ucraina pot lansa simultan 364 de rachete; o putere de atac colosală”, a afirmat Oleksandr Turcinov, citat de Liga.

”Rusia este cea care duce de cinci ani un război împotriva Ucrainei: anexarea Crimeii, ocuparea unei părţi din Donbas. Din păcate, nu este zi în care maşinăria de război rusă să nu efectueze operaţiuni militare, provocări militare pe teritoriul statului nostru. Practic, în fiecare zi avem morţi şi răniţi în cadrul forţelor armate ucrainene care luptă împotriva rebelilor separatişti în Donbas”, a spus el, conform Ukrinform.

Forumul de securitate desfăşurat joi şi vineri la Kiev are tema ”Alegerea strategică a Ucrainei şi a Occidentului”. La lucrările acestuia participă circa 1.000 de delegaţi din peste 20 de ţări, potrivit agenţiilor de presă ucrainene.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.