Alegerea candidatului pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European a produs o scindare vădită între Parlamentul European și Consiliul UE.
Astfel, în data de 12 aprilie, echipa de negociere a Parlamentului European pentru desemnarea procurorului-șef al Parchetului European a trimis o scrisoare președintelui PE, Antonio Tajani, în care îl informează privind ignoranța de care a dat dovadă Consiliul UE legat de felul în care SS-ul și Adina Florea încearcă să o saboteze pe Laura Codruța Kovesi în cursa obținerii funcției de procuror-șef al Parchetului European, justiția din România fiind într-o stare de criză: "în lumina recentelor evenimente din România, unde candidatul Parlamentului a fost pus sub control judiciar și a fost atacat moral și profesional de către autoritățile române, delegația Parlamentului a insistat că discuțiile nu pot continua ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ingnorând situația politică actuală din România care afectează direct candidature doamnei Kovesi (trebuie să notăm și faptul că decizia asupra controlului judiciar a fost ridicată de către Înalta Curte a României în 3 aprilie 2019) (...) Lipsa de voință a Consiliului să recunoască faptul că ultimele evenimente din România reprezintă o criză judiciară care subminează candidatul Parlamentului a fost considerată drept innacceptabilă de către delegația Parlamentului".
Pe cale de consecință, reprezentanții Parlamentului European în aceste negocieri au atras atenția că nu se poate ajunge la niciun acord dacă Consiliul UE nu își schimbă abordarea.
Redăm scrisoarea obținută de ziare.com și trimisă către președintele Parlamentului European, Antonio Tajani:
"Dragă domnule Președinte,
Dorim să vă informăm despre rezultatul celei de-a treia întâlniri între delegațiile de negociatori din partea Parlamentului și a Consiliului, care a avut loc în după-amiaza zilei de joi, 4 aprilie, în sediul Parlamentului din Bruxelles.
Înainte de începutul discuțiilor de pe agendă, delegația de negociatori a Parlamentului a informat delegația Comisiei despre declarația pe care ați făcut-o în plenara din 3 aprilie, exprimând susținerea pe care Parlamentul o oferă în continuare doamnei Kovesi pentru a devein Procurorul Șef al UE.
Agenda discuțiilor propusă de Consiliu prevedea o discuție asupra profilului și a meritelor celor doi candidați pentru care Parlamentul și Consiliul și-au exprimat preferința.
În lumina recentelor evenimente din România, unde candidatul Parlamentului a fost pus sub control judiciar și a fost atacat moral și profesional de către autoritățile române, delegația Parlamentului a insistat că discuțiile nu pot continua ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ingnorând situația politică actuală din România care afectează direct candidature doamnei Kovesi (trebuie să notăm și faptul că decizia asupra controlului judiciar a fost ridicată de către Înalta Curte a României în 3 aprilie 2019) .
Delegația de negociatori a Consiliului a indicat că este la curent cu situația din România, dar consideră că alegerea candidatului trebuie să se facă independent de evenimentele în curs. Procurorul Șef trebuie să fie independent și să poată lucra cu toate părțile interesate.
Nu poate fi ignorat faptul că situația descrisă anterior ar putea fi în detrimentul candidatului Parlamentului European, și ar putea de asemenea afecta și candidatul Consiliului, pe care Parlamentul nu-l susține.
Lipsa de voință a Consiliului să recunoască faptul că ultimele evenimente din România reprezintă o criză judiciară care subminează candidatul Parlamentului a fost considerată drept innacceptabilă de către delegația Parlamentului, care a cerut un mandat de negociere reînnoit din partea COREPER. Delegația Consiliului a afirmat că EPPO a fost pe fiecare agendă a COREPER și a refuzat să ia în considerare această sugestie.
Negociatorii Parlamentului au subliniat alte elemente care sunt relevante pentru decizie, precum faptul că doamna Kovesi este foarte competență, și au reamintit că dumneavoastră, în numele Parlamentului, ați scris deja o scrisoare Consiliului în martie anul curent, în care cereați Consiliului să respecte principiul balanței de gen în numirile în pozițiile-cheie ale UE.
În plus, a fost menționat și faptul că România nu deține nicio poziție cheie în cadrul UE. Cu toate acestea, argumentele nu au reușit să schimbe poziția delegației Consiliului privin reînnoirea mandatului.
Următoarea întâlnire a fost amânată fără a se ajunge la un acord privind o dată ulterioară.
Ulterior, Consiliul a propus două date alternative pentru o nouă rundă de negocieri.
Delegația Parlamentului este foarte deschisă continuării negocierilor cu Consiliul de îndată ce acesta se poate întoarce la masa negocierilor cu o nouă abordare, luând în considerare preocupările Parlamentului. Câtă vreme acest lucru nu se întâmplă, nu vedem posibilitatea de a ajunge la un acord și suntem nevoiți să va informăm că pentru moment nici un acord nu a fost stabilit între cele două echipe de negociatori cu privire la alegerea procurorului-șef european".