Curtea Constituțională a României menține suspansul și tensiunea în societatea românească. Astfel, decizia privind sesizarea lui Florin Iordache ar urma să se ia joi, 11 aprilie, la ora 10.
Amintim că sesizarea lui Iordache constă în semnalarea unui conflict juridic de natură constituțională între ICCJ și Parlament, deoarece ICCJ nu ar fi constituit completurile specializate pentru cazurile de corupție.
Astfel, Dragnea mai are de așteptat până mâine pentru a ști dacă scapă sau nu de ultimul termen la ÎCCJ care ar trebui să aibă loc în data de 15 aprilie privind dosarul angajărilor fictive.
Potrivit G4media, patru judecători au cerut amânarea dezbaterilor pe motiv că nu au avut timp să citească raportul pe care judecătorul-raportor Petre Lăzăroiu l-a trimis abia marți după-amiază: Laura Stanciu, Daniel Morar, Ștefan Minea și Mona Pivniceru.
Deși pare neobișnuit ca CCR să amâne pentru o zi o decizie, potrivit Realitatea TV, judecătorul raportor Petre Lăzăroiu are programată o intervenție chirurgicală în una din zilele viitoare. Petre Lăzăroiu ar suferi de hernie de disc și urmează să se opereze. Însă, fiind extrem de importantă participarea sa la deliberările pe speța pe care practic el o are în responsabilitate, judecătorii CCR au decis ca deliberările să continue joi.