PNL salută decizia CCR în legătură cu inițiativa „Fără penali în funcții publice”


PNL salută decizia CCR în legătură cu inițiativa „Fără penali în funcții publice”

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan sunține într-o postare pe Facebook că PNL salută decizia CCR în privința inițiativei legislative de revizuire a Constiuției prin care se interzice celor condamnați să fie aleși în funcții publice, „Fără penali în funcții publice”, lansată de USR.

CITIȚI ȘI: USR, victorie de impact. CCR a decis că inițiativa Fără penali în funcții publice este constituțională

De asemena, Raluca Turcan amintește că PNL a depus două inițiative asemănătoare încă din noiembrie 2017, iar Consiliul Legislativ a avizat cele două proiecte, neindicând vreun risc de neconstituționalitate. Ea asigură că PNL va pune în slujba acestei inițiative toate voturile de care dispune în Senat și Camera Deputaților, scopul principal fiind acela de a scăpa de penalii din funcțiile publice. Totodată, invită partidele cre susțin această idee să lupte alături de PNL în demersul împotriva celor condamnați.

„Condamnații penal nu au ce căuta în funcții publice!

PNL salută decizia CCR privind inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției prin care se instituie interdicția pentru cei condamnați de a fi aleși în funcții publice.

Solicităm celeritate în procedura parlamentară, astfel încât până la sfârșitul legislaturii să avem cel puțin un vot într-una dintre camerele Parlamentului, astfel încât să evităm riscul casării inițiativei la finalul legislaturii.

PNL este partidul care a depus în Parlament, încă din noiembrie 2017, două proiecte legislative care interzic persoanelor condamnate penal să poată fi alese în Parlamentul României sau în funcția de Președinte al României. Aceste două proiecte au fost avizate favorabil de Consiliul Legislativ, care nu a indicat vreun risc de neconstituționalitate.

În condițiile în care revizuirea Constituției României presupune o majoritate parlamentară de două treimi, pe care cel mai probabil PSD și ALDE nu sunt dispuse să o asigure, PNL va insista asupra unui vot asupra celor două proiecte, care sunt deja în dezbaterea Parlamentului la Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Fie pe o cale, fie pe cealaltă, trebuie să avem reglementată această interdicție în privința celor condamnați penal.

PNL va pune în slujba acestei inițiative toate voturile de care dispune în Senat și Camera Deputaților. Așteptăm toate partidele care doresc curățarea spațiului public de infractori să se alăture demersului nostru, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.