Referendumul pe justiție, sub lupa unui constituționalist: "Revizuirea Constituției va trebui să fie principala temă de campanie electorală în 2020"


Referendumul pe justiție, sub lupa unui constituționalist: "Revizuirea Constituției va trebui să fie principala temă de campanie electorală în 2020"

Profesorul universitar Radu Carp, de la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, specialist în drept constituțional, ține să reamintească, într-o postare pe Facebook, faptul că „președintele poate convoca un referendum consultativ pe orice temă, iar rezultatul acestui referendum, nu obligă pe nimeni la nimic”.

Totodată, profesorul mai spune că nu trebuie create așteptări false în privința referendumului pe justiție, dar nici considerat că este un simplu sondaj de opinie.

Specialistul în drept constituțional susține că în urma acestui referendum, revizuirea Constituției va trebui să fie principala temă de campanie electorală în 2020.

Redăm analiza lui Radu Carp:

„Este legitim a discuta in spațiul public daca întrebările puse la referendum sunt potrivite sau nu.

Pentru a clarifica această chestiune, este util a reaminti că Președintele poate convoca un referendum consultativ pe orice temă.

Rezultatul acestui referendum, al oricărui referendum, nu obligă pe nimeni la nimic. Este o consultare. Importantă este însă tendința din societate. Iar în acest moment tendința este clară: nu se dorește amnistia și grațierea infracțiunilor de corupție.

Vor veni la vot cei care sunt solidari cu acest punct de vedere? Rămâne de văzut.

Indiferent de rezultat, acesta va trebui luat în seamă de toate partidele politice.

Prin urmare, nu trebuie create așteptări false dar nici considerat că acest referendum este un simplu sondaj de opinie. Adevărul este la mijloc.

Revizuirea Constituției va trebui să fie principala temă de campanie electorală în 2020”, a scris Radu Carp pe Facebook.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.