Alin Dincă semnalează o fisură imensă în justiția din România: stăpâni de sclavi, ajutați de magistrați prin reducerea considerabilă a pedepselor


Alin Dincă semnalează o fisură imensă în justiția din România: stăpâni de sclavi, ajutați de magistrați prin reducerea considerabilă a pedepselor

Solistul formației Trooper, Alin Dincă, se arată revoltat într-o postare pe Facebook la adresa magistraților care au hotărât reducerea pedepselor în cazul celor şase stăpâni de sclavi din localitatea argeşeană Berevoeşti, care au îngrozit o ţară întreagă prin metodele de tortură folosite asupra a peste 40 de oameni.

Artistul le propune un exercițiu magistraților cu pricina și anume să își imagineze că cineva din familia lor ar fi fost victima unui astfel de caz: "dacă copiii voștri erau legați cu lanțuri si violați... tot 5 ani era pedeapsa?"

Redăm postarea lui Alin Dincă:

„Sa pornim cu inceputul. Stiti deja toti ca in iulie 2016 au fost arestati niste indivizi care exploatau prin munca si abuzau mai multi oameni tinuti sclavi. Chiar in ziua descinderii mai multe persoane au fost gasite legate cu lanturi. Sclavii erau supusi la umilinte, erau batuti cu biciul, cu vatraiul sau chiar cu lanturi. Oamenii fusesera pacaliti ca vor putea sa munceasca undeva, iar altii au fost rapiti chiar din casele lor. Unele dintre fetele rapite au fost si violate.

Acest caz oribil de sclavie a ajuns in presa din toata lumea. Cu toate astea, dupa o judecata facuta nu stiu cum, pedepsele sunt de la 14 ani la 5 ani!!! Noi suntem oare sanatosi la cap? Macar putin? Ma adresez Magistratilor care au pronuntat sentintele - Voi sunteti sanatosi la cap? Mai aveti ceva functional intre urechi? Stiu. Daca cineva incearca sa va atraga atentia asupra faptului ca sunteti tampiti, sariti imediat ca se pune presiune! Deci oricine poate sa rapeasca un om, sa il bata, sa il violeze, sa il umileasca, sa il tina in lanturi si cand este prins... scapa cu aproximativ 5 ani. Sau si mai bine. Poate scapa cu suspendare. Acum vine bomba si mai mare. Pedepsele lor au fost REDUSE!!!

Iată cu cât au fost reduse pedepsele definitive cu închisoare cu executare pentru cei şase stăpâni de sclavi: Ursu Iosif – de la 11 ani la 8 ani, Ursu Florica – de la 8 ani la 6 ani, Furdui Costinel Ionuţ – de la 14 ani la 10 ani, Marinoiu Marian – de la 10 ani la 7 ani şi o lună, Păun Lenuţa – de la 5 ani şi 4 luni la 4 ani, Daniel Grancea – de la 9 ani la 6 ani. Ca măsură complementară a sentinţei date, cei şase nu au voie să părăsească România timp de cinci ani.

Chiar nu are nimeni curajul in tot acest sistem de justitie din Romania sa deschida gura si sa atraga atentia asupra problemelor uriase pe care trebuie sa le suportam? Noi toti! Toti le suportam! Vedem asta in fiecare talharie, in fiecare viol, in fiecare hartuire, in fiecare delapidare, in fiecare mizerie care se intampla in Romania.

Magistratilor, nu vreti voi sa va duceti intr-o tara straina sa stati la soare si sa lasati locurile voastre unor oameni care au dorinta de a schimba lucrurile? Magistratilor, daca erau rapiti copiii vostri... tot 5 ani era pedeapsa? Daca erau copiii vostri batuti cu lanturile zi de zi de niste salbatici mizerabili... tot 5 ani era pedeapsa? Daca copiii vostri erau legati cu lanturi si violati... tot 5 ani era pedeapsa? Aveti idee ca si acesti oameni (peste 40!!!!) sunt copiii cuiva? Si voi vreti sa ne luati ochii cu niste pedepese de doi lei. Si ce or sa faca libidinosii astia cand or sa iasa din puscarie? Am inca o veste proasta. Puscaria nu este un spatiu de reeducare! Or sa iasa de acolo si o vor lua de la capat. 5 ani pentru niste interlopi care au rapit oameni si i-au batut, violat si pus la munca... in lanturi!

Magistratilor, ce vedeti seara cand va uitati in oglinda? Nu va vine sa vomitati? Nu va vine sa va smulgeti parul din cap? Nu va vine sa scuipati in oglinda aia? Nu va pute gura a bani insangerati? Nu va ard crucile alea de aur pe piept? Magistratilor. Poate nu aveati informatiile complete. Sa va mai spun inca o data. Mai multe familii de rudari din Berevoesti au rapit si au folosit ca sclavi mai mult de 40 de oameni! I-au tinut legati in lanturi! I-au batut cu diverse obiecte. I-au violat! I-au amenintat cu drujba. Uitasem. I-au batut din placere. Pentru amuzament. Marturii arata fara niciun dubiu ca primarul si politistii locali stiau de 12 ani de ce se intampla in sat, insa nu au facut nimic pentru a rezolva problema. Mai mult. Primarul i-a sustinut pe mizerabili. Primeau ajutoare sociale!!! Primarul este si el cercetat. Cam ce pedeapsa trebuie sa dati voi acestor forme de viata? Cred ca mai aveti o sansa sa va spalati pacatele.

Magistratilor. Fiti verticali!. Stiu eu o femeie care a primit 3 ani pentru ca a furat o paine! 😉 Stiti si voi cu siguranta! Deci cum rezolvam problema micutilor? Magistratilor! Poate or sa va intrebe intr-o zi nepotii cu ce va puteti lauda dupa o viata de om? Nu o sa le puteti spune chiar nimic? Nu vreti sa le spuneti cat de mult v-au apreciat oamenii? Nu vreti sa le puteti spune ca ati contribuit la ceva bun? Vreti sa intariti randurile mizeriilor din politica? Haideti! Faceti o fapta buna si haideti sa ii uitam pe mizerabilii astia intr-o inchisoare pe undeva, a scris solistul Trooper, Alin Dincă.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.