Ioan Stanomir, profesor de Drept constituțional, a explicat, pentru Newsweek România, care ar putea fi efectele organizării, acum, a unui referendum privind justiția, precum și care sunt consecințele amânării de către președintele Iohannis a consultării publice.
Conform profesorului Ioan Stanomir, „din punctul de vedere al Constituției, referendumul pe care președintele îl convoacă are strict un caracter consultativ. Pentru a înțelege semnificația acestei formulări, trebuie să ne reamintim de faptul că, în trecut, a fost organizat un referendum similar pe tema reducerii numărului de parlamentari și a monocameralismului, referendum care a fost ignorat de Parlament. Ca atare, din perspectivă juridică, la capătul unui proces de mutilare a legislației procesual-penale și penale, acest referendum poate trimite un mesaj politic. Mesaj politic pe care actuala majoritate (PSD-ALDE-UDMR), sunt convins, îl va ignora”.