Turcia insistă să cumpere ARME RUSEȘTI, deși acestea se dovedesc INFERIOARE celor produse de țările NATO

Zilele trecute, pe 4 martie, Institutul de Cercetări în Domeniul Apărării din Suedia (FOI) a publicat un raport în care se arată că sistemele de rachete antiaeriene pentru distanță mare ale Rusiei nu sunt nici pe departe atât de eficiente cum s-a pretins din partea propagandei Kremlinului, ori chiar din partea presei occidentale, care lucra cu datele făcute publice de armata rusă.

În cifre lucrurile arată așa: dacă rușii pretind că sistemul S400 poate doborî ținte aeriene mobile care se deplasează cu viteză mare, de la 400 de kilometri, după analiza institutului suedez lucrul acesta e posibil pentru sistemul rusesc abia între 150-200 kilometri. Iar dacă este vorba de rachete care zboară la înălțime mică, raza de acțiune a sistemului antiaerian se reduce la doar 20 kilometri, de unde sunt mai eficiente sistemele Pantsir, care sunt dispuse împreună cu sistemele S300 și S400, pentru a le proteja pe acestea din urmă – mai multe detalii AICI.

Pe de altă parte, pretenția Rusiei că poate controla cu sistemele antiaeriene S400 părți mari din spațiul aerian al țărilor vecine este valabilă doar dacă este vorba de avioanele civile, care sunt niște ținte mari și mult, mult mai încete decât majoritatea celor militare.

Asta vine după ce sistemele Pantsir și-au arătat deja limitele împotriva avioanelor israeliene, în condiții reale de luptă, în Siria, și după ce rușii au retras deja și distrus un transport cu sistemul S400 trimis în China. În Siria sistemele S300 NU au reușit să doboare vreun avion NATO. Tandemul acesta format din Pantsir (ori Tunguska) și S300 ori S400, este cu siguranță unul modern și eficient în oarecare măsură, dar nu când este folosit împotriva armamentului de ultima generație al NATO.

În condițiile astea, intenția Turciei de a cumpăra sistemele antiaeriene rusești în discuție pare cel puțin ciudată, țară fiind deja apărată de sistemele NATO, dar unii comentatori afirmă că Erdogan ar vrea ca partea estică a țării să fie apărată de sistemele americane Patriot împotriva Rusiei și Iranului, iar partea vestică cu ruseștile S400, dar încă nu e clar împotriva cărui inamic occidental. O explicație ar fi că Erdogan face mai degrabă o declarație politică de țară nealiniată, echidistantă, apropiindu-se de Rusia lui Putin prin achiziția de armament rusesc, deși e țară membră a alianței NATO. In acelasi timp, Erdogan și oficialii de la vârful armatei turcești își doresc mult și achiziționarea avioanelor americane F35, la programul cărora au contribuit și firme turcești, și declară că nu concep să nu le primească anul acesta – mai multe detalii AICI.

Pe 9 martie, Charles Summers, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a declarat că dacă turcii vor cumpăra sisteme S400, vor urma niște consecințe grave pentru ei – America nu va mai livra sistemele antiaeriene Patriot și avioanele F35 Turciei. Pe 13 martie comandantul US European Command (EUCOM), generalul Curtis M.Scaparrotti a recomandat la o audiere în House Armed Services Committee, alături de Kathryn Wheelbarger, alt oficial de rang înalt, ca livrarea avioanelor F35 către Turcia să nu se mai facă dacă Ankara vrea în continuare să cumpere de la ruși sistemele antiaeriene S400 – AICI.

Problema nu e doar cea legată de declarația politică făcută de cumpărarea de armament rusesc, dar și de faptul că sistemele antiaeriene NATO fac parte dintr-o rețea integrată în care componentele comunică și lucrează împreună, lucru care ar fi pus în pericol de integrarea sau intercalarea unor elemente rusești, adică practic produse de o țară inamică a Alianței.

Dar orice ar hotărâ Turcia, în momentul de față e clar că armele cele mai promovate de propaganda rusă nu mai pot fi considerate superioare celor ale NATO. Nici măcar egale.

Acest articol este preluat de pe portalul inlinedreapta.net