DEZASTRUL COMUNISMULUI mondial. Venezuela, Cuba, Coreea de Nord și China: foamete, poliție politică, intoleranță și minciuni economice

Imediat după alegerea conservatorului Bolsonaro în poziția de președinte al Braziliei, comuniștii latinoamericani au înțeles că vin vremuri foarte complicate pentru sistemul lor politic. Asta pentru că îndată ce activiștii comuniști din America Latină au hotărât la Forumul de la Sao Paolo că partea lor de lume va deveni noul centru mondial de susținere și promovare a comunismului, sub coordonarea Partidului Comunist Cubanez, după prăbușirea URSS, a apărut problema resurselor – cine și cum va susține uriașa întreprindere?

Soluția logică a fost ca cele mai bogate țări din regiune să fie infectate cu viralul comunism și folosite ca baze de alimentare cu valută, petrol, alimente, produse industriale de către coordonatorii comunismului latinoamerican. Prima țară care a contat în felul ăsta a fost Venezuela. Acolo propaganda neîntreruptă susținută de la Havana, miile de consilieri politici cubanezi, ori pregătiți în Cuba, miile de medici cubanezi trimiși în zonele rurale din Venezuela, au reușit să atragă suficient din populație de partea comuniștilor. Odată ce Venezuela a căzut în mâinile lor, au urmat anii de dezmăț – atât Caracasul cât și Havana au avut la dispoziție resursele uneia dintre cele mai bogate țări din America Latină. Asta le-a dat timp comuniștilor să încerce să realizeze (din nou) adevărata societate comunistă, care în parte le-a și ieșit – Venezuela e o țară în faliment absolut, ajunsă într-o sărăcie greu de închipuit, deși este în continuare țara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume, cu o climă ideală pentru agricultură, cu o așezare geografică fericită...

Cum era de așteptat să se ajungă aici, planul trebuia continuat pentru supraviețuirea economică a comunismului, urmând aceeași schemă, așadar urma ca altă țară bogată să fie aspirată de resurse. Urma Brazilia. Planul aplicat în Venezuela trebuia să meargă și aici – activiști locali susținuți din Cuba, mii de medici trimiși de Havana, presă populată de oamenii comuniștilor, universități captive stângii alimentate subteran de comuniștii cubanezi, așadar rețeta complete, dar țara care era acum țintă s-a dovedit a fi prea complicată pentru strategii roșii. Oamenii de acolo au rezistat comunismului și lucrurile au mers atât de rău pentru Havana, încât totul a ieșit pe dos pentru comuniști – președintele Bolsonaro nou ales este vehement anticomunist, susținut de o majoritate clară a populației de asemeni hotărâtă să nu permită comunismului să ia țara prizonieră – mai multe detalii AICI.

În momentul de față conducta subterană cu bani dinspre Brazilia către Cuba, înființată în vremea președintelui socialist Lula da Silva (acum închis pentru corupție), nu mai există, iar Venezuela e terminată financiar. Havana a anunțat deja că urmează vremuri foarte grele pentru cubanezi, că aceștia vor trebui să strângă iar cureaua. Importurile vor fi limitate la maxim, cotele de alimente pe cartelă vor fi restrânse, curentul electric și apa curentă vor fi raționalizate din nou. La sfârșitul anului 2018 președintele Diaz Canel a anunțat public că 2019 va fi un an de maximă austeritate pentru țară sa, estimându-se o creștere economică de 1,5%, după ce în 2018 creșterea a fost de 1,2%. Iar dacă astea sunt cifrele oficiale date publicității de autoritățile comuniste, cele reale trebuie să fie cu adevărat înspăimântătoare...

Așadar, țara care susținea comunismul în emisfera vestică este terminată economic pentru anii care vor urma, și a anunțat asta public – mai multe detalii AICI.

Coreea de Nord, singura țară din Asia în care e practicat un comunism fără nici un fel de compromisuri, are în ultimii ani o imagine nouă – tânărul președinte Kim Jong-un, charismatic pentru coreeni, lasă impresia că e preocupat de soarta supușilor săi și poate conduce țara către o perioada mai bună. A participat la două runde de negocieri cu președintele Americii, a mers de câteva ori în China, așadar pare real efortul lui de a rezolva marile probleme ale țării sale. Sigur pe el la tribuna în fața căreia defilează încolonați nord coreenii, intransigent și încrezător la negocierile cu Donald Trump, acesta a lăsat să se înțeleagă că reușește să gestioneze situația țării sale. Numai că, la începutul anului acestuia, autoritățile din Coreea de Nord au anunțat că au tăiat aproape la jumătate rațiile deja mici de hrană pentru populație. Rația de alimente pentru o familie va fi redusă de la 550 grame de alimente, la 330 grame pe zi – mai multe detalii AICI. O cauză anunțată a dezastrului a fost anul agricol slab care a trecut, lucru parțial adevărat deoarece pentru comuniști toți anii agricoli sunt slabi... Iar cealaltă cauză, sancțiunile americane.

Așadar, țara e într-o situație economică mai mult decât jalnică. Ca dezastrul să fie complet, pe lângă faptul că autoritățile nord coreene nu au vrut să găsească soluții pentru a convinge administrația Trump să ridice sancțiunile, acum, după toate datele, pregătesc iar o lansare de rachete strategice, lucru care va obliga America să ia contramăsuri, punând o presiune mai mare pe țara deja înfometată.

Singură țară comunistă care a văzut vreodată prosperitatea, dar numai după ce a permis capitalismul pe teritoriul sau, China, a anunțat la începutul anului acestuia că va avea cea mai mică creștere economică din ultimii ani. Exporturile Chinei au scăzut cu 20,7% față de anul trecut, iar importurile cu 5,2% – AICI.

Asta după ce s-a aflat că, oricum, China a anunțat ani la rând o creștere economică mult mai mare decât cea reală, lucru pe care îl face și Rusia și pe care îl știm bine și noi din perioada neagră trăită în țară noastră până în 1989 – mai multe detalii AICI.

Încetinirea dezvoltării Chinei vine după ce, în ultimii ani, Partidul Comunist Chinez a început să controleze iar economia țării și viața fiecarui chinez.

Tabloul clinic e clar - fără susținerea economică venită din partea țărilor libere, țările comuniste nu pot merge înainte și se întorc mereu la perioadele cele mai întunecate din istorie. Dar toate astea nu îi împiedică pe tinerii noștri politicieni să viseze la o Românie fără proprietate, fără religie, fără agricultură, și să mai și propovăduiască asta. Iar pe alți nefericiți să îi susțină pe ”visătorii” autohtoni.