Liviu Dragnea a avut un delir anti-european sâmbătă la Slobozia elubucrând că românii nu au vrut în Uniunea Europeană pentru a se întoarce la frică și teroare.
CITIȚI MAI MULT AICI: Dragnea, delir anti-european: "Nu am vrut în UE pentru a ne întoarce la frică şi teroare"
În acest context, redacția Podul.ro a luat legătura sâmbătă cu politologul Vladimir Tismăneanu, profesor al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității Maryland.
Concret, întrebat ce denotă declarația lui Dragnea, Vladimir Tismăneanu a transmis că PSD nu poate face parte din grupul socialiștilor europeni în condițiile în care îl înjură public, iar pe cale de consecință formațiunea social-democrată ar trebui exclusă cât mai curând. Mai mult, analistul politic a atras atenția că în aceste momente se produce ruperea României de Uniunea Europeană.
"Sper să fie cât mai curând exclus din grupul socialist europeean. Nu poți face parte dintr-un club înjurându-l public, obraznic și birjărește. Amuzant e că Dragnea vrea ca (euro)parlamentarii pesediști să știe cel puțin o limba străină. Ce limba știe Veorica? Cât privește engleză Olgutei, vai de ea și de noi. Contra-revoluția pesedistă este anti-europeană, anti-pluralistă, anti-liberală. Ceea ce acum câteva luni părea un scenariu hiperbolic, ruperea României de UE, se petrece acum în realitate. A nu vedea acest lucru este o probă de cecitate politică și ignoranță istorică", a spus profesorul universitar.
Totodată, chestionat dacă Dragnea va fi primit în clubul iliberal al lui Viktor Orban sau este dezagreat și acolo, Vladimir Tismăneanu a transmis că cei doi politicieni anti-democrați au puncte comune, dar nu vor fi foarte apropiați.
"Cum spunea marele gânditor Albert Hirschman, "shared hatreds make for strange bedfellowships". Dragnea și Orban au uri comune, deci vor conviețui, nu neapărat cu mare amor, sub umbrela autoritarismului cleptocratic", a conchis Vladimir Tismăneanu în exclusivitate pentru Podul.ro.