Sâmbătă, 9 martie, se organizează un marș în memoria foștilor deținuți politic din România în perioada 1944-1989 și a tuturor victimelor dictaturii comuniste genocidare.
„În fiecare an, pe data de 9 Martie se comemorează oficial foştii deţinuţi politic din România din perioada 1944-1989 şi toate victimele regimului comunist din această perioadă. Regimul comunist a aruncat în închisoare peste 1 milion de Români, dintre care mulţi au murit în urma regimului barbar de detenţie.
Vă invităm alături de noi la un scurt marş al tăcerii, pentru a ne arăta respectul şi recunoştinţa pentru cei care au avut curajul să se împotrivească regimului comunist criminal, cu preţul libertăţii, sănătăţii şi chiar cu preţul vieţii lor, salvând astfel demnitatea neamului Românesc.
Marşul Tăcerii va începe de la Arcul de Triumf (zona staţia RATB pe partea Parcului Herăstrau) la ora 19:00 şi se va încheia la Monumentul Aripile din Piaţa Presei Libere. La monumentul dedicat Rezistenţei Anticomuniste, se vor depune flori, se vor aprinde candele, se va citi o lista cu 100 de nume de victime ale comunismului și se va rosti o rugăciune. Vă recomandăm să veniţi cu garoafe roşii, candele şi într-o ţinută de culoare închisă”, au anunțat organizatorii pe Facebook.
Peste 100 de oameni și-au anunțat participarea, iar alte sute sunt interesați de eveniment.