Baronul de Dâmbovița – l-am numit pe Adrian Țuțuianu, înrolat în Pro România, alături de Victor Ponta – șterge pe jos cu șeful PSD-ist Liviu Dragnea, în exclusivitate pentru Podul.ro. Una dintre concluziile fostului ministru al Apărării este că Dragnea e un dictator pe care doar Jandarmeria îl mai salvează de furia românilor.
De asemenea, Țuțuianu avertizează că PSD se prăbușește cu rapiditate spre un prag psihologic de 20% în preferințele de vot, fapt fără precedent în istoria FSN/PSDR/PSD.
Podul.ro vă prezintă acuzațiile baronului de Dâmbovița.
”Liviu Dragnea e disperat, nu-l mai țin nervii. În weekend a amenințat Pro România într-un limbaj de cartier, de gașcă, tocmai fiindcă știe prea bine ce-l paște. Disperarea lui se explică prin faptul că-i fuge din nou partidul de sub picioare, iar după demisiile grele din PSD, care vor continua, cu nume similar, este clar că Pro România este principalul beneficiar. Fiind de orientare social-democrată, noul partid beneficiază din plin și de prăbușirea PSD înregistrată în toate sondajele deferite publicității, chiar și în cele cosmetizate la directivele conducerii. Pro România este cotată de la 7% la 13% în diferitele sondaje, iar aceste procente le-am luat, fiți convinși, din electoratul trațional al PSD. Vorbim despre oameni care au votat PSD în 2016 și acum nu o vor mai face.
Prăbușirea partidului în intențiile de vot și valul de plecări spre Pro România l-au dus la disperare pe Dragnea. E an electoral și e conștient că partidul riscă rezultate dezastruoase. La toate acestea se adaugă problemele sale din instanță și noile tensiuni cauzate de OUG-urile lui Tudorel Toader.
Fiindcă Pro România crește cu electoratul PSD, lupta dintre cele două formațiuni va fi extrem de dură, sunt convins. Însă doar Liviu Dragnea este vinovat că s-a ajuns până aici, fiindcă a instaurat dictatura personală, a girat o guvernare incompetent cu mari, mari probleme, și a băgat pumnul în gură liderilor care i-au criticat apucăturile.
Personal, cred că PSD este pe undeva la 25-24%, dar se îndreptă cu pași rapizi spre 20%, un prag sub care nu cred că va mai putea coborî, întrucât e un partid mare și are numeroși activiști, propagandă puternică în media și o mașinărie electorală.
Obiectivul imediat al Pro România este obținerea unui scor de minim 10% la europarlamentare, care ne-ar aduce trei eurodeputați. Apoi, fiindcă eu sunt ferm convins că Liviu Dragnea se va încăpățâna să candideze la președinție, vom găsi o soluție pentru Cotroceni care să-l scoată din jocuri încă din primul tur, ceea ce nu cred că ne va fi deloc greu, având în vedere impopularitatea fără precedent a șefului PSD. Am spus-o și o repet: nici pe Ion Iliescu nu-l urăsc atât de mulți români ca pe Dragnea. După cum vedeți, oriunde se duce, Dragnea este păzit cu strășnicie de Jandarmerie, care-i ține departe pe protestarii Rezist și pe numeroși alți români furioși”, a declarat Adrian Țuțuianu, în exclusivitate pentru Podul.ro.