România europeană, între dezbinarea spirituală și cea ideologică

Dezbinarea europeană sau neputința liderilor europeni de a construi Statele Unite ale Europei ar trebui să fie una dintre temele principale de discuție în campania pentru alegerile europarlamentare din mai. Sunt sceptică însă. Discursul mainstream ocolește vulnerabilitățile Uniunii Europene, de aceea consider important ca uneori să ieșim din zona de confort.

Identitatea națională este astăzi o temă de discuţie majoră cu precădere din cauza slăbirii coeziunii dintre statele membre. Țările din fostul bloc comunist sunt reticente la toate schimbările cerute de liderii europeni. Nu a trecut foarte mult timp de când acestea au ieșit de sub regimurile totalitare, prin urmare renunță cu greutate la libertatea obținută. Pe de altă parte, Europa Occidentală se simte blocată în drumul ei spre dezvoltare.

Identitatea națională se regăsește în normele de viață, în credință și spiritualitate, în limba vorbită și în sentimentele indivizilor. Aceasta este legată de statul național pentru că apartenența este mai importantă decât identitatea. Cu cât statul națiune are o istorie mai îndelungată, cu atât identitatea este prioritară pentru cetățeni. Problema identitară apare pentru statele formate după cel de al Doilea Război Mondial, odată cu pierderea relevanței statului național în contextul unei lumi în curs de globalizare. Exemplul clasic este cel al statului Israel, care este și astăzi contestat, atât de statele arabe, cât şi în Europa Occidentală.
Cele mai multe state europene, care sunt şi membre ale Uniunii Europene, au sute de ani de stat național, aceleași frontiere, limbă și cutume. Reîntoarcerea țărilor demult integrate, state fondatoare ale UE, la valorile identității naționale, ne arată că acest proiect de unificare europeană, de uniformizare, este imposibil.

Redefinirea identității naționale este văzută ca o plasă de salvare a statelor. De-a lungul istoriei, fiecare stat și fiecare zonă a lumii s-a confruntat cu posibilitatea dispariției sau cu amenenințări la adresa existenței, iar întoarcerea la rădăcini, la identitatea națională, fie a întârziat, fie a anihilat aceste pericole.
Astăzi, politicieni mai noi sau mai vechi vorbesc despre populism, iliberalism sau extrema dreaptă. Termeni inventați sau pe care cei mai mulți nu-i stăpânesc, dar dau bine atunci când nu știi ce să spui electoratului.

Toate aceste concepte devin relevante cu câteva luni înaintea alegerilor europarlamentare, alegeri care, din punctul meu de vedere, sunt ultimele cu actuala arhitectură a instituțiilor Uniunii Europene. Este important să votăm, dar este și mai important să înțegem ce și de ce votăm. Nu votăm pentru că auzim la televizor că unii sunt mai buni decât ceilalți sau pentru că o gașcă a intelectualilor contemporani s-a așezat în spatele unor politicieni. La europarlamentare vom vota fără teama de a ieși din Europa, pentru că noi suntem în Europa cu mult înaintea proiectului UE. Suntem europeni, suntem creștini, iar primatul acesta se impune atenţiei indiferent de unghiul de abordare: demografic, geografic, istoric, cultural, patrimonial, spiritual, misionar, filozofic, politic, economic şi ecumenic. Din credința europenilor în Dumnezeu s-au născut valorile europene și umanismul. Amintesc aici caracterul sacru al vieții, valoarea de necontestat a familiei, importanța libertății și a educației. Toate acestea au rădăcinile în creștinism. Când vom vota, în luna mai, îmi doresc să nu uităm de unde am plecat, să nu uităm cine suntem și să înțelegem că fără rădăcini, suntem nimic. Abia când vom pierde toate aceste lucruri vom ieși cu adevărat din Europa.