Sociologul Alfred Bulai susține, în exclusivitate pentru Podul.ro, că PNL a devansat PSD în preferințele de vot ale electoratului și explică de ce acest decalaj are toate șansele să sporească, în condițiile asaltului concertat al coaliției PSD-ALDE la adresa Justiției.
Vă prezentăm declarațiile sociologului.
”Este cât se poate de firesc și de explicabil că trendul descrescător al intenției de vot în PSD se află într-o continuă mișcare. Puterea erodează oricum. Însă având în vedere scandalurile, controversele și ofensiva permanentă a coaliției PSD-ALDE împotriva Justiției, picajul PSD ar fi putut fi cu mult mai pronunțat, dacă forțele din opoziție ar fi fost cu adevărat dinamice, dacă ar fi făcut opoziție la baionetă, ceea ce nu s-a întâmplat și nu se întâmplă nici acum.
Totuși, rocada s-a produs: în prezent, PNL este peste PSD din punct de vedere al preferințelor electorale, iar trendul principalului partid de guvernământ este într-o continuă descreștere. Faptul că Dragnea și PSD vor impune până la urmă această OUG privind rejudecarea unor dosare cu adresă, este mai mult decât probabil că o vor face, va avea rezultate grave asupra electoratului social-democrat. Nu există dubii în privința aceasta. Majoritatea covârșitoare a românilor este conștientă de tertipurile politicianiste ale coaliției PSD-ALDE, ceea ce înseamnă că liderii acesteia nu sunt victimizați, ci sunt anatemizați.
Totul se va clarifica la alegerile europarlamentare – vor reprezenta barometrul corect în funcție de care unii dispar, iar alții vor face jocuri, alianțe ș.a.m.d.. Procentele le vor defini carierele. Este vorba despre o evaluare reală a puterii.
În mentalitatea multora nu există încă un alt partid de opoziție decât PNL, de aceea liberalii conduc, în prezent, clasamentul preferințelor electorale. Și USR este în creștere și se consolidează destul de bine. Fostul premier Dacian Cioloș și PLUS pot intra, la limtă, în Parlamentul European, dar încă se joacă.
Cioloș e prezentat drept un fel de om nou, dar ce face el acum a mai făcut și Theodor Stolojan în anii '90. A fost puțin timp premier și, fără să facă nimic, a capitalizat un oarecare capital de imagine ce i-a dat posibilitatea să negocieze în anii următori, să se mențină în cărți, în funcții. Așa și-a făcut un drum, o pârtie politică. Dacian Cioloș îmi amintește de Stolojan. La fel ca el, Cioloș a fost premier 8 luni. La alte vremuri, alte metode. Cioloș pare mai serios decât alții fiindcă tace și nu apare public. E inexistent în ceea ce privește opoziția la PSD-ALDE, dar are un oarecare capital de imagine fiindcă a fost premier și s-a vorbit despre el. În ceea ce privește alegerile europarlamentare, Cioloș este încă la limtă”, a declarat Alfred Bulai, în exclusivitate pentru Podul.ro.