Scriitorul și politologul Ioan Stanomir acuză regimul Dragnea, în cel mai recent editorial publicat pe platforma Marginaliaetc.ro, că premeditează impunerea unui veritabil ”proiect de țară”: ”lichidarea temeliilor occidentale ale așezării statului român” în vederea instaurării unei versiuni autocratice de tip eurasianist.
”Acest viitor înseamnă capitalismul oligarhic pe care îl apără şi îl întruchipează domnii Teodorovici şi Vălcov, acel capitalism în care resursele de stat sunt alocate discreţionar, iar clientela de partid ocupă poziţii hegemonice”, avertizează politologul.
Podul.ro vă prezintă, în integralitate, editorialul lui Ioan Stanomir.
”Ca nici un alt regim de dinaintea sa, regimul Dragnea pare să fi dezvoltat o autentică ştiinţă a planificării involuţiei instituţionale. Dincolo de detaliile groteşti, dincolo de analfabetismul funcţional, dincolo de impostură, se află proiectul de ţară ale cărui contururi devin vizibile, o dată cu fiecare zi care trece. Iar acest proiect de ţară poate fi redus la o singură ambiţie fundamentală : lichidarea temeliilor occidentale ale aşezării statului român. Ceea ce regimul Dragnea construieşte, în această doar aparentă dezordine, este o veritabilă alternativă, una care se revendică de la variatele tipuri autocratice din Eurasia. De aici, obligaţia de a nu subestima potenţialul de distrugere şi de transformare al actualei majorităţi parlamentare.
Nouă, în raport de celelalte guverne USL de după 2012, este hotărârea de a duce la bun sfârşit un plan ce implică atacul concertat împotriva instituţiilor, ca prim pas în vederea cuceririi lor. Se poate spune că, după eşecul din februarie 2017 al OUG 13, regimul de la Bucureşti a imaginat o tactică împotriva căreia societatea, partidele din opoziţie şi şeful de stat sunt incapabile să îşi dezvolte strategia de răspuns. Trecerea de la ofensiva frontală la perfida formulă legislativă este parte din această mutaţie la care asistăm. După un an şi jumătate, regimul Dragnea deţine încă două noi poziţii cheie în eşafodajul constituţional: CSM şi CCR. Cât despre modul în care Tudorel Toader a redus ministerul său la o anexă a voinţei lui Liviu Dragnea, în pofida ezitărilor verbale de circumstanţă, acesta ilustrează, exemplar, involuţia statului de drept.
În fapt, regimul Dragnea îşi propune, programatic, să erodeze elemente ce conferă stabilitate şi predictibilitate statului român. Dezordinea din sistemul fiscal conduce la prăbuşirea monedei naţionale. Iniţierea procedurii de revocare împotriva Procurorului general al Republicii slăbeşte, aproape fatal, încrederea magistraţilor în posibilitatea de a fi protejaţi împotriva ingerinţelor politice. Anexarea Curţii Constituţionale permite rescrierea , în sens pesedist, a regimului constituţional. Intervenţia cu scop de intimidare a CNA este o altă pârghie în tentativa de domesticire a societăţii.
Toate aceste detalii participă la un proiect de ţară. Ce rămâne după tot ceea ce a fost ridicat cu dificultate este înlăturat? Un teren populat de ruine, peste care se poate ridica un alt viitor. Iar acest viitor înseamnă capitalismul oligarhic pe care îl apără şi îl întruchipează domnii Teodorovici şi Vălcov, acel capitalism în care resursele de stat sunt alocate discreţionar, iar clientela de partid ocupă poziţii hegemonice. Acest viitor înseamnă statul lipsit de mecanismele prin care îşi poate proteja proprii săi cetăţeni, de vreme ce prioritatea legislativă a actualei majorităţi este protejarea infractorilor, prezenţi sau prezumtivi. Acest viitor înseamnă, nu în ultimul rând, detaşarea de Occident, spre a explora domeniul estic al autocraţiilor.
Regimul Dragnea nu este un regim ca oricare altul: iată punctul de plecare al oricărei analize lucide. Supravieţuirea sa, pe termen mediu, implică producerea de schimbări ireversibile. De la degradarea statului la coruperea vieţii publice, prin triumful imposturii, regimul Dragnea pune în mişcare agenţii patogeni din care se naşte acest nou viitor. Înţelegerea naturii inamicului cu care ne confruntăm este obligatorie, spre a evita erorile fatale”.
Pentru mai multe detalii AICI