MĂRTURII din COMUNISM. „Blestemați fie în veci cei ce și-au bătut joc de noi și cei care plâng după acele vremuri de coșmar!”

Frig, foame, întuneric, frică, dar mai presus de toate umilință și neputință, necesitatea, obligativitatea anulării propriilor porniri, trăiri, idealuri, vise pentru supraviețuire – cam asta e cheia în care curg aceste mărturii. Pe tot parcursul lor te însoțește o nedezlipită senzație de strigăt înăbușit, de dinți care mușcă din propria piele pentru ca urletul să se oprească la limita acesteia, să nu treacă mai departe de propriul corp și să vulnerabilizeze în fața torționarilor.

Mai sunt și unii care spun că răul nu a reușit să pătrundă în universul interior în care ei și-ar fi construit o lume liberă, curată și bogată, departe de societatea cenușie, flămândă, târâtă și strivită de afară. După 1989 s-a dovedit însă că minunatele lumi interioare, oricât de bine clădite nu au fost suficient de solide pentru a se lua la trântă și pentru a dovedi monstruozitățile tranziției născute pe ruinele comunismului. După o lungă coabitare cu răul, „rezistența prin cultură” e mai degrabă o formă de lașitate josnică, de complicitate, de acceptare decât o desprindere superioară de vremurile cumplite cărora le aparții.

Medoia Rodica: In Cotroceni, unde locuiam in 82 sau 83, a avut loc o avarie la conducta de gaze. Tot cartierul se incalzea cu gaz la sobe. Mama s-a imbolnavit grav, a ajuns la spital, eu am ramas singura acasa cu sotul meu. Erau 5-6 grade in casa, nu puteam gati, ca si aragazul era pe gaz. S-a spart si cazanul din baie si bateriile de la chiuveta si cada. Apa care a curs in casa a inghetat cu covor cu tot. Dormeam cu doua plapumi, in palton, cu ghete si caciula si fular. 2 sapatămâni am rezistat. Mergeam la mama la spital sa ne incalzim, acolo erau 14 grade, lux. Ca sa nu murim, ne-am mutat la sora mea la bloc, la ei erau 12 grade in ap. Am auzit ca au murit oameni in case atunci. A durat vreo 3 saptamani avaria. Nu puteau sapa ca era prea ger, asa ziceau.

Am locuit cu tata doi ani in Constanta, 85-87, intr-un bloc obisnuit, noi ii spuneam organizare de santier, pentru ca apartamentul in care statea era dat de stat in folosinta gratuita pe perioada cat stateam acolo. Tata fusese trimis cu domiciliul fortat acolo, era militar de cariera iar mie mi-au dat repartitie de la facultate, desi aveam casa mea in Bucuresti. Mama a ramas acasa, sa aiba grija de nepoata. Acolo erau 8-9 grade in casa, umezeala si lumina electrica ne dadeau doar 7 ore pe zi. Asa ca ne cumparaseram lampi cu gaz. Fiecare cate una. Am facut o raceala oribila si tuseam sasa tare ca nu mai puteam dormi decat in fund. Mi-am cumparat antibiotic si am scapat pana la urma. Era mucegai pe pereti, asa ca tata a chemat un zugrav sa ne puna zapada artificiala pe peretii exteriori si sa zugraveasca, ca sa nu ne imbolnavim de astm. Frigul e mult mai greu de indurat cand e umed.

Elena Copaciu: In februarie 85 in camera de cămin din Regie în care stăteam erau 8-10 grd Celsius când învățam în sesiune. De la 16-18 se oprea curentul electric. Teoretic. Că practic îi dădeau drumul pe la 19. Aveam cu toții lumânări să putem citi până venea iar lumina. Apa la robinet avea cam 30 de grade doar cam 45 de minute în fiecare seară. În rest era rece ca de izvor....la presiunea joasă a gazelor o supă fierbea cam în 6 ore! Căram alimentele de acasă pt că în magazine aveau doar conserve de pește oceanic. O colegă din București ai cărei părinți aveau permis pt o comandă lunară la casa de comenzi a partidului, ne mai punea câte ceva pe lista lor! 

In 1986 eram in stagiul de Medicină Legală. La una din ore am asistat la autopsia unui om de 62 de ani care a deschis ușa liftului și a pășit!..exact când se întrerupea curentul! A căzut în gol 8 etaje! Nu vă puteți închipui ce leziuni avea, mai ales la cap! Nu pot uita asta! A fost singura dată în viață când am cerut să fumez o țigare! De la niște studente străine care m-au privit cu dispreț crezând că sunt dintre cei care făceau(des) asta pentru că nici țigări bune nu se găseau în țară pe atunci!...

Mirela Popa: In iarna dintre '84 si '85 eram eleva de gimnaziu. Scoala unde invatam avea centrala proprie cu carbuni. Din economie, in vacanta de iarna, nu s-a mai facut focul in scoala, iar caloriferele au inghetat si s-au spart, astfel ca, in ianuarie, cand a inceput trimiestrul II si am revenit la scoala nu am mai avut incalzire. Caloriferele au fost reparate abia in ... martie. Am "invatat" doua luni in clase in care temperatura era ... sub 0 grade!!! Stateam in banci imbracati exact ca afara, cu haine, geci, caciuli, fulare si manusi. Cand spalam tabla, se forma instantaneu pe ea o pojghita subtire de gheata!!! Pe noi, copiii, situatia asta ne amuza, fiindca nu puteam face efectiv ore, cu mainile in manusi si tabla inghetata, iar profesorii obtinusera aprobarea de la inspectorat sa scurteze orele.

Prin 1986, aveam vreo 14 ani si, inainte de sarbatorile de iarna, se formau cozi uriase la magazinele alimentare si macelarii, inca de la ... 4 dimineata. Pentru a lua mai multe pachete de carne, fiindca si la "liber" alimentele erau "rationalizate", un pachet/kilogram pentru fiecare cumparator, parintii m-au luat si pe mine la coada, de la ora 4 dimineata! Dupa ce am inghetat 2 ore asteptand deschiderea magazinului, in sfarsit acesta s-a deschis si, fiindca s-a auzit ca nu e marfa suficienta pentru toti cei de la rand, oamenii au inceput sa se impinga cu furie ca sa ajunga in fata. Fiindca oamenii din jurul meu ma striveau si nu mai puteam sa respir, am inceput sa strig ingrozita: "sunteti animale, sunteti animale". In asa ceva ne transformase comunismul, "visul de aur al omenirii", in animale infometate, care se calcau in picioare si se sfasiau pentru o ciosvarta de carne!

O alta amintire de-a dreptul orwelliana despre infometarea sistematica si animalizarea populatiei in comunism. Era octombrie 1989, ziua Recoltei. Terminasem orele la liceu si m-am dus in magazinul universal, incercand sa gasesc ceva dragut de imbracat, asa cum vazusem in revistele de moda straine, aduse pe "sest" la liceu de colegii care aveau tatii navigatori. In "mall"-ul comunist, rafturile erau aproape goale, ici colo gaseai cateva obiecte vestimentare sleampate, in culori terne, gata ponosite, adica tot ceea ce nu se putea trimite la export. Dezamagita am mai urcat un etaj pe scara rulanta. Fiindca era Ziua Recoltei, Ceausescu isi tinea traditionalul discurs despre recolta "record". La fiecare etaj al magazinului universal erau difuzoare care transmiteau discursul nemernicului. Urcand pe scara rulanta il auzeam pe ceausescu cum racnea hodorogit despre cantitatea "record" de cereale obtinuta la hectar, despre "belsugul" de care are parte tara noastra, insa, la un moment dat, urletele lui au fost acoperite de un muget ca de mare furioasa sau de turma de animale, care venea de jos, de la demisol, unde erau raioanele de alimente. Uitandu-ma in jos, am vazut o masa de oameni inclestati unii in altii, nu mai era deloc vorba de randuri ordonate, care strigau si se impingeau ca sa apuce o bucata de salam cu soia, ce lipsise cam demult din magazine si fusese adus abia atunci, ca o concesie facuta poporului infometat, de Ziua Recoltei. Stiu ca in perioada respectiva ascultam la Europa Libera, o emisiune, "Cartea pe unde", in care se lecturau fragmente din cartile interzise in comunism. In ultimele emisiuni, audiasem fragmente din "1984" a lui George Orwell si imi amintesc ca, nemaiputand suporta absurditatea atroce a regimului dictatorial descris de Orwell, am plecat din camera unde tata asculta Europa Libera, spunandu-mi, ca sa ma linistesc, ca, totusi, ceea ce auzeam la radio, era fictiune. Insa, cateva saptamani mai tarziu, nu am mai putut sa spun asa ceva, scena traita in magazinul universal era rupta din cartea "1984" si era realitatea noastra coditiana in comunism. Noi traiam efectiv in ceea ce isi imaginase Orwell in 1948: mizeria materiala generalizata, dublata de o minciuna politica generalizata, in care negrul era transformat in alb si toti trebuia sa credem asta!!! Am fugit din magazinul universal cu sufletul ravasit. Imi mai amintesc ca in acea epoca, adolescenta fiind, imi doream sa nu mai cresc, sa nu devim om matur, comndamnat la viata aceea de mizerie.

Cristina Popescu: Comunismul de care nu am scăpat nici în ziua de azi, a distrus sute de mii de familii! Dramele petrecute în familia mea nu se pot uita niciodată! Fratele mai mare al tatălui meu, Gogu Cuşa, a făcut 12 ani de puşcărie, a fost inclusiv la Piteşti, iar sora mijlocie, Lucreția, 10 ani de puşcărie! Fratele bunicului, Constantin,Cociu Cuşa, mort la Aiud!

Rodica Ionescu: Am trait anii aia intr o ceata ușoară, iubeam literatura in special cea straina si ma infundam intr una din salile bibliotecii universitare, aveam permis si la biblioteca Ambasadei SUA. Am stat ani de zile intr o darapanatura inchiriata la curte pe o strada care scapase ca prin minune de la demolat,in rest ruine si constructii si nu m a afectat ingrozitor, aveam propria mea lume stralucitoare .Imi amintesc ca ai mei au "prins"niste mobila dintr o casa care urma sa se demoleze si am adorat biblioteca si biroul ala pe care le am avut ani de zile .Ne au mutat la bloc si dupa anii in care apa se lua de la cismea si laturile se aruncau in colt la canal ni s a parut un miracol apa rece cu program .Mama ne cosea la masina si aveam lucruri de mbracat un pic deosebite dar fratele meu purta tot ce mi ramanea mic ,mi l amintesc in niste pantofi cu bareta cu un toc patrat ,nu s a transformat in ghei doar ca iubeste hainele de calitate putin prea mult, da o avere pe pantofi.Eu si acum adun mobila ,orice forma de risipa imi face rau .Am resimtit fizic anii aia ,dar nu au reusit niciodata sa ma faca sa vad lumea altfel decat este .Am invatat singura engleza si am plecat din tara ,am vazut lumea aceea "altfel" si nu m a dezamagit deloc .O societate civilizata este creata de o majoritate constienta si educata ,care trage dupa ea si pe ceilalti.Ar trebui sa ne reamintim ca majoritatea suntem la a treia ,a patra generatie de "incaltati" ca bunicii nostrii aveau opinci si se ncalzeau la sobe luminau cu lampi si traiau din munca la camp .Romania majoritor rurala trebuie modernizata si repopulata , nu se pot produce mari schimbari impartind tara in era noua a internetului si evul mediu al wc ului in curte .Germania de dupa razboi s a reconstruit unitar nu pe falii ,si intre influenta rusa din nord si civilizatia infloritoare din sud sunt divergente care nu s au sters in 30 de ani.Am vazut in postari ca lipsurile materiale au fost cele mai mult resimtite.Exista lipsuri mai grave decat cea a sapunului Fa si a portocalelor.Lipsa compasiunii,a libertatii de exprimare si miscare, a dreptului de a deveni ce iti doresti, la o viata respectabila si decenta Toate aceste lucruri le au fost interzise oamenilor atunci si este inca motiv de emigrare. Dupa atatia ani de bezna s a instalat minciuna si impostura. Si fiecare din noi a contribuit intr o forma sau alta .

Radu Dragomir: Tot citesc povestiri de genul "pe vremea lui Ceaușescu aveam toți de muncă, după '89 am rămas șomer cu rate la bancă". În concluzie, încă sunt mulți cei care suspină după dictatura mediocrității. Oricât de puturos sau de idiot erai, nu rămâneai sub comuniști pe drumuri, maică.

Doina Raducan: Berceni 85. Iarnă. O zi ca multele fără gaze și lumină. O vecină aleargă disperată din ușă în ușă cu o crăticioară cu mâncare în mână întrebând dacă are cineva un aragaz de voiaj. Nu avea cum încălzi mâncarea copilașului de un an și ceva. M-a marcat disperarea femeii, nu-i pot uita privirea.

Alma Lazar: Cumplite vremuri, în casa erau sub 10 grade, curentul se oprea de la 8 dimineața până la 6-7 seara, făceam mâncare nosptea(era presiunea la gaze mai mare) spălăm rufe de la ora 5-6 dimineața, ptr că la 8 se oprea curentul iar la 9 apa(care mai venea la6 seara). Nu înțeleg cum pot unii sa mai spună ca era bine pe vremea aceea!!?? Au fost vremuri de coșmar. Nu aș ma vrea/putea să mai retrăiesc acele timpuri!! Pe cei care votează PSD i aș închide într o colonie și i aș obliga sa trăiască în condițiile de atunci, poate se trezesc!!!.

Daniel Tutor: Cu minunea asta a tehnicii de pe atunci am rezistat. Mergea și când presiunea la gaz era atât de slabă că aragazul dormea. Bine că inhalam gaze arse (cât de cât) în loc de amenzi de la actualul ISU... un arzător pe gaz metan care dădea o flacără roșiatică și căldură. Îl conectam la țeava de gaz cu un furtun cât de lung și îl mutam dintr-o cameră în alta. Siguranță în exploatare Zero! Dar ne încălzeam cumva...

Daniela Daniel: Ne îmbrăcam ca să ne culcăm și ne trezeam pe rând să controlăm dacă mai palpaie gazele sub cărămidă sau o tăbliță de fontă de pe un singur ochi de aragaz. Ce porcarie!

Camelia Tabacu (14 ani în 1989): „Da, caramida aia comunista, mi o aduc asa bine aminte, cum o mutam de pe aragaz pe calorifer cu carpe ca sa nu ne friga...cu ea ar trebui zdrobite degetelele celor care mai voteaza psd. Anii cei mai grei ne au prins in Dr Taberei. Lasam lumanari si chibrituri in cutia de scrisori ca sa luminam putin bezna si sa nimerim usa de la etajul trei cand veneam de la scoala. Golanii de pe scara mea alergau sobolanii iesiti in recunoastere de la subsol si-i omorau cu pietre. Era sânge peste tot. Uneori faceau glume sinistre si ne suflau in lumanari ca sa ne puna mana pe cur si si sa ne inghesuie prin colturi. Ieseau insa casnicele de pe scara si-i luau la mături. Singurul nostru mare avantaj au fost gazele care la noi in zona nu s-au oprit niciodata, ca pe acolo intra una din conductele importante ale orasului.

Jean Pericol: În anii '80, taică-meu făcuse o improvizație cu un furtun lung, conectat la aragaz și un arzător făcut rost de pe la fabrica unde lucra și pe care l-a montat în sufragerie. Îmi aduc perfect aminte, desi sunt vreo 35 de ani de atunci, cum curgea apa șiroaie de pe pereți! Trebuie să fii cel puțin retardat să îl regreți pe nea Nicu. Sau nomenclaturist. (...) Și cozile la benzină? Îmi amintesc că mergeam cu tatăl meu, lăsam mașina la coadă pe Bd Timișoara, se numea altfel atunci (cred că Emil Bodnăraș) și timp de 2-3 zile împingeam mașina funcție de cum avansa coada. Vorbim de Petromul de pe Sibiu, iar coada urma traseul pe Bd Timișoara, strada Mihaela Ruxandra Marcu (acum, cred că înainte se numea Băiceni, sau cam așa ceva), cea cu școala 193, mai departe pe Drumul Taberei și dreapta pe Miron Constantinescu, actual Sibiu. Benzina se termina după căteva mașini. Aveai voie să cumperi maxim 20 de litri la o alimentare.

Marius Ion: Am trăit 5 ani și jumătate într-un cămin de nefamiliști din zona Ozana din București, chiar lângă liceul de chimie. Într-un an, era atât de frig în cameră încât, pe bune!, la culcare mă îmbrăcam mai gros decât fusesem în timpul zilei. Prin fereastră intra zăpadă, se strângea pe podea.

Iar toate astea s-au întâmplat la ani de zile după Loviluție... căminul rămăsese ca pe vremea comuniștilor. Când eram copil și, apoi, adolescent, locuiam la etajul 5 într-un bloc cu casa scării interioară, neluminată natural. În orele când se oprea lumina, reușeam să cobor și să urc relativ repede, fără lumânări, fiindcă învățasem pe de rost câți pași trebuia să fac pe fiecare porțiune de culoar de bloc. Eram ca niște șobolani orbi.

George Urdea: Legat de comunismul de până în 1989... L-am prins 30 de ani, însă nu am luat pâine pe cartelă sau alte produse alimentare, niciodată, este adevărat totuși că nu puteai lua cât vrei, ci o anumită cantitate. Căldura, era acceptabilă, aveam perioade bune și perioade rele [ care sunt și azi ]. Unde am simțit cu adevărat "beneficiile" ciumei comuniste ? Am lucrat, ca orice alt om, în fabrică, membru utc până când am refuzat să mai plătesc cotizația. Datorită acestui fapt nu am luat categorii și nici casă, până după 1990. Secretarul de partid pe secție, nu mai îmi amintesc numele, mă "invita" când se făceau ședințe în secție, să devin membru pcr. Am refuzat să fac acest pas iar ciuma comunistă nu m-a avansat în categorie. 1989, Decembrie, m-a prins ca simplu român, curat, fără a fi fost membru pcr și cu o ură de moarte pe aceste mizerabile ființe, ură ce s-a accentuat și mai mult, în ultimii doi ani. Mulți nu mă vor crede, este treaba lor, mie îmi place adevărul și îl spun în față, chiar dacă deranjează. Și, deranjează enorm, tocmai de aici și toate mizeriile ce le trimit tot felul de gunoaie umane, în privat sau direct în reply, la mesaje. Am primit în privat chiar și amenințări cu moartea, fapt ce a condus prin 2014 la solicitarea anchetei poliției, punându-le la dispoziție totul pe suport dvd plus acces la cont.

Ca o simplă concluzie...

Ce avem astăzi este mult mai rău decât ce am avut înainte de 1990. Deși avem multă libertate și mii de tipuri de salamuri și parizere, cei de vârsta mea, marea majoritate au rămas la nivelul "aplaudacilor" de congres. Marele necaz este cu cei ce nici nu erau născuți în 1989. Plutesc într-o derivă totală, vina fiind și a părinților, iar de suferit avem cu toții. Cât timp nu se va ieși la vot, vom fi tot un popor de oi proaste, conduse de niște agramați și lichele penale.

Lavisa Chelu: Daca reuseai sa supravietuiesti ca nu te luai in gura cu regimul, atunci sansele sa devii un zombi erau destul de mari. Tot despre proaspat iesitii din facultate: eram repartizata intr-o comuna din Dolj ca profesor navetist si primaria ne-a pus la dispozitie (ca erau si medici, agronomi)un "bloc" care avea doar geamuri si usi( prin care urla vantul). In rest, nici bai, toalete , apa. Trebuia sa te duci sa iti faci nevoie in curte , sa iei apa de pe unde poti, si alea din fantanile cu ciutura.Pentru incalzire facusem improvizatii, iar eu ca fizician eram marea speacilista in crearea si functionarea lor, dar asta nu inseamna ca nu m-am curentat de nu m-am vazut si de atunci am oroare de pus mana la vreo priza.Iar daca ar fi sa scriu despre experientele nenoricite din comunism, cred ca as umple o carte de citeva sute de pagini. Lipsa libertatii de a alege cum vrem sa traim ne-a aruncat in cele mai negre situatii.

Claudiu Totu: Student, cămin Regie, sesiune. Frig de te kki pe tine. Fiecare cămin avea un fel de responsabil care făcea razii în camere ca să depisteze dacă avem vreo sursă de căldură în priză. Ca să nu se vadă rezistența incandescentă prin geamul ușii am acoperit ușa cu o pătură. Am fost prinși de jegosul de responsabil de cămin, pcrist plin de zel. Apoi am găsit alta soluție: când învățam la masă, puneam în fier de călcat așezat pe dos, cu talpa în sus, lângă piciorul biroului. Avea 500 W, nu era mare lucru, dar nu crăpai și avea avantajul că nu avea nimic incandescent care sa fie zărit de responsabil prin geamul ușii.

Gabriela Argintaru: Sunt atât de multe de spus. Ma gândesc la miile de femei moarte din cauza avorturilor. Am cunoscut un domn care a crescut singur 2 copii pentru ca soția (tânăra) murise din cauza unui avort. La servici te chemau la controale ginecologice. Stăteam de multe ori sub plapuma tremurând de frig și ma întrebam: "oare se va termina vreodată?" Și eram foarte tânăra. Nu voi uita niciodată acele timpuri. Eu nu înțeleg noțiunea de nostalgici ale acelei perioade: oameni idioți pur și simplu.

Κρισ Εσκου: În Regie, în 1988, era atât de frig în camere că îngheța apa în pahar peste noapte. Dormeam îmbrăcați cu hainele cu care ieșeam afară și acoperiți cu cojoace peste plăpumi. Singura metodă de încălzire era reșeul pe care îl ascundeam de controalele aleatorii ce se făceau de către administratorul căminului dimpreună cu studenții comuniști, faimoșii lideri de sindicat studențesc, securiști oe care îi vedem azi la tv pe post de politicieni ciumați. Riscai să fii dat afară din cămin și exmatricularea. Dacă erai exmatriculat nu aveai dreptul să dai examen la altă facultate, te trimiteau forțat în producție, adică muncitor pe schimburi în ororile de fabrici și uzine comuniste. Unul din patru era turnător, am fost avertizat chiar de către secretară de la bun început și să termin cu bancurile prin cămin și cu "revoluțiile", că ei află tot. Cantinele erau un focar de infecție, mizerie amestecată cu grăsime, în "mâncare" găseai uneori viermi. Totul era rânced. Când făceam "permanență" la cantină, adică munceai ca un sclav la spălat vase, curățat podele, curățat cartofi și ceapă, am descoperit că administratorul, bucătării, tot personalul, furau tot ce era comestibil, carne, salam, unt și în mâncarea gătită pentru studenți erau folosite ailmente degerate, nu congelate, nu confundați. Dacă nu aveai părinți aproape, care să-ți trimită pachete cu alimente, făceai foamea. Cam toți eram înfometați. (…)

La blocul vecin locuia un tip bonom, profesor de matematică la cel mai bun liceu din oraș. Toți elevii lui erau admiși la facultate. În anul 1986, cred că el avea în jur de 45 de ani, nu se știe ce i-a venit, de a spus într-o ședință cu tot personalul didactic că ar trebui introduse noțiuni de religie în programă, pentru că tineretul are nevoie și de hrană spirituală nu numai de discururile activiștilor de partid. În ziua aia a ajuns acasă. Noaptea au venit securiștii, l-au săltat, i-au spus soției lui că a înnebunit. A reapărut după două săptămâni, alt om. A fost pensionat înainte de vreme. De atunci, ieșea în fiecare dimineață în pijamale și papuci de casă în parcare și se învârtea printre mașini murmurând ceva neinteligil. Stătea acolo până obosea sau venea cineva din familie să-l recupereze și să-l ducă înapoi în casă. A murit peste 4 ani, cu mințile rătăcite. L-am întrebat pe tata ce s-a întâmplat cu dom profesor și mi-a spus că cel mai probabil l-au internat la spitalul de psihiatrie și l-au torturat până a înnebunit. Asta în cazul în care ați uitat că spitalele de "nebuni" erau locuri de tortură a cetățenilor reacționari. Ce m-a umplut de ură a fost atitudinea oamenilor. Nimeni nu zicea nimic, nu comenta, nu se revolta. Atunci, în adolescență, mi-am făcut planul de viitor: termin facultatea și fug în lumea liberă!

Ciprian Irina: Bucuresti, Drumul Taberei si noi. Mama era stricta, caldura doar in bucatarie, de la aragaz, ca sa nu se faca igrasie in restul apartamentului. Totul se intampla in bucatarie, masa, lectii, joaca, tot ! La culcare ne imbracam, treninguri, caciuli, sosete groase si ne bagam in iglu- aka dormitoare. Fain! Lumanari si chibrit tot timpul in buzunare . Intuneric si frig in suflete. Foame nu am facut pentru ca mama a fost invatatoare. Intotdeauna a avut " mamici si tatici " in posturi strategice - alimentara , macelarie , un nes , un Kent , o banana ,una alta . Asa se supravietuia atunci , asta este ceea ce urasc acum . Europa libera pe furis pe acoperis . Mizerie morala ,frig si gri . Puii petreus . Aveam 21 de ani la Revolutie. Am prins toata mocirla comunista. NU MAI VREAU !

Ene Ion: Stăteam în cartierul Ferentari și mergeam la coada la gheare de pui sau adidași ca să am cu ce creste fetita. Ma băteam cu ciumele negre ce intrau în fata. Mâncăm uneori doar zeama din ciorba ca să dau carnea fetitei. Am crescut într-o familie de 7 copii. De revelion, tata ne aducea o cutie din tabla în care era halva și câteva portocale. Eram în culmea fericirii. JOS dictatura.

Ciprian Pavel: În februarie 1987 l-am aşteptat pe cel mai iubit fiu al ţării cu flori, doar în cămaşă albă, la - 5 grade, la APACA. Învăţătorii şi profesorii, obedienţi ca cei ce nu îşi merită postul, cam ca acum, ne-au dezbrăcat cu mult timp înainte pentru că nu ştiau când vine împieliţatul. Acel frig şi tremurat m-a trezit, de atunci cred că am conştiinţă de sine. Am revăzut acele imagini într-un reportaj Recorder cu 1 decembrie 2018, centenar, la Zimnicea.

Diana Moldovan: Imi amintesc de un telejurnal de la inceput de an - niste brutari scoteau grabiti paini coapte dintr-un cuptor si bagau aluat "la schimb". O voce oribila, rautacioasa, amenintatoare latra ca "in 1975 painea va fi mai buna, mai alba"...si sa va ia dracu' daca zceti altfel. Mi-a inghetat sangele in vine. Ulterior am inteles ca pentru ai mei (ingineri constructori) anul 1971 a fost un dezastru din cauza "tezelor din iulie", in urma carora au avut loc schimbari nefaste in industrie. Eu am inteles ca e dezastru dupa cativa ani, auzind vocea aia. Am simtit ca ar fi fost mai bine daca nu m-as fi nascut. Cred ca era aceeasi voce care prin anii '80 te avertiza "nu concurati cu soarele, va costa". Desigur ca "tezele din iulie" si nenorocirile pe care le-au produs sunt insuficient cunoscute. Altfel poate ca nici macar printre stangisti nu ar mai exista dobitoci atat de...dobitoci incat sa sustina interventia statului in economie. Da, si la bivolul ala de Socol (de la ASE parca) ma refer.

Lusaper Caramanian-lazarciuc: Am atâtea amintiri de felul acesta, încât nici nu știu pe care s-o scriu! Eram profesoara la un liceu (centru București) și intram in clasa cu cojocul și căciula de blana. Elevii tremurau ca varga și le spuneam sa-și ia paltoanele pe ei. Unii aveau câte o scurta subțire pe ei, de le plângeai de mila. Eu scriam la tabla cu mănuși îmblănite cu un deget. Și mai ales, nu se plângea nimeni, nici in clasa nici in cancelarie, devenise "normal" pentru noi sa fie așa. Poate ca asta e momentul cel mai grav și de care trebuie sa ne ferim : sa acceptam totul și sa tăcem. 

Laurentiu Condilioglu: Printre ultimile imagini pe care le am de pe vremea aia erau niste galantare la o macelarie pline cu buze de vaca. N-am sa uit niciodata imaginea aia suprarealista. Nostalgicilor le-as da sa faca mancare din buzele alea pline de par si infioratoare...

Liliana Radulescu: Dar de frigul de la birou nu-şi aminteşte nimeni? Eu(la fel ca şi alte colege) stăteam în birou cu salopetă de schi şi cu apreschiuri în picioare! După ce îi amfiteatrele ASE-ului stăteam în cojoc şi cu mănuşă în mâna care nu lua notițe! Peste tot a fost frig; epoca de gheață!

Geanina Ub: Nu știu cum poate cineva să spună că era bine pe vremea aia. Eu am crescut la tara, era un pic mai bine pentru noi deoarece aveam oarecum mâncarea asigurată, aveam păsări, vaci, oi, gradina cu legume. O chestie ce m-a marcat și nu voi uita niciodată cum m am simțit . Am mers la oraș cu mama, aveam cred că în jur de 5-6 ani și vroiam pâine "de oraș". Știind că pâinea se dădea pe cartea, mama mi a dat bani și m-a trimis să cumpăr o jumătate de pâine .....pt mine, îmi era pofta! Am fost refuzată in vreo 3 locuri ......am inceput sa plâng și nu înțelegeam de ce noua nu ne da pâine pentru că eram de la tara .Groaznic !!!! In cele din urmă m a liniștit mama dar nici acum nu uit cat am plâns cerând explicații....

Anca Sandu: Imi aduc aminte ca in preajma zilelor de naștere sau de alte sărbători mama nu dormea noaptea. Atunci se făceau prăjiturile si cozonacii pentru ca atunci erau gaze...Imi aduc aminte de frigul din diminețile de iarnă/toamna cand mi-era groază să scot piciorul de sub plapumă...  Îmi aduc aminte ca ma spălam pe ochi cu frica sa nu imi înghețe pleoapele... Imi aduc aminte ca la noi pe strada se lua lumina dar pe strada paralelă nu pt ca acolo locuiau niște tovarăși... Mâncarea nu ne-a lipsit pentru ca mama făcea vrăji cred de reușea să facă rost de carne si lapte, de făină și ulei...Dar nu am sa uit niciodată frigul din diminețile comuniste...De aceea, cand aud oameni care nu au prins acele vremuri ca regreta comunismul sau pe Ceausescu, ma gandesc ce bine le-ar prinde o călătorie în timp. O luna din ce am trăit noi le-ar schimba părerea...

Ddeek Ddeek: Am primit 2 ursuleti de gelatina (adica Haribo) de la colega mea de banca. Unul l-am mancat in nu stiu cate zile , cu mare mila. La al doilea i-am facut pat intr-o cutie de chibrituri si m-am jucat multa vreme cu el...

Camelia Tabacu: Comentariul de mai sus, cu ursuleții Haribo m-a întors pentru câteva secunde în grădina murdară de la Valea Ialomiței-Dr Taberei (unde e acum capătul metroului neterminat). M-am văzut pe mine în pantaloni scurți, cu genunchii juliți și tricoul plin de corcodușe crude, rugându-mă de studenții arabi cazați în blocul nostru confort 2 să ne dea ciocolată, bomboane sau măcar să ne facă din mână de la balcon ca să vadă puștimea din cartier că mă știu cu ei. Arabii mi-au făcut cu mâna și mi-au aruncat, spre șocul tuturor, un baton de toblerone început. A fost cea mai bună chestie mâncată vreodată. Copilarie petrecuta pe la cozi, cu bentite si matricole care trebuiau cusute, nu prinse cu capse ca altfel erai umilit public de secretarul de partid pe scoala care intra aproape zilnic prin clase sa ne prinda uneltind impotriva carmuirii. O bestie de om, ajuns din profesor de sport seful tuturor. Si aveam cateva profe, printre care si diriga de mate, de o inteligenta rara. Da, toti oamenii aia destepti si superinvatati luau pozitia de drepti in fata acelui munte de mediocritate si violenta. Asta ne a fost inocenta, am vazut omul strivit de catre om.

Sonie Slatina: Cine e nostalgic după acele vremuri, să încerce rețeta următoare: să și diminueze temperatura in casă la 12 grade, să mănânce oase pentru câini sau gheare de pui (așteptând în fața magazinului vreo 10 ore ) , pe Youtube să urmărească odele lui Ceaușescu, dar două ore și n rest nimic, și să nu uităm, să se spele cu apă călâie... ce ziceți,nostalgicilor ?!!

Bozesan Valerica Angi: Cea mai crunta amintire pentru mine vine din 87 cand am mers la liceu, mi am.luat gazda in Tr Severin si a trebuit sa ne hranim singure, eu cu inca 2 colege care imparteam un pat intr o camera inchiriata de la 2 soti cu care locuiam in apartament. Magazinele goale asa ca la alimentara din colt s a zvonit ca o sa bage oua. Ne am pus la rand si cand a venit masina oamenii ca la un semn au navalit calcandu ne in picioare , trei fetite pirpirii, in momentul acela , acolo am crezut ca o sa ne gasim sfarsitul..... pentru niste oua...fak ceausescu!!!!

Amalia Koszegi: Îmi amintesc cum tatăl meu cara" bateria de la Dacie", trei etaje, pentru a o conecta la" reteaua "de becuri(de mașină, desigur) pentru ca băiețelul meu sa nu stea pe intuneric... Practica agrícola... Horror ! Sa ii ia dracul pe comuniști: pe aia vechi (acolo unde s-or afla) și pe astea noi!!!

Ana Tatu: Cada era plină tot timpul cu apă, ca să avem când se oprește. In cartier, pe geamurile apartamentelor cu două camere stil vagon erau scoase burlane care lăsau dâre lungi de funingine pe fațadele blocurilor. Fiecare se încălzea cu ce putea, de unde găsea lemne -buteliile erau pe cartelă, orașul n-avea gaze - se mai furau noaptea scânduri din gardurile caselor din cartierele vecine. Noi aveam o soba pe gaz lampant, Confort 2 se numea soba, îmi amintesc si acum scrisul. Era cam veche si intr-o zi s-a blocat si a început sa se încingă. Aveam 11 ani, eram cu soră-mea mai mica, am bătut disperată pe la vecini până am găsit pe cineva să oprească soba. Si acum îmi amintesc spaima, noroc că m-a dus mintea să-mi dau seama că poate exploda. Am foarte multe povesti cumplite din vremea aia, nu am uitat nimic. Nimic. Le povestesc mereu copiilor.

Carmen Grigoras: hm, tocmai mi am adus aminte de o intamplare de la tara, daca mai stiti cum era treaba cu carnea, aveam ratie pe luna etc... la tara mai era cum mai era, ca gainile nu ti le ''zeciuaiu'' cooperativele, cel putin prin zona mea, dar viteii erau un bun nepretuit... unul dintr-un sat a reusit cumva sa insemineze artificial vaca din curte, cu ajutorul singurului proprietar de taur din sat ( care si a riscat si ala libertatea ) si a reusit sa o si ascunda cata vreme era cu vitel, au crescut vitelul in beci ca nu nu stie cei de la cooperativa sau turnatorii de prin vecini , si l-au taiat tot acolo ca sa duca la oras carne pt ca medicii copilului bolnav rau de tot sa il bage in seama... pedeapsa pt chestii din astea era inchisoarea, pt sabotaj... ii baga la un loc cu criminalii de rand, atat pe cel care a facut cat si pe orice colaborator sau chiar si vre-un vecin care nu ar fi fost destul de convingator ca nu stia nimic despre asta.... Ascultam Radio Europa Libera cu tata, radio dat la minim in timp ce in camera cealalta televizorul dat pe tare , lipiti de radio,cu geamurile bine inchise, cu paturi puse pe ele sa nu cumva sa isi dea seama vecinul ala suspect ca e securist sau turnator....

Levente Szabolcs Bücs: Eu am avut noroc cu tata. A făcut rost de un acumulator de tractor, l-a instalat pe balcon într-o cutie mare, izolată și a pus în casă becuri de 12V și neoane care funcționau când era nevoie și nu era curent. Am avut și un televizor sport mic care mergea de pe acel acumulator. :) Când ploua, am pus apa de ploaie în flacoane și aia am pus în acumulator, care se încărca când era curent și evident se descărca când nu era curent și tot apartamentul mergea de pe el.

Daniela Tudorache: si noi aveam la fel. Doar ca tata pusese redresorul si bateria de tractor in camara. Aveam si tv sport si sambata seara se aduna tot neamul in dormitorul mic, unde puneam putin caloriferul cu ulei, inainte sa se stinga lumina si tinea caldura inca vreo ora dupa. Vedeam Studio X , pe bulgari, unde sambata noaptea nu dublau filmul in bulgara. Am vazut toate filmele lui nicolaescu asa.

Rodica Ivan: În iarna lui 86, cred, veneam cu mama și fratele meu de 6 ani spre casă(stăteam la 8 în Rahova, liftul era veșnic stricat și putea ca naiba în scara blocului) și fix atunci au adus ceva carne de pui la alimentara de la parterul blocului. Aveam 8 ani și nu o să uit niciodată cum toți trecătorii s-au repezit ca zombii spre întrarea de marfa... De multe ori nu mai apuca să se vândă din magazin, ci direct pe ușa din spate. Oricum, eu eram puțin mai înaltă și reușeam sa respir un pic, pe frati-miu l-au sufocat total, în câteva secunde. Când a băgat de seamă ce se întâmplă maică mea ne-a scos cu chiu cu vai aproape bătându-se să facă o cărare prin mulțime. Le doresc tuturor nostalgicilor vechi și noi să aibă parte de asa ceva, că poate le intra mințile în cap!

Zoltan Gergely: La țară era ceva mai bine. Creșteam iepuri și aveam carne duminica. De Crăciun tăiam un porc și carnea afumată sau friptă în untură se păstra ptr vară. În vacanțe mergeam la CAP să căștig ceva bani plus norme ptr care se dădea grâu. Într-un an m-au tăiat de la rația de pâine ptr că am primit grâu ptr munca din vacanță. Blestemați fie în veci cei ce și-au bătut joc de noi, și cei care plâng după acele vremuri de coșmar.

Ana Tatu: era f complicat și la țară dacă nimeni din familie nu lucra la CAP. Trebuia să cumperi nutreț și era scump. Cel puțin așa era la noi, unde totul era ceapizat. Sau să furi de pe câmp....Eu am stat la țară până la 10 ani, ai mei lucrau la oraș. NU aveam voie să cumpărăm pâine de la cuptorul CAP-ului pentru că nu lucra nimeni din familie la CAP, nu aveam cartelă pentru oraș pentru că nu aveam domiciliul în oraș. Foarte curioasă treabă! Apoi, când ne-am mutat, în fața magazinului de pâine găseam mereu un țăran cu 11 lei în mână (5,50 lei/pâinea) care se ruga de oameni: Ia, mamă/tată și mie niște pâine....

Ana Trif: Cred că știți ce înseamnă să nu ai deloc neamuri la țară, să trebuiască să cumperi și un fir de pătrunjel sau mărar, cu bani. Un fost coleg de sv regretă și azi zilele copilăriei lui fericite, când toată familia(erau numai vreo opt) mergea la furat cu căruța , noaptea, pe tarlaua colectivului.

Livia Serbanescu: Doamne, era si atata absurditate... Si eu imi aduc aminte ca in copilaria mica la bunici a fost mult mai bine decat la bloc, acolo aveam caldura iarna, legume in curte, animale (bunicul avea un vesnic scandal cu cei care veneau sa ia animalele) etc. Tata ne povestea ca era foarte complicat sa vii cu carne de la tara la oras, riscai controale si pedepse serioase daca erai prins.

Anca Sandu: Apropo de frigul din case...circula un banc la un moment dat gen radio Erevan. "E adevarat ca romanii au 20 de grade în apartament? Da, în fiecare camera câte 5."

Diana Ghineț: Cautam printr-un caiet vechi de-al mamei mele, caiet inceput prin '85 plin cu retete. Margarina, zahar. Margarina, zahar. Mult zahar, multa margarina. Si imi povestea pe masura ce citeam retetele: aia nu se gasea, aia nu, aia faceai rost, pentru aia te rugai de ala etc. 7 feluri de chec, de post, de dulce, cu faina, cu margarina. Margarina, apa si faina. Si faina numai ptr ca bunicii erau la tara si mai ajutau ei. Am intrebat-o...si ce se gasea? Imi zice ca dupa '80 banane verzi(de alea imi amintesc) si bomboanele alea super colorate, rotunde si mici, care erau apa cu zahar, cu zahar si faina, colorate cu sirop...cu zahar. 

Tin minte vag ca uneori putea fi ingrozitor de frig si nu intelegeam de ce aveam un resou in casa in conditiile in care noi aveam si aragaz. Maica-mea saraca a spalat la mana haine in apa rece atat de mult timp, incat intrebata odata de invatatoare cu ce se ocupa mama mea, am raspuns ca ea spala rufe in lighean. Stiu ca tata se mai ducea la tara, Mai ajuta pe acolo pe unu' pe altu', pe ai lui, mai venea cu oleaca de lapte, o bucatica de carne. De la bunica mea am invatat cum sa faci 4 feluri de mancare dintr-un singur pui. Pentru toata familia, adica. Toate verile le petreceam la bunici, fara exceptie, pentru ca ai mei trageau tare pentru saptamana aia la Slanic Moldova pe la inceputul lui septembrie.

Imi amintesc viu drumul pe jos pana la bunica cea mai apropiata, in prag de Craciun. Era un camp alb plin de zapada care sticlea de ger. Pe vremea aia nu exista sa fie puse paravane din alea care sa tina zid de zapada, sa nu te trezesti cu nametii la usa doar pentru ca esti ultima casa de langa camp. Nu aveam decat ochii afara si simteam ace de gheata pe pleoape. Am mers cu parintii mei pe jos asa, 8 km pana in sat, sa facem craciunul acolo. Ani mai tarziu mi-am dat seama de ce nu ne-am intors acasa dupa Craciun. Nu era nici caldura, nici mancare. Mama mea este o femeie self-made. A plecat de tanara la scoala si s-a casatorit tarziu pentru vremea aia. A devenit sub-inginera dupa ani multi de scoala si de sacrificiu de sine din simplul motiv ca femeile Nu aveau dreptul sa fie inginer, doar barbatii. Nici dupa revolutie nu i s-a schimbat statutul. Femeile aveau voie sa se casatoreasca si sa faca plozi. Atat. Mi-a povestit ca in facultatea durut-o atat de tare o masea ca nu a dormit nopti intregi. Nu-si permitea sa ajunga la medic, si nu avea bani nici de medicamente. Din cauza acestei intamplari, care i-a distrus aproape complet dantura, si-a pus ca scop ca si copiii ei sa nu ajunga niciodata la spital. O data, cand era sa-si dea duhul de epuizare, a ajuns la spital (in perioada comunista, ma refer) iar Dr i-a spus sec ca-i va scoate splina. Nu i-a cerut acordul, sau i-a prezentat nu stiu ce. Nu. I-a zis ca-i va scoste splina si sa se pregateasca de operatie. Mama mea a fugit din spital, la propriu SI a aflat ulterior ca a fost infectata cu Hep B in urma recoltarii de sange. Si in diversele dati cand a fost nevoie de internare, a ei, a facut tot posibilul sa iasa cat mai repede pe proprie raspundere.  Ce slavesc acesti oameni care deplang "epoca de aur"??

Alexandra Olaru: M-am nascut in anii 80. In Slatina. In 1979, cand orasul a fost declarat municipiu resedinta de judet, avea o populatie de 54.962 de persoane. In 1984, municipiul Slatina avea alocate "de la centru" 5 cutii de lapte praf pe luna. Din ala de prunci, nu de gatit. 5/luna pentru peste 50.000 de locuitori in conditiile in care natalitatea era "in floare" volens nolens si populatia in crestere datorita dezvoltarii fortate a Uzinei de Aluminiu, viitoare ALRO. Ma intreb io asa... ce se intampla cu copiii femeilor care, dintr-un motiv sau altul, erau incapabile sa alapteze? Mancau conserve? Creveti din cutiile alea albastre? Cand vad creaturi fara discernamant, care mor de dorul vremurilor apuse, cand "era mai bine", atata le doresc: sa manance crevetii aia si doar crevetii aia pana crapa.

Rodica Ivan: Eu as organiza tabere de 1 lună similare celei în care am fost obligați să mergem în clasa 1. Ne- au mințit că mergem la mare la Năvodari și am ajuns în Damaroaia, într-un... cămin cred că era, pentru hipoacuzici sau ceva asemănător. De fapt, urma să repetam pentru 23 August. Macaroane cu sos acru de roșii și atât (le numeam macaroane cu sânge), o supa chioară, piure din fulgi... Și părinții veneau să ne vadă ca la vorbitor, de după porțile ca niște gratii. Plus repetiții la 40 de grade pe asfalt.. Și as face taberele astea nu pentru copii, ci pentru adulți. Peste 18 ani și no way to run timp de o lună...

Dana Hering: Povestea mea se leaga de mizeria si pericolul avorturilor ilegale, carora le-au cazut victime femeile din perioada aceea. Avorturile se faceau cu tot felul de instrumente empirice si in moduri de neimaginat, de la bai fierbinti, mai mult decat suporta corpul uman, la spalaturi cu otet si la interventii facute pe masa din bucatarie, fara anestezie, fara nimic. Am avut o verisoara gasita moarta in baie, a ramas copilul de zece ani orfan de mama.

Cand am inceput sa lucrez, preluam sondele vezicale de pe sectie cu proces verbal fiindca puteau fi folosite pentru a provoca avort. In liceu, am fost chemata la o alta femeie din familie. Avea febra patruzeci de grade si se chinuia cu un avort incomplet. Nimeni nu avea curaj sa cheme salvarea, asta ar fi insemnat procuratura. Aveam doar cateva ore de practica, dar stiam deja sa fac injectii (pe vremea aceea asistentele medicale terminau liceul sanitar) si i-am facut penicilina cateva zile. A scapat cu bine. Ah, si sa nu uit. Ca sa poti face o radiografie erai obligata sa faci intai un control ginecologic, nu conta ca esti virgina. De altfel, existau controale periodice ale tuturor femeilor.

Nora Dincă: În loc de sonde vezicale foloseau cozi de mușcată -da, floarea- extrem de toxice. Le introduceau singure in colul uterin pt a-si provoca avort. Mureau pe capete. Era sinucidere curata. Va puteti imagina cam cat de crunta era disperarea. P. S. Si eu tot absolventa de Liceu Sanitar sunt. Am profesat doi ani.

Ana Tatu: In toamna lui 85 ne-am mutat la oraș si se demolaseră casele de pe o strada din spatele blocului meu. Îmi amintesc camerele acelea goale, ramase fără acoperișuri, fără uși cate un perete stand drept in grămada de moloz, cu zugrăveală cu floricele trase cu rola. Câinii înnebuniți alergând fără rost printre fostele lor case. Am avut un vecin care a făcut un AVC când i s-a demolat casa si nu s-a recuperat prea bine, a rămas parțial paralizat. Foarte multe vieți distruse.

Mihai Vasile:  Erau mai multe moduri tipice de a muri: Intoxicația cu gaz (pentru că lăsai focul aprins la aragaz și se întrerupea gazul, apoi revenea.... sau era butelia defectă). Explozia (același motiv). Incendiul provocat de reșoul improvizat. Căderea în casa liftului Mai rar: copii care s-au închis în frigiderul Fram. Familia mea a renunțat la el pentru că te curentai uneori când îl atingeai. Și mașina de spălat curenta. Mai rar: explozia buteliei de gaz. Mai rar: explozia oalei minune. Țin minte și acum, în Constanța, venea mașina cu butelii. Erau grele. Muncitorii le izbeau de pământ încât luau săracele toate formele. Verificarea buteliei se făcea cu chibrituri. Daca se aprindea flamă, nu era bună.

Ioan Gheorghe Boticiu: care n-a ținut în mână o sondă rozie, un spray sârbesc cu spumă anticoncepțională și n-a fiert o bere până a rămas de-o cănuță n-a trăit vremurile alea!

Dana Hering: Sapunurile Fa, procurate de la cei care faceau trafic la granita, tinute intre rufe, ca sa miroasa frumos, nu exista balsam ci doar ceva sampon de urzica, verde. Aveam sapun de rufe facut in casa, bucati mari si groase. Mama ne limpezea parul cu otet, al meu a fost mereu aspru, ca sa fie un pic mai matasos si sa ne fereasca de paduchi. In tramvai, daca ploua afara, mirosea mereu a otet din cauza parului ud.

Marius Cristi: Sapunul Fa, pachetul de tigari Kent. Punga de Vegeta. Astea erau valuta forte, atentii cu care deschideai orice usa. Faceau parte din arsenalul cu care intrai in gratiile unei femei. Pai sa ma duc azi sa dau unei femei un sapun Fa sau amo, cred ca direct in capul meu se opreste obiectul.

Gabriela Cojocaru: Cel mai cumplit a fost frigul din casa. De atunci mi-a ramas in minte ca prefer sa-mi fie foame decat frig. Cand am avut copilul si ma chinuiam iernile sa nu inghete peste noapte m-am jurat ca nu mai fac altul. Aveam o lampa cu gaz pe care o tineam noaptea aprinsa ca sa bajbai prin casa daca trebuia schimbat si dimineata bebelusul avea funingine la nas.

Cris Ion: Tot in Drumul Taberei si eu: locuiam intr-un ap de 2 camere iar iarna ne “mutam” toti (eu si parintii) in sufragerie si incalzeam acea camera. Drept urmare, in dormitor era atat de frig incat peretele cu geamul se umplea de igrasie. Si acum imi amintesc cum il spala mama cu clor ca sa se duca negreala. Dimineata ma trezea mama si deschidea aragazul ca sa faca cald si sa ma schimb acolo de pijama.

Monica Shaker: Eu am fost un copil crescut cu cheia de gat si obisnuit sa stea la cozi. Ma asezam la cozi fara sa stiu ce se vinde, odata am venit acasa cu 9 cutii de ciocolata (o ciocolata amaruie infecta), ma simteam ca motanul Thomas cand vine cu cate o vrabie acasa. la Bacau nu aveam apa decat vreo doua ore pe zi, cand eram singura acasa duceam o lupta contra cronometru sa umplu orice recipient gaseam cu apa. Iarna aveam lanterna de gat, la 6 ani aveam grija de un copil de 6 luni si cand se oprea lumina, ne era la amandoua frica de intuneric. Mama croseta in disperare,colectia de caciulite, fulare si pantaloni tricotati inca exista, iarna aveam 14, 15 grade in casa. Imi aduc aminte cat de rusine imi era sa imi scot pachetelul la pranz , parintii colegilor mei aveau acces la piata neagra, ai mei nu, in loc de salam de Sibiu, aveam paine de casa cu margarina si gem. Si copiii radeau de mine.. Frig si foame de asta imi aduc aminte. Cand am ajuns la facultate imi intra apa prin bocanci si de multe ori mancam paine cu ulei. Aceeasi copiii de nomenclaturisti radeau de mine. Iar acum rad de o natie intreaga, copiii, amantele, soferii, secretarele si amantii secretarelor fostilor nomenclaturisti. Pentru ca in Romania nu a existat o schimbare reala de regim ci doar o cosmetizare a oligarhiei comuniste. Slanina guvernamentala e aceeasi.

Emilia Rotaru: La țară se aducea pâine o singură dată pe lună. Cine afla vestea ,poate avea noroc si apuca sa cumpere ,în rest se vindea pe sub mână. Pt.rația de zahăr, ulei, făină(250 g)de persoană, trebuia sa dai cota de carne de pasăre(găini vii), ouă...Uleiul era rânced din butoaie ruginite,făină mucegăită amară.Un frig cumplit în salile de clasă cu miros de fum de cărbune ud si ar mai multe de scris...

Andrei Nicolae: Imi amintesc ca tata improviza reșouri din blocuri de BCA ca să ne încălzim iarna. Săpa in blocul de BCA un fel de șanț in care baga un arc si il intindea. La cele 2 capete lega 2 fire care mergeau la priza. Ne puteam curenta in orice moment de neatentie, dar era singurul mod de a ne incalzi. (foto)

Jean Pericol: Confirm! Am folosit și eu așa ceva. La serviciu, că era curent permanent în Ctitoriile ceaușiste. Acasă nu prea era viabil, cu curentul oprit 4 ore pe zi. Iar "arcul" era, de fapt, o rezistență din sărmă de nichelină de minim 2 mm.

Tudor Brinzan: Mi-aduc aminte cand ne trezea bunica-mea la trei noaptea sa facem baie. Doar atunci mai venea apa calda, poate o data pe saptamana. Aveam zece ani, sora-mea cu cinci ani mai mare avea prioritate asa ca de obicei eu prindeam apa calaie spre rece de la sfarsit, chiar daca toata operatiunea nu dura mai mult de jumatate de ora. Cand ajungeti la partea cu cozile, dati un semn, ca am niste povesti.

Gabriela Argintaru: Am stat la o coada la portocale și chiar in data mea s-au terminat. Fetița mea avea 3 - 4 ani și era cu mine. Mi-a dat vânzătoarea câteva portocale parțial stricate sa-i pot alege câteva felii bune, când a văzut-o dezamagita. Sunt lucruri ce ți se întipăresc in minte...

Cristian Barbulescu: in 85 am rezistat si eu in Regie dar in 86 m-au prins cu un resou in camera si m-au dat afara din camin..

Elena Copaciu: Unul din colegii studenti care facea parte din comisia facultatii care ne controla sa nu avem reșouri in camere( U2- Regie) murea sa stie unde am ascuns resoul! Pt ca la noi in camera era alta temperatura decat in restul camerelor de camin! Existau șefe de palier care păzeau casa scării să nu "migreze" reșourile in timpul inspectiei. Au desfacut masca de la cada de baie, geamantane, au cautat sub paturi, in dulapuri, in bucatarie! Cu greu au plecat! Peste un deceniu inca aveau obsesia...l-am lamurit! (...) Intr o sacosa captusita cu azbest, atarnata de teava de scurgere de la balcon.( camera era cu vedere pe spate), iar la intrarea pe balcon era plin de borcanele noastre goale aduse cu mancare de acasa, puse claie peste gramada. Au deschis usa si au zis "aici sunt doar borcane"! ...la un alt etaj au gasit au gasit "corpul delict"- resoul cald si au dat afara din camin ocupantele. Cu greu s a decis sa nu fie date afara din facultate pt ca sabotau politica partidului! Eu am primit totusi un "avertisment" ca eram la prima abatere, prin 84. Am intarziat la vot( simulau alegeri libere) si universitatea avea ordin sa raporteze ca au votat 100% cei cu drept de vot pana la ora 11. Eu, ca si colegele mele, am profitat ca am avut apa calda toata noaptea si am spalat rufe pana dimineata!...

Mihaela Mihaela Sandu: In 17 februarie 1987 veneam la Iasi de la Constanta.pentru inceperea unui nou semetru universitar.Dupa 10 ore de mers cu trenul am ajuns in Iasi unde ma astepta o camera de camin neincalzita de cca 10 zile (cat dura vacanta studenteasca), neluminata (da, nu era curent electric).Si bomboana de pe tort nu curgea nici apa. In camera nu erau mai mult de 10 grade, iar iarna anului 1987 a fost o iarna grea cu zapezimulte si temperaturi scazute. Ne-am adunat paturile unul langa altul si ne-am culcat imbracate exact cum venisem de pe drum. Era cumplit de frig. Si intuneric. Peste cateva minute de la caminul vecin s-au auzit cateva voci firave „Vrem lumină să-nvățăm / Și apă să ne spălăm”. Am deschis si noi geamul si am inceput sa strigam ..cam aceleasi lucruri . In cateva minute eram in strada intr-o revolta spontana pentru niste lucruri elementare,de bun simt: apa, lumina, caldura! A doua zi au fost facute liste de catre "bunii nostri profesori si colegi " iar repercusiunile nu au intarzita sa apara!

Mariana Ristea: Sibiu, '85, proaspata mamica, locuiam intr-o singura camera unde se desfasurau toate activitatile, gatit la o soba antica, calcat, spalat, baie. Pardoseala putrezita, alergau soarecii. Cozi infernale pt lapte si un pachetel de unt. Disperarea de a nu sti ce sa gatesti pentru copil, pt familie. Presiunea scazuta la gaze, ore petrecute langa o cratita cu mancare. Magazine goale, compoturi, conserve de peste, creveti-niste porcarii care se prajeau si expandau, cu conditia sa ai ulei. Celebrul bca scobit in care se fixa o rezistenta pt a ne putea incalzi. Tensiunea in care lucram, teama de ochi si urechi in plus, secretele pastrate a celor care voiau sa plece dincolo, nopti in care ne adunam sa punem la cale viitorul. Unul dintre cei mai hotarati de a pleca dincolo, prins arestat pt asta, un foarte bun prieten, a murit la Revolutie. 27 de ani, intretinator de familie. Daca urasc comunismul? Ma sufoca numai amintirea acelor vremuri. Astazi...mi-e teama de ce le-as putea face celor care inca il sustin.

Κρισ Εσκου: Surioara mea cea mică și-a petrecut copilăria dând târcoale la cele două alimentare din zonă. Când "băga" ceva de mâncare venea în fugă țipând pe scări din toți rărunchii, mamaaaa a băgat pâine!

Elena Marinoiu: Trist. Imnultiti aceste povești cu milioane de oameni maturi si copii. Aproape in fiecare poveste te regăsești. Sinaia. Copii născuți în 1979 si 1981. La trei dimineata ii lăsăm singuri in casa ( unul sugar, celălat 2 ani) si mergeam la coada la lapte. Masinile cu lapte veneau la șase, vânătoarea la șapte si deschidea. Cand ne venea randul (nu uit niciodată) vînzătoarea zicea: vouă (eu si sotul meu) o singura sticlă de lapte si 1/2 pac.de unt ca sunteti din aceeași familie. Nu eram numai la discretia celor de sus, ci si a celor de la tejghea. Sinaia. Șase luni de iarnă pe an. Bloc încălzit pe reziduuri menajere, gaze doar la bucătărie. Gateam noaptea , cand presiunea era ceva mai mare la gaze. Apă caldă dimineata la ora 6 si seara cate doua ore. Dar eu locuiam la etajul patru si apa nu avea presiune. Rar prindeam apa caldă, iar cu cea rece stăteam in cada pt WC, si in dif.recipiente pentru alte folosință. E crunt si sa-mi aduc aminte, dar să îmi doresc sa se întoarcă acele vremuri. Cei care regretă sunt cei care, cumva se "descurcau" si nu au trait tragediile scrise de noi, cei de aici

Georgeta Titoianu: Eh, eu mi-am nascut copilul in '82, septembrie. Nu mai spun despre scutece, trebuiau spalate , fierte si apoi urma uscarea care iarna se facea in dublul perioadei normale. NU am avut concediu ptr crestere copil, am stat acasa fix pana a facut 3 luni pentru ca nu imi luasem concediul de odihna (am muncit pana cu o seara inainte de nastere). Noptile cand ne bagam la somn, dupa o zi de munca, dormeam cu bebelusul in pat pentru ca desi aveam patut ptr el, era imposibil sa il las sa stea singur in patut. Dormeam cu mana sub el, ca sa simt cand face pipi sa il schimb rapid, altfel putea raci. Ani de zile am dormit asa, crescuse maricel copilul si ma certa ca este rusine sa dorm cu mana pe poponeata lui! Restul il stiu toti cei ce au trait atunci.

Jean Pericol: Mi-am amintit și de chioșcul de lapte si iaurt de la intersecția Sibiu cu Compozitorilor. De la prima oră se forma o coadă din sacoșe pline cu sticle și borcane. Lumea le lăsa acolo cu speranța că va veni ceva marfă. Se întămpla să nu bage zile în șir.

Adriana Gherghisan: Gavril Galați, vremea liceului ... Sculatul la 5:30 pentru un pachet de unt ,rar, lapte și iaurt , după ce mama era deja la coada de la ora 4 . Apoi la 7 mers in statie la autobuz , unde daca aveai norocul puteai urca , daca nu mergeam 2 stații pe jos pentru a prinde autobuze care veneau din mai multe puncte ale orașului . Au fost ierni in care am mers pe jos 7 km până la liceu , unde bineînțeles că porțile erau închise pentru că era trecut de ora 8. Inevitabilele izi la carne , îngrămădeală aferentă , de am trăit toată viața cu teamă că mama , bolnava de inima , va muri la acele cozi . 1989 - studenta in București în Regie .... Frig , frig , frig ... Mâncare la cantina cu viermi , fluturi de fasole , de credeam că este marar și din nou frig , lipsa de curent , teroarea administratorului de cămin , dormitul îmbrăcat , lipsa apei pentru igiena .... Urăsc evisceral acei ani !!!

Camelia Sanda: Am stat patru ani in Grozăvești în perioada 82-86. Printre altele multe, îmi aduc aminte cum am aflat de moartea unei studente la biologie, în urma unui avort. Părinții ei erau medici la Brăila. Probabil că ar fi putut-o ajuta. Dar educația și creșterea cu mentalitatea din acele vremuri au retezat multe vieți. Și îmi aduc aminte și cu cîtă frică, teamă și vinovăție ne-am trăit primele povești de dragoste. Vinovăție care mai scoate colții și azi. Într-un fel, șederea în cămin ne-a ajutat să mai aruncăm din bariere. E drept că asta s-a plătit și cu serviciu pe palier, spălat holuri, dușuri și wc-uri sau cu serviciu la cantină: curățat morcovi, cartofi, cărat farfurii și făcut sute de porții.

Ofelia Crucianu: O sa adaug aici una din amintirile mele triste din acele vremuri. In blocul nostru, zile la rand gazul nici macar nu se aprindea, sa putem dezmorti cat de cat aerul, incat am gasit - intr-o dimineata de februarie - apa inghetata in paharul cu ghiocei primiti cu o zi inainte de la sotul meu.

Dana Maru: Ultimii ani ai lui Ceausescu: studenta, camin studentesc. Frig, apa calda din an in Paste, curent oprit cand aveau ei chef. Mancare proasta-proasta la cantina (cum glumeau cei de la Divertis: varzole cu chiftatzi ). Trenuri neincalzite, in care intrazapada iarna, cu intarzieri groaznice. Toate amintirile mele despre perioada aceea sunt cenusii: asa era pe strazi, asa era in amfiteatrele inghetate, asa era in sufletele noastre. O perioada de care ar trebui sa imi amintesc cu placere, pentru ca eram ff tanara, si aveam prieteni, si activitati de tot felul, a devenit o perioada gri din viata mea. Asta nu trebuie sa se uite; asta nu trebuie sa se repete.

Florin Rugina: Prin ‘87, aveam vreo 10 ani si doream foarte tare sa văd un film la cinema. Am pus ceasul la 6 noaptea si m-am dus la cinema. Nu știu cum de l-am convins pe tata sa ma lase. Erau minim 200-300 de persoane la coada. Am reușit sa cumpăr bilete si sa văd filmul cu toată familia. Il țin mine si acum “Jandarmul si jandarmerițe” cu Louis de Funes. In rest, cozile la pâine, alimentare goale, orașul care se scufunda in întuneric in fiecare seara, frigul crunt in zilele de iarna... acestea sunt deja ultra cunoscute.

Cătălina Lupu: eram la gimnaziu iar sora mea era maxim pâna în clasa a patra, anii '87-'88..Băgase orez...Vedeai maşina ce venea la alimentara, fugeai către coadă! Nu conta ce aducea... orice era binevenit!  Ştiu o să spună multă lume că nu s-a murit de foame atunci, că toată lumea "avea"... Dar era degradant! Cum se dădea cu porția ... ne-am îndreptat către coada ce era, deja, formată... Sora mea... ca să mai poată lua coada, încă, o dată, a dus acasă cele două kilograme de orez şi şi-a schimbat haina. Ca nu cumva să o recunoască vânzătoarea şi să nu-i mai vânda un kilogram de orez... Un copil de maxim 1o ani... Ea venea de la şcoală, eu plecam către şcoală, învățam după amiaza şi nu mai puteam sta la coadă cu ea încă o dată. Trist! Am aceste amintiri atât de vii... când le evocăm, copiilor de astăzi asemenea poveşti... Cine uită aşa ceva...

Roxana Vlad: Imi aduc aminte ca Alimentara de a Drumul Taberei 34 era vesnic goala. Se umplea doar cand era vizita tovarasului. Lumea statea buluc, nu ca sa-l admire, ci ca sa prinda ceva de mancare, daca mai ramanea, ca primele care-si indesau sacosele erau vanzatoarele. In spate astepta o masina care golea alimentara cat a-i zice peste. Tata facuse rost de o rezistenta care-mi incalzea camera iarna, atat de frig era. Imi atragea mereu atentia sa am grija in timpul noptii sa nu-mi cada plapuma pe rezistenta, ca riscam sa iau foc. Foarte multe cazuri erau de acest fel, multe apartamente arse, copii carbonizati de la rezistente. N-am sa-i inteleg niciodata pe nostalgicii lui ceasca si nici pe cei care cad in limba dupa PSD!

Iordachi Iulia: Oooo, da! Vanzatoarele erau D-zeu pe vremea aceea!

Sancas Sancas: Nu am prins perioada respectivă. Citesc cu durere toate amintirile voastre. Dar mă macină o întrebare la care nu-i gasesc raspunsul. De ce când venea Ceaușescu alimentarele se umpleau cu mancare?

Roxana Vlad: Trebuia sa dea bine la televizor, chestie de propaganda. Toata lumea stia de foametea si saracia din Romania. Mancarea era rationalizata, adica totul se dadea cu portia, pana si painea si nimeni nu trebuia sa se planga. Nu intra oricine, nu iesea oricine din tara. Mai aveam putin si atingeam apogeul ca-n Coreea de Nord. Mancarea mergea la export toata. Tot ce se producea, mezeluri, panificatie, practic toata industria alimentara, pleca la export. Mi-aduc aminte ca intr-un an, trebuia sa amenajam un pavilion la RomExpo si am intrat de curiozitate in pavilionul central dedicat industriei alimentare. Bai nene, ce-am vazut eu acolo, nu vazusem pe nicaieri in tara si erau exclusiv produse romanesti. Si sa nu crezi ca oricine putea vizita RomExpo. Doar delegatiile straine si activistii de partid.

Medoia Rodica: lucram intr-o baraca pe malul Canalului, la Agigea. Au anuntat ca vine Ceausescu si au otravit 17 caini care salasuiau langa baraca. I-am gasit morti dimineata. Unul inca mai sarea in sus. Apoi au arat tot campul , cat se vedea cu ochii, desi recolta nu era gata. Apoi vizita s-a anulat.

Κρισ Εσκου: Uneori când ceașcă făcea o vizită tovărășeasca de lucru se asfalta drumul peste noapte!

Roxana Vlad: A, da, am uitat sa spun ceva, apropos de industria (f)alimentara, nea ceasca ridicase cateva edificii cu destinatie vazarii produselor alimentare semipreparate, noi le spuneam "circul foamei". Pe locul unuia dintre ele se afla astazi Romania Plaza, din bulevardul Timisoara, sector 6. Si celelalte tot mall-uri sunt.

Medoia Rodica: L-am vazut pe Ceausescu intr-o vizita de lucru la antrepriza de la Cornetu. Nici nu s-a uitat la noi, avea treaba sa dea indicatii. Securistii lui ne-au inconjurat ca pe vite. Stateau cu fata la noi si cu spatele la el. Erau de doi metri toti si vorbeau in guler, ca-n filme. Penibil.

Κρισ Εσκου: Toate "circurile foamei" urmau să devină cantine publice. Noile blocuri erau proiectate fără bucătărie, pentru că urma ca lumea să nu mai facă cumpărături și să gătească acasă. Tot poporul urma să mănânce în cantinele alea. Repet, poporul. Nomenclatura urma să locuiască pe B-dul Victoria Socialismului asupra poporului!

Medoia Rodica: pe Victoria Socialismului blocurile erau prevazute deja cu microfoane in pereti.

Κρισ Εσκου: Securitatea a ucis arhitecți și ingineri constructori ca să nu se afle că blocurile comuniste construite de ei cu economii pică la primul cutremur serios!

Medoia Rodica: acei criminali au ramas printre noi si si-au perfectionat metodele. Acum fac oamenii sa se sinucida, cu mijloace specifice, cum zic ei. Nu raman urme.

Roxana Vlad: Exact! Aveam un prieten din Braila, artist plastic, ceramist, care lucra la stiucaturile din casa poporului. Era platit foarte bine. Niciodata nu vazusem atatia bani la un loc si intr-o zi am aflat c-a murit impuscat la vanatoare, ca s-ar fi impuscat singur. Virgil Mihaescu il chema, D-zeu sa-l ierte.

Silvia Dumitrache: Am scapat cu viata datorita unei vecine care ma astepta de ceva vreme si vazand ca nu apar si ca nici la telefon nu raspund, a coborat sa ma intrebe de sanatate. Eram aproape lesinata de la gazul inhalat peste noapte cand s-a stins flacara care abia palpaia sub caramida pusa pe aragaz. Cat de umilitoare oribilele cozi la "takamùri", la bucatica de unt, portia de ulei... cartofii muceziti buni de dat poate doar porcilor... Nu pot uita privirile salbatice ale unora catre sacosele mai plinute ale altora... Oribil! Nu toti am trait asa. Nomenclatura si tot neamul lor! responsabilii de magazine alimentare, macelarii, hotii, deci, o duceau ca-n filme. Omul nou s-a adaptat, iar acum ne conduce. Vasilica imi aminteste des de femeile din armata rusa care furau furouri si defilau tantose pe ulita cu ele trase peste uniforma. Slugile hoate de atunci sunt argatii de azi.

Elena Roşca: Bunica mea îmi povestește mereu despre lipsa cruntă a produselor de igienă (femeile nu aveau nici măcar vată), a mâncării, a hainelor... Despre cum femeile lucrau cot la cot cu bărbații și apoi când ajungeau acasă o luau de la capăt... Crunt și trist!

Bogdan Rusu: situatia diferea foarte mult de la orsa la oras.Si cu cit orasul era mai mare ,cu atit mai crunta era viata. Am fost la bunica mea in Iasi ,cred ca era 1987...mincarea se dadea pe cartele.Aveai dreptul la 500 de gr de piine pe persoana,zilnic. Dar si piinea acea era deja veche! Cred ca avea in jur de 2 zile de cind fusese coapta. Bunica-mea o infasura in niste cirpe umede si o baga la cuptor. Se "fragezea"...aveai jumate de ora sa o maninci.Dupa aia parca era mai nasoala ca inainte.Toata mincarea era rationalizata : oua ,lapte ,carne... Portiile erau calculate la minimul necesar. Despre ulei si zahar nu are sens sa pomenesc: era firescul zilei sa fie cu portia.Doar in 89 am vazut cum e cumperi ulei si zahar la "liber". Ceausescu fusese foarte impresionat despre cum se traia in Coreea de Nord.Daca prindeam inceputul de 90 cu el Coreea de Nord scria pe noi : construia deja ceea ce se va numi "Circurile foamei". Cantine uriase .Mincarea trebuie sa o primesti la portie,gata preparata.Cit si ce considera Partidul ca trebuie sa maninci in ziua X.Si evident pretul ar fi fost decis to in CC al PCR ( sau cum s-ar numi azi CePex al P$D).

Cristi Aurel: Nu exista vată. Femeile foloseau vata in loc de tampoane, dar, cum nu exista, foloseau carpe. Da, ai citit bine, CARPE! Pana si gipsul pentru fracturi se facea cu hârtie in loc de vată. Nu existau pampers, ci scutece la care spalai non-stop. Hartie igienică? Erai norocos daca aveai.

Florin Jurcovici: Portiile nu erau calculate la minimul necesar. Portiile erau calculate sa mori de foame. Dupa care mai si furau cei care faceau imparteala - de la soferii de pe masini pana la vanzatorii din alimentare - dar doar cei ce aveau gestiune pe mana. Ceilalti erau la mila sefilor. Era politica comunista. In felul asta, te obligau sa furi sau sa te milogesti. Intr-un fel sau altul, te aveau la mana. Daca cumva se intampla sa aibe nevoie de ceva de la tine - de exemplu sa-ti discreditezi vreun coleg - nu puteai refuza, daca nu voiai sa mori si tu si toata familia de foame la modul propriu. Asta era si motivul pentru care taranii erau cei mai crunt loviti - pensii absurd de mici, cote enorm de mari, asta dupa ce nu mai aveau nici macar cine stie ce gradina pe langa casa - gradinile prea mari se luau cu japca si se dadea loc de casa unor faliti adusi din alte colturi de tara, da' care erau devotati partidului. Taranii puteau produce mare parte din ce-aveau nevoie, ceea ce era un pericol pentru controlul total pe care-l urmarea partidul. Asa ca orice urma de posibilitate de independenta trebuia eliminata. Asa au ajuns taranii sa considere absolut normal sa fure - daca nu furai de la CAP mureai de foame.

Coco Bulica: Aveam vreo 11-12 ani si stateam la coada la pui (fratii Petreus), lumea discuta una alta, coada se misca intr-o oarecare ordine. Am reusit sa trecem de usa magazinului cand vanzatoarea anunta ca mai sunt cativa pui. Atunci s-a declansat haosul. De-abia a reusit mama sa ma scoata de acolo... parca erau animale. Am fost socatade schimbarea atat de dramatica de comportament! Chiar si acum am o aversiune fata de cozi. Sunt asa de multe de spus si le spun oricand este necesar.

Magda Nica: Iarna lui 86 a fost mai grea decat precedentele. Eram in clasa a VI a. In timpul orelor scriam numai cu manusi... In timpul recreatiilor ne dezbracam de paltoane, ieseam sa alergam in curtea scolii, sa ne incalzim, apoi, odata intorsi in clase, ne imbracam cu paltoanele....Nu prea era apa calda. Caldura, putina. Purtam caciula non stop, asa ca am facut paduchi. A fost un soc pentru mama.... A folosit o metoda barbara, dar eficienta: spalat cu gaz de lampa pe cap. Nu stiu ce a usturat mai tare: rusinea sau pielea capului.... Era degradant.... Scurta memorie mai au "nostalgicii"!...

Nicolae Lacatusu: Anii 1980-1984. Eram elev la Liceul industrial nr. 3 Iași (Chimie 1). Fiind copil de la țară, am mâncat si eu pâinea internatului, cu toate fazele sale: apă caldă și căldură la program, energie electrică cu intermitențe,etc. Prin anul '82-'83, a venit o viitura pe râul Jijia, soldată cu moartea a sute(mii) de oi. Tot județul Iași știa că au fost înecate turmele de oi. Ce ne-au servit la cantina liceului următoarea perioadă de timp? Legume (varză la butoi) cu carne de oaie. Am mâncat o zi, două, până ne-am dat seama.Dupa aceea, evident că mâncam doar ceai cu pâine neagră. Pe la vreo 40 de ani m-am mai atins de carnea de oaie.

Costi Ciordas: Eu sunt nascut in 85 si am amintiri cu o coada la portocale la care m-am bagat in fata si cei de la coada nu au zis multe desi voiau (eram copil). Imi aduc aminte cum se semna pt un kg de faina si/sau ulei la Alimentara intr-un registru, unde trimis de mama, am scris COSTEL cu S intors. Imi aduc aminte cum tragea mama de mine urcand scarile pe intuneric cand se lua curentul (stateam la etajul 10). 

Zinica Silviu: ”Deși e Crăciunul, azi la 6 dimineața, pe întuneric beznă, mi-am lăsat mașina la coadă la benzină. Apoi am stat la coadă la lămâi, se dădea câte 1 kg. Apoi la coadă la brânză telemea de 42 lei kg. N-am mai văzut așa ceva cred că de 6 luni, cel puțin! N-am făcut brad, n-am mai avut când să stau la coadă și la brad.
Azi e Crăciunul. În casă avem 14 grade C, toată ziua n-am avut apă caldă. Seara am încălzit o oală cu apă, ca să ne spălăm. Bătrânul se îndepărtă timid de mine după acest mic episod de frustrare și critică, frica că aș putea spune cuiva ce tocmai a spus pusese stăpânire pe el. - Nu e tocmai corect ce ai spus, tovarășe! S-a întors spre mine la fel cum florile se întorc după soare, dependent de independent. - Ai dreptate! Îmi bag p*** în comunismul tău corect, total, măreț, divin, amplu, social și egal !“ Demonii deșertului (fragment)

Virgil Cosma: Este un docu-roman pe una dintre temele de mai sus, „Călătoria - Desculță pe cioburi de oglindă”, de Lili Crăciun. O tânără profesoară, mamă a doi copii, își provoacă un avort, cu ajutorul unei babe. Spitale, procurori, umilințe. Totul real. Până la urmă scapă cu viață, nu și de umilințe de neimaginat astăzi. Alte zeci de mii nu au scăpat nici măcar cu viață.

Laura Rivas: Aveam o vecina care a lasat 4 copii mici pe drumuri. ca nu l-a mai vrut pe nr 5 si era disperata. a ajuns la spital dupa un avort ilegal, si nimeni nu a vrut sa o ajute, a murit de hemoragie, in timp ce doctora plangea langa ea si stia ca daca o ajuta, va face puscarie. Probabil se gandea si doctora la copiii ei de acasa...

Ana Tatu: în 87 eram pe un câmp de roșii cu diriga, aveam o dirigintă f tânără, de chimie, abia terminase facultatea. Și stăteam toți pe găleți în jurul ei, ne făcusem norma. A venit un brigadier de CAP și a început să urle la noi să ne ridicăm și să trecem la muncă până vin autobuzele. Fata ne-a zis calm să stăm jos. Brigadierul a început să țipe și la ea, iar profesoara i-a răspuns foarte fermă că treaba ei să predea și a noastră este să învățăm, iar a lui să culeagă roșiile de pe câmp. A plecat ăla cu coada între picioare, nu-mi venea să cred, era prima dată când ne lua cineva apărarea. Și-mi dădeam seama că a fost un act de curaj din partea ei. Aveam 12 ani, ea avea 22

Minodora Paliu: Practica agricola umilitoare pe care o faceam ca elevi si mai apoi ca studenti. Ca studenti aveam conditii mai proaste decat zilierii. Nu voi uita senzatia cumplita pe care o aveam iarna cand faceam baie si aproape ingheta apa pe mine in frigul din apartament.

Irimie Irimie Lupu: Aveam 7 ani când am stat în iarna aia, la coada la banane. Nu le văzusem decat in poze! O iarnă de iti îngheța sufletul! O zi intreaga la coadă. Se lăsase noaptea și blestematele alea de banane nu ajunseseră încă! M-a luat bătrânul acasa. Am plâns tot drumul, cu lacrimi amare, lacrimi care îmi înghețau pe haine. Cozile la pâine, la lapte( de la 3-4 dimineata), frigul din clase, nopțile de beznă. Si cel mai tare mi-a rămas în minte cele 2 sunete distincte: 1. Când se lua lumina - un huiduit surd 2. Cand venea - parea că, căștigase Steaua încă o dată cupă campionilor.

Nicolae Lacatusu: Nu cred că am gustat banane până la revoluție. Prima oară le-am văzut in mâna unei doamne care a trecut prin poarta liceului. Erau micuțe, si necoapte. Un verde-galbui. Băgase la alimentara din Cartierul Bularga/ Iași, si costau vreo 22 de lei kg.

Mihaela Dvorac: Nici nu vreau sa-mi mai aduc aminte de anii aia, frigul groaznic din casa, dar si de la serviciu, eram casier si lucram cu manusi in maini. Nu era presiune la gaze, iarna trebuia sa gatesc noaptea, lumina era oprita frecvent, apa calda era cu program. Eram duse ca vitele pentru control ginecologic, o data la 2-3 luni, nu conta daca eram casatorite sau nu, tinere sau mai in varsta, iar dupa implinirea varstei de 25 de ani, am platit din salariu pentru celibat, bani pe care nu i-am mai recuperat niciodata. Erau cozi la orice, incaltaminte, confectii, lenjerie intima, produse de curatenie si alimente. De la hartie igenica si sapun la paine, carne si branza, chiar si dupa ce au infiintat ratia de alimente. Ca sa-ti cumperi un congelator sau masina de spalat automata iti trebuia aprobare de la COM. Ar trebui sa le aducem aminte si astora de voteaza PSD, eventual sa-i obligam sa traiasca la fel ca atunci, probabil ca li s-a sters din memorie.

Bogdan Sonohat: Născut în ‘81, îmi amintesc doar cîteva momente dar sînt îndeajuns: 

- orice magazin de pîine avea o tejghea pe care era un grătar din lemn, unde se rezema cuțitul cu care tăiau pîinea, pentru că se vindea și la jumătate; 

- ne spălam cu apă încălzită în oale mari, pe aragaz: pentru că era atît de greu cu apa (nu puteai încălzi oricît voiai, nu era suficientă presiune la gaz), cît încă eram destul de mici, pe mine și pe soră-mea ne spăla mama împreuna, amândoi cu chiloții pe noi;

- pentru că era frig, soră-mea căpătase un obicei dimineața, cînd se trezea și tremura: mergea și pornea aragazul și se încălzea deasupra, pe jumătate adormită; a rămas cu acest obicei, mi-o amintesc în facultate făcînd asta, poate chiar și astăzi face la fel; 

- eram la grădiniță dar învățasem să vin singur acasă; pe drum, treceam pe lîngă Complexul Stejar (Iași) și raportam acasă dacă era sau nu coadă, fără să conteze ce se vindea acolo; prindem loc oricum;

- în 88, la 7 ani, am gustat pentu prima dată banane; părinții au fost foarte supărați, s-au străduit atît de mult să le obțină iar mie nu mi-au plăcut dar soră-mea era foarte bucuroasă, era premieră și pentru ea, la cei 10 ani pe care îi avea;

Cît de repede uităm că libertatea de azi nu e garantată, că nu are nimeni grijă de ea dacă nu o îngrijim, fiecare în dreptul său, că statul părinte, care are grijă de copiii săi și le dă puțin dar sigur e doar o momeală parșivă, mai ales pusă în mîinile neocomuniștilor de azi, mulți din ei și în actuala Opoziție.

Carmen Pintilei: A fost un dezastru. Și la portocale și banane era coada .... Dacă apucai mâncai. Eu de atunci mănânc bananele verzi. Ca așa mi-a ramas gustul. Copil fiind, nu aveam răbdare sa se coacă și le mâncam verzi . Au fost timpuri grele!

Catalina Sonohat: Pe vremea impuscatului nu exista contraceptie, decat daca aveai pile mari pe la partid. Daca venea barbata-tu baut acasa (sau pur si simplu asa era el, mai prost) nu prea scapai. Metoda calendarului functiona poate la alea care aveau o menstruatie regulata. In rest, era fix ca la loterie. Iar daca nu doreai sa ai mai mult de 1-2 copii puteai apela numai la avort. Dar cum avortul era ilegal, femeile improvizau tot felul e metode pentru a scapa de sarcina. Se duceau la spital numai cand septicemia era avansata, pentru a nu mentine sarcina. Cand ajungeau la spital, in primul rand venea Securitatea sa le interogheze. Gandeste-te ce inseamna sa ai dureri inimaginabile si sa stai la interogatoriu; pur si simplu medicii refuzau sa iti faca chiuretajul pana nu marturiseai. Am avut o cunostinta care si-a pierdut mama de la un asemenea interogatoriu. Altii au fost mai norocosi...

Anamaria Sandu: Când vrei sa faci ceva, economisești. Asta voia Ceaușescu, și cam tot ce avem azi ca infrastructura datează din comunism. Blocurile astea gri in care stam și în care unii bătrâni încă mai îngheață de frica facturilor, comunismul le a făcut. Așa că numai dramatizați atât. Germania a strâns cureaua după al 2-lea Război Mondial de bunăvoie. Ei au înțeles că trebuie să facă asta pt viitor. Na că avem democratie, banane din belșug și muncim in străinătate că să plătim case și facturi in Romania. Și să nu uit, avem mall-uri.Si căldură berechet.Oare câți dau drumul la căldură toată ziua,?

Monica Di Santis Modi: Esti mult prea tânără sa stii cum a fost! Păcat!

Κρισ Εσκου: Când vor termina de furat tot, noii comuniști vor spune că democrația pute și vor instala dictatura naționalist-ortodoxă pe modelul Putinist. Vrei să știi ce ne paște? Vezi ce se întâmplă în Rusia, că de acolo vine tot răul din România.

Nicolae Lacatusu: Anamaria Sandu, relatezi prostiile ce ți le-au debitat alții. Dacă ai fi trăit acele vremuri, te-ar fi îndrumat părinții să urmezi unul din liceele cu profil economic din București.Se intra pe pile, avea cele mai faine " gagici", etc. Idealul era să ai frigiderul plin. Visul șefilor de unitate, era să-și vadă copilul la economic, iar visatorii, la medicină. Pila de la alimentara, aprozar, era mai importantă decât doctorul de intreprindere.

Cristina Bodnarescu: Inca din liceu am prins controale ginecologice inopinate. Dupa care, la serviciu, cel putin de 2 ori pe am se faceau astfel de controale. Uneori eram chemate aleator. Nu aveau timp de toate. Erai "data in gat" si de erai gravida si de erai dupa avort. Cat ii uram pentru asta n-are rost sa spun. Iar asta e doar una dintre mizeriile acelor ani.

Unsmart Stecker: scriu dintr-un bloc din dr taberei prost incalzit si acum in 2019... Am trait in Dobrogea , tata a fost marinar. Aveam incalzire centrala facuta de el pe un santier, iar viata mi se parea usoara. Cand venea din voiaj vara mergea cu colegii la Hanul Piratilor si aveam o roata mare de cascaval si muschi tiganesc. Aveam un ghium cu miere si unul cu smantana pe fiecare vacanta de vara. Imparteam mereu cu copiii de pe strada mea dulciurile si guma de mestecat, cele mai bune arome erau din Brazilia. Nu intelegeam de ce lumea blama comunismul. Mi se parea ca totul e bine aranjat si planificat pana cand intr-o luna de iarna mama nu a mai primit salariul de 1700 lei in tara si am mancat cartofi cu bulion la cuptor zile bune. Apoi a venit 89, m-am simtit aiurea cand am vazut executia ceausestilor. Aveam 14 ani si nu mai intelegeam nimic. Incepusem sa ascult asiduu Vocea Americii. Se vorbea despre o alta lume, oribila, iar de atunci si pana acum nu s-a mai schimbat. Zilele astea parasesc Romania.

Florin Petrar: Curentul se lua zilnic, asa ca tatal meu a conectat un neon la o baterie de masina ca sa avem lumina intr-o camera. Lumanari in rest. Caldura nu era, asa ca el a improvizat si un resou care bineinteles ca era interzis in apartamente. Apa se lua asa des ca trebuia sa umplem cada ca sa ne descurcam. Nu voi uita niciodata apa aia verde cu care ne spalam. Painea venea pe la 5-6 dimineata, asa ca pe la 3-4 trebuia sa fim in coada. Si copiii bineinteles, pentru ca primeai o jumatate de paine pentru fiecare copil. Asta daca nu se termina chiar inainte sa ajungi. Portocale nu vedeai decat de Craciun, si asta daca erai norocos. Intr-un an cineva a adus banane din Ungaria si am primit si noi de Craciun. Cred ca am mancat vreo 3 ore pe o banana ca sa nu se mai termine...

Alina Dascalescu: Unicul lucru bun? Mamele noastre au învățat să fie adevărate gospodine, ceea ce azi....mai rar...de nevoie,dar uite că e mai sănătos să dai copilului o clătită decât "felie de lapte " sau alte căcaturi. Mame eroine, mame exemplu, ce au crescut cu greu copii. Și țara noastră producea ceva, exporta, nu importa, pe când acum,țărișoara noastră care a fost cândva o comoara,nu numai că nu mai produce,dar nici a noastră nu mai e :)in rest din ce citesc...nasol. e amuzant că neavând centrala, am un vecin care probabil asta făcea și pe atunci, frecvent o oprește de jos, frecvent umbla la presiunea de la apa, și stinge lumina pe casa scării:)) vechile obiceiuri...

Bogdan Măgureanu: Țara noastră exporta la preț de dumping in cadrul URSS și către alte țări comuniste sau dictaturi in Africa.  Exportam cu profit materie prima neprelucrată, alimente și produse agricole, îmbrăcăminte, resurse naturale. Adică exact că și acum.  Va rog sa vă informați mai bine.

Gianina Macovei: Nu am să uit niciodată vremea când eram copilă la școală și se lua lumina sistematic, ai mei aprindeau o lampă cu gaz pentru că trebuia să-mi fac temele la școală. Ne obligau să punem o pătură în geam pentru că se făceau exerciții pentru război,toate sirenele urlau,un întuneric beznă iar eu copil mă uitam la celelalte blocuri să număr câți au aprins lumânări sau lămpi cu petrol. Ceva sinistru! Să nu mai vorbim că toată copilăria mi-am petrecut-o la cozi infernale care deveneau o luptă pe putere fizică atunci când ajungea marfa. Asta e...a trecut să sperăm că românii se vor deștepta așa cum spune Imnul României!

Viorel Paleu: Copiii securiștilor dinainte de 89 sunt infiltrați prin toate partidele zise "liberale" sau democrate. Cu banii foștilor securiști și activisti de partid s-au construit marile Mall-uri, au băgat paiate la înaintare și dirijează din umbră. Chiar nu puteți înțelege că țara aceasta nu ne mai aparține?! Este in totalitate a foștilor nomenclaturisti, a odraslelor acestora, care au vândut-o pe bani grei străinilor.

Wiko Jako Jako: Da, toți care ați scris toate astea aveți dreptate; și eu am trăit vremurile acelea, dar sa nu uitam ca datorita datoriilor externe a făcut-o Ceaușescu, și culmea a reușit sa scape de ele în 1989,din ani 90 dacă nu era în puscat am fii fost acum cea mai mare putere economica din Europa. Dar uite democrația ne a dus la datori enorme, care le vom plăti mulți ani de acum înainte, și plus de asta suntem și săraci... Va ajung cumva bani sa trăiți din ziua de azi? 

Emil Radu: Asa este, dar oare merita pretul pe care l-am platit miile de vieti pierdute. În 84 eram sofer la canalul Dunare Marea Neagra nimeni nu spunea nimic de cei care a-si pierdeau viata zi de zi Vinovatul moral era Ceausescu ptr el eram doar mana de lucru. 

Elena Copaciu: Un "plan ambitios" a fost si Casa Poporului, de care nu are nimeni nevoie si a costat multe vieti omenesti, distrugerea Bucurestiului vechi si inca nu e terminata iar costurile de intretinere sunt imense! Este doar un reminder ca in lipsa pârghiilor democratice în societate, dictatorii pierd simțul măsurii, iar consecințele se resimt pe multe generații!

Κρισ Εσκου: Datoriile le-a făcut comuniștii în anii '50 ca să cumpere din vest tehnologii, au creat locuri de muncă forțată, unde angajații-sclavi erau plătiți la mișto, populația avea senzația de stabilitate când în realitate era sub controlul total a forțelor represive, au forțat industrializarea împotriva mersului natural al economiei, apoi, pentru că au fost și sunt proști nu au retehnologizat, iar produsele lor nu făceau față competiție și nu puteau fi vândute nicăieri în lumea civilizată. Doar în lumea a treia și la arabi. Poporul nu a fost întrebat nici când s-au împrumutat, nici când dementul analfabet criminal a decis să plătească tot, pe spinarea poporului. Toate lipsurile au fost suportate de populația nevinovată, nu de către nomenclaturiști. Văd că există proști ce nu înțeleg nici azi că rușii au pierdut războiul rece din motive economice și că este dovedit științific și empiric că economia comunistă este un cancer. Uitați-vă la Venezuela sau la Coreea de Nord unde oamenii trăiesc cu viermi în stomac!

Cristina Stark: Sunt născută in '75, îmi amintesc multe. Confortul min in casa nu mi-a lipsit pt ca tata era o persoană inventivă. Curent aveamde la o baterie mare de tractor, făcută rostde tata si asa aveam un beculeț mic de 20 W care tinea cât de cât. Apart era mairece dar nu imi aduc aminte sa fii înghețat fe frig. Traiam in Sibiu unde era Nicu Ceaușescu, "cel mai bun dintre nonenclaturisti". Mai primeam si alimente dar stateam la cozi interminabile. Am invatat de atunci sa fiu bataioasa: dădeam din coate sa ajung mai repede in față la gostat dar de multe ori nu mai ajungeam la ouă sau apucam câteva sparte. Si acum o tin minte pe tanti de la Gostat, o femeie grasă, fără școală dar care era Dzeul oualelelor si al puilor de gostat ( cei mai mici pui pe care i-ati vazut vreodata). Ls alimentare erau pline rafturile cu creveti... dar zilnic stateam la coada la piinea rationalizata si din când in când primea ba unt, ba portocale sau chiar banane. Cd anunțau seara ca se vor da a doua zi, oamenii se puneau de seara la coada. Copil fiiind, am stat si eu odata toata noaptea la coadă la unt si m-am distrat cu copiii. Ce știam eu pe atunci?! Eram fericită că m-au lăsat părinții la asa chef... si au furat băieții 2 pepeni mari din piață....

Cristina Popescu: Mi-am amintit de vacanțele de vară petrecute la nişte veri primari care stateau la marginea unui sat lângă o cale ferată! Stăteam la pândă când se puneau barierele şi aşteptam vreo maşină din RDG,din care ni se dădea sau arunca pachete de gume de mestecat colorate,bomboane sau ciocolate mici! Cele mai fericite zile din vacanțele de vară de atunci erau când ne dădeau reviste pentru copii! Deşi nu eram desculță,am fost chemată odată la geamul unei maşini şi am primit o pereche de saboți albaştri cu talpa din lemn! Mi-au venit perfect,i-am probat în fața ei,până s-a ridicat bariera!Ochii trişti ai acelei femei nu-i voi uita niciodată! P.S.În maşină erau doar doamna şi soțul,care era la volan!

Cohnu Alecu: Am făcut armata la mină pentru ca eram pătat. Mi-am văzut colegii, prietenii, amicii morți. 1986 - 1988.

Catalina Sonohat: Nu pot spune ca am inghetat de frig pe vremea lui Ceasca, dar asta numai din cauza ca taica-miu, electrician fiind, a improvizat cateva prize "oarbe", la care s-a pus 1 calorifer pe ulei. In functie de cat de frig era intr-o camera, caloriferul se muta pentru a "incalzi" atmosfera. Am ramas cu un obicei prost multi ani: in fiecare dimineata, cum ma trezeam, aprindeam toate ochiurile de la aragaz si ma incalzeam semi-adormita la ele. Frate-miu asa ma tine minte. Fiind seniorul familiei si cumva responsabila in casa cu gestiunea banilor dupa ai mei ca rang (si apoi se mira de ce am dat la ASE...) aveam intotdeauna o suma de bani la mine pentru potentiale cozi. Tin minte cum stateam la 5 dimineata la coada la lapte si ca erau cozi unde se tinea evidenta pe hartie dar stiu ca eram foarte mandra ca sunt implicata intr-un asemenea proces important (?!?). Cand ieseam de la scoala treceam intotdeauna pe langa complexul comercial (Alimentara), il inconjuram, il spionam de potentiale cozi, prindeam rand si fugeam repede acasa sa raportez "coada la Stejar", sa iau cartelele si sa fug inapoi la rand (cu sacosele dupa mine). De asta si acum car greutati mari de la piata, pentru ca sunt obisnuita. In functie de timp, fiind mai inventiva, faceam un ocol al "alimentarelor", trecand si prin piata (pentru potential cartofi si ceapa). Si tin minte foarte bine ce bataie buna mi-am luat de la maica-mea pentru ca am intarziat 2 ore de la scoala (se speriase). Motivul: am gasit coada la Alimentara, am vazut ca nu se tinea pe hartie si am asteptat sa se aseze inca 2 persoane dupa mine (numai cu 1 in spate era risc, iar ala din fata nu era de multe ori dispus sa iti tina randul). Dupa ce mi-am furat-o, am luat cartele de ulei si zahar si am venit cu vreo 5 kg dupa mine. 

Vara mergeam la tara la bunici, unde incepea alta distractie: ascunsul alimentelor prin lanurile de porumb sau printr-un tufis de langa tarla (job performat de bunica-mea), la care te intorceai seara sa le aduci, dupa ce pleca brigaderul acasa. Si cel mai important, era sa raman de cateva ori orfana din cauza normei idioate de educatie contraceptiva (care nu exista pe vremea aia) impusa de Ceasca. Si daca este sa amintim si de rusi/basarabeni, aia erau cei mai scarbosi (din ce imi spune maica-mea): granicerii moldoveni erau singurii de la care mai puteai lua un pachet de unt, dar intotdeauna ti-l vindeau inceput. In plus, nu vorbeau decat ruseste. Iar daca este sa ma intorc la celebrele cadre didactice, am avut o retardata de invatatoare (Madam Chirita, o proasta absoluta) care dadea premiile la elevi in functie de favorurile primite de la parinti. Maica-mea a refuzat sa ii transporte nu stiu ce mobila cu marfarul iar pentru asta am avut numai probleme cu Dancila 2.

Viorel Durca: Tot ce am citit sunt numai de la omeni care nu cred ca au trait ! Tot lumea era vesela, nu avea grija ca maine este dat afara de la servici si nu au cu ce achita locuita ! Nu muncesc pentru un parlamet de corupti !

Catalina Sonohat: Era pe naiba vesela, vorbeai pe ascuns sa nu vina Securitatea dupa tine. Cum am mai spus, toti prostii si inadaptatii (am avut si la facultate specimene din astea) plang de pe urma comunismului. Nu stiu cum naiba, dar fix astia sunt ratatii zilelor noastre, care castiga maxim 3000 net, nu au fost capabili sa isi cumpere o locuinta si mai au si 2-3 copii, analfabeti functional si aia.

Mihai Vasile: Au fost oameni care au murit prin pușcării pentru cauze minore sau au fost închiși în ospiciu fără să fie bolnavi. Astea unde le mai trecem, tot la veselie? (...)Bunica mea povestea cum a trebuit să meargă la interogatoriu la securitate pentru că un elev a desenat o zvastica. Ii era o frica teribila. Stand acolo si asteptand pe hol a vazut un barbat care a iesit in fuga de la interogatoriu plin de sange si cu dintii in mana.

Medoia Rodica: Mi-am amintit cum se intrerupea circulatia duminica. Intr-o duminica mergeau masinile cu sot, in cealalta, cele fara sot. Intr-o iarna au intrerupt circulatia de tot in Bucuresti, nu mai stiu cata vreme. Erau nameti de zapada si trebuia sa mergi numai pe jos. Credeam ca nu mai scapam, atunci. Cand ne veneau prietenii in vizita, le dadeam fiecaruia cate-o patura, erau 14 grade in apartament, la bloc. Lasam si flacara de la aragaz deschisa, cu un vas ceramic deasupra, ca sa dea chipurile mai multa caldura. Gazele nu aveau presiune, la mama acasa bunica pazea sobele toata noaptea, sa nu se stinga si sa moara intoxicati.

Elena Copaciu: Iarna din 1985. Am mers pe jos pana la spitalul Parhon pt examenul de endocrine. Ca nu le amanau! La doi pasi era palatul dictatorului. Cu sera si piscina mereu incalzite si luminate! La intrarea in bd Primaverii era o bariera pazita de soldat cu pistol mitraliera....cine nu crede sa (re) citeasca pe Saul Bellow- Iarna Decanului. Descrie intocmai iarna aceea in Bucuresti. Poate pe el îl cred, deși n a mâncat salam cu soia!

Medoia Rodica: mergeam catre facultate, la ASE, la Romana, militie si trecerea de pietoni blocata. Trecea coloana oficiala a lui Ceausescu. In masina lui, nici urma de Ceausescu, in schimb, doi caini superbi. Pentru ei am stat si-am asteptat trecerea coloanei.

Radu Ghenovici: Câteva, scurte:  în școala primară am avut un coleg care a vomitat in wc pentru că a mâncat, de poftă, o pastă de dinți Cristal cu aromă de banană. Coada la butelii: 2-3 zile de stat sub cerul liber care scuipa fulgi peste noi... Mașinile de transport în comun, pline ochi, cu oameni pe scară, circulând cu ușile deschise Și la final, pentru cei care spun că și acum e sărăcie: este. Dar dacă trăiești fix cu acele produse ieftine, puține și proaste, cu care trăiai atunci, îți ajung banii. Dar na, acum sunt mai multe tentații! Plus că uitați un lucru: nu te mai arestează nimeni pentru ce spui, nu mai riști să îți ia nimeni toată bruma de avere și să te extermine pe la canal... Uitucilor!

Valentin Dumitru: Fugeam de la liceu ca sa o pot schimba pe mama la coada la buteli și apoi venea tata și stătea seara ca doar se striga lista și cine nu făcea prezenta îl tăia. Groaznic era cind se terminau buteliile înainte să-ți vina rândul și rămâneai pentru următoarea tura. Plus trebuia sa ai grija de butelie , de unde și zicala sa stai cu ochii pe butelie.

Ghioca Gabriela: Sa va spun cum,tanara absolventa de medicina si stagiar in sectia de pediatrie-distrofici,vedeam sugari murind,in sensul propriu al cuvantului,de foame? Pentru care nu se gasea nici lapte praf,nici un fel de mancare adaptata varstei lor si mai erau tinuti in viata cu cate o perfuzie pana stomacul se atrofia complet,organismul isi devora muschii si organele in incercarea disperata de a trai? Ca ajungeam acasa si imi stangeam copilul in brate si ma rugam la Dzeu sa avem ce manca maine? Ca nici in ziua de azi nu pot scapa de angoasa asta si cumpar alimente mai mult decat ne trebuie? Nu va doresc sa fi trait acele vremuri vreodata.

Niciodata in viata mea nu am vazut atata ura. Sugari batuti,trantiti pe paturi, asistente sau ingrijitoare injurandu-i si urland la ei, majoritatea fiind copii abandonati de mame care i-au adus pe lume fara sa ii doreasca. Monstri fara suflet, brute cu chipuri de om ,asta a facut comunismul, a stalcit definitiv poporul asta. Nici nu mai pot vorbi, Pusesem toate astea intr-o cutie a creierului pe care nu credeam ca o voi mai deschide.

Eu nu am stiut cat de greu au trait parintii mei dupa razboi si in anii in care comunistii au pus mana pe toate bunurile lor,pana ce ei nu mi-au povestit.Ei si bunicii mei,cum au fost obligati sa isi paraseasca casa si satul pentru ca rusii ne luasera Basarabia,cum au murit de inima cand toti hotii si puturosii satului devenisera comunisti si le-au intrat in curti si in case sa le ia animalele,carul cu boi,plugul,pernele,plapumile si granele din pod.Toate astea trebuie spuse mereu si mereu,nu avem dreptul sa uitam,uitarea ne face slabi,iertatori,simturile se inmoaie si uite asa suntem pacaliti din nou. Oamenii uita usor,amintirile urate se atenueaza,ramanem cu ce a fost luminos si bun. Sa nu uitam niciodata ca comunismul este cel mai pervers sistem social, nu a existat bine,totul a fost cladit pe teroare,minciuna,delatiune,hotie si ura.

Adnana Mihaela Balanuca: Doamne ,tocmai mi -am amintit de resoul ala cu furtun legat de aragaz ce era pus pe hol ,improvizat de taica miu , si chiar anul trecut imi spunea ca , cu ce frica statea mereu,sa nu dam foc la casa( fiind 5 copii)..ce miros de umiditate si gaz ,mereu era..si iar mi-e dor de casa si parinti..

Silvia Ivan: Cum sa fii nostalgic după acele timpuri? Poți uita tot ce ai trăit? Cred că regreta doar nomenclaturiștii!

Ilinca Maria: Eu sunt decrețel. M am născut intr un sătuc uitat până și de timp... La țară mai aveai prin bătătură o găină, un porc, o capră... Nu foamea a fost o problemă. Și nici frigul, din fericire. Pentru că tata lucra la mină, avea porție de amandine în fiecare seară. Câte una pentru fiecare copil (4). Le aducea ambalate intr o hârtie din aia de jurai că i sugativa. Până ajungeau amandinele la noi, tot siropul îl absorbea acea hârtie. Așa că îmi aduc perfect aminte cum papăm amandina intr o fracțiune de secundă, și apoi luam hârtia aia la supt. Îmi mai amintesc și cum mă alerga paznicul, toamna, când ne scoteau în practică la cules mere. Fiindcă furam câteva mere și o tăiam peste câteva dealuri, prin tufe și mărăcini. Să nu mă prindă paznicul...Cred ca nu aveam mai mult de 40 de kile. Eram atât de rahitica încât îmi trozneau oasele când urcam dialul cu plasa de mere în brațe. Pâinea la noi era o problemă. Nu ne ajungea niciodată. Iar eu nu mâncam mămăligă. Știu cum cotrobăiam prin dulapiirul din lemn de nuc sa găsesc firimituri de pâine. Iar dacă nu le găseam, mă apuca efectiv plânsul de draci. În București am venit cu trei ani până în revoluție. Deci am apucat ceva comunism și orășenesc. Am stat la un cămin de nefamiliști Iarna era cumplit. Urăsc comunismul și pentru că a ucis atâtea femei care au încercat singure să își facă avort...

Doina Plesa: Cozile la care stateai cu orele sa cumperi alimente si le mai aminteste cineva? Pe atunci meserie de viitor era sa fii vinzatoare la " Alimentara". Era ceva, ele stiau cand primesc carnea, portocale sau niste amarate de banane verzi pe care le coceai in ziarul Scanteia pe soba. Imi amintesc ca mama reusise sa se imprieteneasca cu una din doamnele de la Alimentara si eram anuntati cumva cand se primea ceva, nu conta ce, orice. Si se pornea harmalaia. Du-te repede sa tii rand! imi spunea mama. Si ma duceam repede nu stiam daca era carne, tacamuri, portocale sau apa minerala. Si acum am oroare cand vad oamenii insiruiti in rand. Mi se declanseaza frustrarea automat numai cat ma uit la un rand de oameni. Nostalgie comunista? Nu pot sa inteleg asta. Stat in frig, painea era la ratie, calculau nenorocitii nr. de carbohidrati ca iti dadeau cu felia. Totul era rationalizat, cantarit ca la Auschwitz. Iar de libertate de exprimare nici pomeneala. Cat despre viata la camin, am prins 2 ani sub "obladuirea" comunista dupa aia a venit revolutia dar probabil inocenta varstei si teribilismul tineretii m-au facut sa trec mai usor peste " serviciu la cantina", asprimea pedagogilor sau prea mult zelistii profesori care la orele de Economie politica voiau sa faca comunisti pe banda rulanta. Probabil ca asa ne-a fost dat noua Romanilor sa trecem prin asta cu scopul de a invata ceva. Dar cu ce avem in Guvern parca mai tare ne-am prostit. Se mai termina vreodata fardelegile guvernantilor in tara noastra?

Liliana Roman: Da, mizerie, cozi interminabile pentru pâine, carne, pui leșinați de Gostat cu 4 picioare 4capete,alimente pe cartelă. Ma scula mama la 4 dimineața copil de 12-13 ani pt. rand la lactate. Toată copilăria mea, goana prin oras din alimentara în alimentara... frecusul de pe stadion ptr. marea sărbătoare de 23august, practica agricola toamna, cules porumb, cartofi, peste tot unde era nevoie de mana de lucru necalificata, ieftina...Ne-au infometat. Sărăcia și umilința la care am fost supuși ...nu văd de ce ne-am aminti cu drag.

Geanina Moldovan: Se pare ca parerile in aceasta tara sunt impartite... unii, care reuseau sa puna mana pe ceva in acele timpuri, sunt nostalgici, cei care nu erau activisti de partid si nu aveau dupa ce bea apa, e clar ca detesta acele vremuri. Curios e ca si atunci si acum s-a trait si se traieste dupa aceleasi principii ale hotiei. Cine reusea sa fure de la cantine, gradinite sau magazinele partidului, traia bine, cine nu , asta era. Cam acelasi lucru e si acum, cine reuseste sa fure statul are succes in afaceri, cine nu , moare. Concluzia este ca atunci cand vom intelege ca hotia nu poate sta la baza societatii, vom reusi sa ne dezvoltam ca natiune! Cerem mereu schimbarea... dar nu e suficient sa schimbam persoane, ei tot din randurile noastre vin, ci trebuie sa ne schimbam mentalitatea si principiile, astfel ca cei care vor veni la putere sa fie ei complet "schimbati" ca mentalitate!

Cristi Roman: Prima mea amintire este din acea perioada cand mama ma trezea la ora 4 dimineața (copil de 3 ani) ca sa ma așeze la rand la butelii cu gaz. Ea statea la rand la lapte care venea pe la 7 dimineața, buteliile veneau pe la 8.Tin minte alimentara un magazin imens cu rafturi goale cu o bucata de carne in vitrinele multe si cartela de paine care era păzită mai ceva ca aurul. Tot la fel rețin cum aveam apa calda doar 1 ora pe zi uneori nu se suprapuse cu curentul si tin minte ca ma îmbăia mama la lumina lumânărilor. Când întârzia tata de la munca mama era speriată ca din nou l-a luat securitatea. Cea mai fericită zi pentru familie tin minte ca a fost in Decembrie 89 cand au scăpat de Ceausescu.

Ciprian Lacatusu: Am si eu cateva amintiri din comunism, copil fiind intr-un oras in care lipseau multe. In primul rand magazinele mereu goale. Citesc pe aici de portocale si banane. Eu (nascut in 1978) nu imi amintesc sa fi mancat. Parintii mei mi-au spus ca s-au gasit pana prin '82. O adevarata epopee era sa gasim incaltaminte. Culmea, mergeam intr-un magazin dintr-un sat de langa oras pentru a gasi ceva. In orasul cu 80000 de locuitori in care stateam nu gaseam nimic. Cozile la paine... painea de multe ori veche, dar pe care o faceam "proaspata" tinand-o putin la cuptor, stropita cu apa. Apa rece livrata cu program, cateva ore dimineata si cateva seara. Mereu aveam cada plina cu apa, pentru a avea rezerve. Lipsea aproape total apa calda. Ai mei incalzeau apa la aragaz intr-un cazan mare de vreo 30-40 de litri (dura o vesnicie din cauza presiunii slabe la gaze) amestecam in cada cu apa rece si apoi faceam baie pe rand, toata familia. Curentul electric era livrat cu program, asa ca simt si acum in nari mirosul gazului lampant ars in lampa cu oglinda cu care imi faceam temele. Frigul din apartament, igrasia... Am prins si practica agricola. Am mers la cules porumb, sfecla, cartofi, sortat ceapa. Eram dusi inghesuiti, stand lipiti unul de altul intr-o remorca modificata (acoperita si cuncateva scaune) trasa de tractor. Noi mai mult stricam decat ajutam. Dupa ce ne faceam normele ne apucam sa organizam lupte cu cartofii si porumbul abia strans, de zburau in toate partile. Strigam si fugeam pe langa masinile straine ce mergeau pe strada (poloneze in special) si ei ne aruncau bomboane. Trista imagine.

Crina Mictariu: Aveam un vecin inginer care trăgea apă caldă din calorifer ca să facă baie copilului. Exista în casă caloriferul pe ulei cu termostat. Mama povesteşte că în Tricodava fetele erau controlate ginecologic de 4 ori pe an. Odată a murit una în urma unui avort şi coloana funciară a trecut prin fața fabricii, să le sperie pe restul.  Când se oprea curentul se sista şi apa rece. Nu ştiu legătura. Gunoiul era cercetat să nu furi ceva de la fabrică, de pe unde lucra fiecare.  Când ieşea mama de la servici era controlată la piele să nu fure vreo ață. După revoluție fratele a luat din primele salarii banane. Am mâncat amândoi o sacoşă, tata zicea că o să ne îmbolnăvim.  Tata avea un prieten care emigrase in Germania. I.a trimis scrisoare cu informări despre fotbal, hobby-ul lor comun. A fost urmărit multă vreme de securitate. Un om simplu, fără funcție.  În alimentara găseam numai conserve de spanac fiert, acelaşi fel de peşte, şi faimoşii creveti/ nişte bănuți din amidon care trebuiau prăjiți. La țară era cel mai greu, erau amărâți rău, tata şi unchiul făceau cu schimbul să ducă pâine şi alimente. Când a cumpărat maşina a fost atent să fie numărul terminat în cifră pară, că unchiul avea invers.  Da, şi acum este greu. Dar acum există libertate de mişcare şi de exprimare.

Roxana Corina Moldoveanu: Eu am trait in Sinaia, "Perla Carpatilor", zona preferentiala. A fost bine, de ce sa mint. Aveam apa, caldura, curent. Se mai lua curentul sau nu se dadea apa calda, dar facusem improvizatie pe calorifere si puteam face dus. Cu mancarea era bine, fabrica de salam functiona, restaurantele erau bine aprovizionate. Ai mei nu au fost membri de partid ca aveau "origini nesanatoase", dar nici nu au fost haituiti. Am fost fericita si am copilarit frumos, chiar daca abia acum imi dau seama ca se faceau sacrificii reale pentru tot ce aveam.

Diana Ghineț:  Mama pastreaza si azi, intr-o cutie veche de carton o instalatie de pom facuta din clopoteii de la caruselul caruciorului de bebe. I-a pus tata niste beculete in clopotei si un coleg le-a legat ca sa fie instalatie de brad. De crengi, pardon, ca nu aveam brad mereu. Am intrebat-o chiar craciunul asta de ce nu a cumparat una din magazine; mi-a zis ca nu exista asa ceva, nu exista nimic care sa te bucure de cumparat in magazin.

Andrus-Marian Lidia: In 1987, au împușcat 3 persoane la frontiera după ce i a lăsat să i sfisie ciinii! Fratele meu, 28 ani și încă doi prieteni, 30 și 32 ani, unul era Dr. Nici pună azi nu am aflat adevărul!pe lîngă neajunsurile vremii,părinții noștri,88 ani și 84,nici acum nu știm ce s a intimplat in excursia in Bulgaria!

Lehel-György Luka: Nu aveam voie să ne vizităm rudele din Ungaria, stăteam câte 2-3 ore de la ora 5 dimineaţă să putem cumpăra 2 litri de lapte, câte jumătate de litru pentru o persoană. Bicicletă aveau numai copii cu părinţii în funcţii cheie. În şcolile cu predare în maghiară ne erau băgate în mod forţat clase cu predare în română, ne era frică să vorbim maghiara pe stradă (ca de altfel şi astăzi),ţăranii de la sate erau aduşi la oraş şi puşi la lucru în poziţii de care nici habar nu aveau, primeau locuinţe în care stăteau ca sardinele în conservă. La mulţi clujeni le-au fost demolate casele şi luate cu forţa proprietăţile pentru care ori nu primeau nimic, ori primeau un apartament amărât la un bloc comunist. Hai, România, hai că se poate şi mai rău! Comunişti şi securişti ca Isărescu, Băsescu, Voiculescu, Boc, Iliescu sunt şi azi în funcţii de conducere sau umblă liberi. Nu aveai de ales când erai bolnav, copil fiind. Te duceau la dispensar şi primeai o injecţie super ultra extra dureroasă, ANTIBIOTIC, desigur, că să afli apoi, că antibioticul distruge sistemul nervos, şi apoi te miri de ce nu auzi sau vezi bine? Zieg Heil comunismul !

Alexandru Lala: Anii 80, aveam 9 ani la revolutie, locuiam in Dna Ghica, la bloc la et. 10, ap cu 3 camere, noi 5 in 2, alt nene in cea de-a 3-a. Vara mureai de cald, iarna mureai de frig, aveam o soba pe motorina pe hol cu cosul racordat la ventilatia blocului si in fiecare camera cate un bca cu rezistenta electrica, era bun ca faceai si paine prajita la el. Dimineata cozi la lapte, dupa amiaza cozi la pui. Dar cea mai puternica amintire este dintr-o dupa amiaza de vara fierbinte, intr-un gang din Colentina care mirosea a pisat, unde am stat cateva ore bune la coada pentru a lua doua pachete de unt...

Ramona Gabăr: Era iarnă, în apropierea Crăciunului, singura perioadă din an în care ai mei reușeau să pună mâna pe câteva portocale. Aveam o femeie de serviciu la cele 6 blocuri din Avalanșei, iar femeia de serviciu avea doi copii, mai mici decât mine. Locuiau toți intr-o boxă la subsolul unuia dintre blocuri, în niște condiții greu de imaginat. Îi vedeam în fiecare zi și - în toată sărăcia aia lucie și tristă - ei erau mai sărmani decât toți ceilalți oameni pe care-i cunoșteam. Într-o zi, când mama lor ieșise sa spele scara blocului în care stăteau, am luat una dintre cele câteva portocale, am ascuns-o în buzunar și m-am dus la cei doi copii, care își așteptau mama așezați pe treptele blocului. Am desfăcut portocala și i-am întins o felie celui mai mic dintre copii, care avea vreo 3 ani. Erau niște copii foarte retrași, marcați de suferință: a trebuit să insist și a durat ceva până când a acceptat să o ia. Până la urmă a învins curiozitatea (sau poate foamea?) - a luat felia de portocală și a mușcat din ea. În următoarea secundă s-a auzit un răcnet care a zguduit blocul: nu mai mâncase niciodată așa ceva și gustul portocalei l-a înspăimântat teribil. Mama lui a venit în fugă și - văzându-și copilul urlând ca din gură de șarpe - m-a privit cu reproș.

Mihaela Ganet: Nu era in Bucuresti. dar era intr-un mare oras, cu distante mari. Si avand orele de cele mai multr ori de la 7 dimineata aproape in capatul cealalt, ma trezem la 5. In mare frig. Ok. La 5 juma' ieseam pe usa fara vreun mic dejun, ca nu poti manca la 5 dimineata, de baut chestii fierbinti nu era timp si apoi pana ajungeai te loveau nevoile. Si strabateam o distanta de cateva sute de metri pe jos, mereu cu inima stransa prin fata unui "camin de nefamilisti" cu oameni a caror natura se facea pregnant auzita, nu era vina lor, sunt doar faptele. Dupa care ajungem intr-o statie de troleu si il luam pana la capatul opus, pentru ca in directia normala era imposibil sa te urci. La capatul opus mai statea o vreme dar foloseam timpul ca sa mai dorm nitel, de vreme ce prindem in felul ala scaun. Uneori mai incercam sa il iau direct spre liceu, insa m-am lecuit de asta cand, intr-una din acele dimineti ale fericirii, pe ultima scara fiind, cu usa deschisa, mana mea atat de inghetata a cedat de pe bara si m-a salvat de la trecerea in nefiinta doar faptul ca se mergea foarte incet din cauza zapezii si am cazut pe un megamorman de zapada. 

Si uite asa intr-un fel sau altul ajungeam la scoala, unde tovarasa de biologie ne tinea de la 7 la 8 cu geamurile deschise ca sa ne trezim, tovarasul de matematica ne certa de la 8 la 9 ca ne batem joc de ce ne-a dat statul si partidul si secretarul sau general, de la 9 la 10 o tovarasa de fizica doamna bine divortata desena niste forte pe tabla inghetata tanjind nostalgic-interesata pe fereastra dupa primul secretar de judet. Apoi de la 10 la 11 tovarasa de istorie etern insarcinata si cu haine comune pentru iarna-vara isi recita, intr-un evident conflict interior, poezia cu partidele istorice, saracele, dar mi-a dat 3 la teza pentru ca am incurcat functia de secretar general al partidului cu cea de presedinte al republicii. Si tot asa mai departe pana pe la vreo 2 dupa amiaza, timp in care mancam cel mult un pachet de biscuiti cu aroma de mucegai, incepea calvarul invers, spre casa, supus acelorasi forte aleatorii. Si pe la ora 16, dupa ce mancam un numar de felii de paine cu gem, care varia in fucntie de cate aveam noroc sa putem cumpara, ma apucam de lectii, in cele circa 18 grade din casa, "mai mult decat la altii, pentru ca la noi pe strada locuiesc niste securisti". Si totul cat mai repede, ca se acuma se face intuneric si de la 18 la 20 se ia curentul. Si chiar daca nu se ia, oricum ee o limita de consum pe care odata depasita te pasc cerberii infernului si deci o veioza cu bec de frigider este tot ce ne putem permite. Totul, in asteptarea oalei cu supa de cartofi, care pana pe la ora 21 ar trebui sa fie gata, dar nu e sigur niciodata cu gazele astea. Si apoi, din nou patul cel rece imbratisand pisica pe post de sursa de caldura (uneori punem sticle cu apa calda, dar asta doar cand erau si gaze si apa in acelasi timp), pentru ca maine pe intuneric incepe o noua zi si iar trebuie sa ne sacrificam, fiind generatie de sacrificiu. 

Theo Rafael Amintiri din Romania socialista, Capitolul 5. Falimentul (Începutul anilor '80 - 1989) 

În întuneric şi în frig. Curentul se întrerupea intermitent, ceea ce îmi crea o stare de nervozitate. Lumânări nu se găseau, baterii erau insuficiente. Erau locuri, la ţară, unde curentul se livra doar 2 ore din 24. Caloriferele erau aproape reci. Stăteam în casă îmbrăcaţi cu haine groase. În iarna anului 1984/85, se depusese un strat de gheaţă, de un deget grosime, pe partea interioară a geamului din dormitor. Am acoperit geamul cu o pătură. Existau apartamente unde temperatura în dormitor era de 5-6 grade. În blocurile din provincie, unii locuitori îşi instalau în apartamente sobe cu lemne, iar burlanele le scoteau prin perete sau geam. Alţii instalau sobe cu motorină şi scoteau burlanul prin gura de aerisire din baie. Gazul nu avea presiune. Am scos regulatorul şi i-am înlocuit membranele cu un dop de şampanie din plastic în care am făcut o gaură de 4-5 mm. Duzele aragazului le-am lărgit la diametrul de 2 mm. Cuptorul nu se putea folosi deloc. Noaptea, când creştea presiunea, regulatorul începea să vâjâie, şi închideam parţial robinetele, ca să nu se întâmple vre-un accident. La intrarea conductei în bloc era o supapă care avea o piesă de bronz, ce închidea gazele când presiunea era mică. Contra cost (se adunau bani dela locatari), se putea aranja neoficial cu meseriaşii de la gaze să înlocuiască piesa de bronz cu una de aluminiu care, fiind mai uşoară, permitea livrarea gazelor la bloc chiar dacă presiunea era mai joasă.

Televiziunea transmitea două ore pe zi, jumătatea programului fiind ocupat cu sau despre "Tovarăşul". 

Probleme de aprovizionare. Magazinele de alimente aveau rafturile goale. Cozile erau un fenomen generalizat. La carmangerii stăteau în permanenţă cam 40-60 de persoane. Pensionarii şedeau pe scăunele. Deobicei, carnea care se aducea nu era suficientă pentru numărul de persoane care stăteau înşiraţi la coadă. Unii pensionari deveniseră profesionişti în a sta la coadă pentru a câştiga bani. Cumpărau carnea cu 37.5 lei kilogramul şi o vindeau cu circa 100 lei kilogramul. Se vindeau pachete din plastic cu mazăre, fasole, morcovi, ardei şi o bucată de os cu carne (cam 200 grame). Cumpăram câteva pachete pentru a găti o supă de carne. De sărbători se aduceau portocale şi banane. Se formau cozi de 100-200 persoane. Se vindeau doar 4-5 portocale şi un mănunchi de banane. Lactatele se furnizau în cantităţi mici, insuficiente. Zahărul era maroniu. Pe fundul sticlei cu ulei se aduna un strat tulbure de două degete. Pâinea era semicartelată. Se dădea o pâine de persoană, dacă ajungeai devreme. La ţară se vindea 1/2 kilogram zahăr şi 1/2 kilogram ulei de persoană, pe lună. Pâine nu se dădea deloc.

Soluţia muncitorului agricol era furtul. Lucrând şi soţia, rar apucam să cumpărăm ceva. Luam la suprapreţ de la pensionari. Uneori reuşeam să iau pâine şi câteva kilograme de zahăr la suprapreţ dela vânzători (prin legături). Mai puteam obţine câteva ouă şi carne de la ţară, făcând troc contra pâine, zahăr şi ulei.

Fiind în vizită la Gura Humorului, zonă necolectivizată, am reuşit să fac rost de 7-8 kg. carne de viţel. Un miliţian binevoitor m-a sfătuit să tranşez carnea în bucăţele şi să o prăjesc, fiindcă pe drum sunt controale, putându-te deferi justiţiei şi condamna la 1,5 ani închisoare pentru speculă. I-am urmat sfatul. Vorba aceea: "Legea este o barieră peste care sar leii, pe sub care trec căţeii şi la care se opresc boii". Dacă omul avea nevoie de un pumn de ciment sau ipsos, negăsindu-le în magazin trebuia să la obţină "la negru". Astfel se încuraja furtul.

Problemele circulaţiei şi criza de benzină. Pe timpul iernii se punea interdicţie de circulaţie asupra autovehicolelor proprietate personală. Autovehicolele de stat puteau circula numai cu autorizaţie (de exemplu: 50% din parc). Excepţie făceau miliţia, pompierii, salvarea, oficialităţile. În Bucureşti se circula alternativ: o zi autovehicolele ce aveau numere cu soţ, o zi cele cu numere fără soţ.  Restul: amintiridinromania.com/index5.html

Georgiana Baleanu: Iernile 87-90, primii mei ani de scoala, stateam in banci cu hainutele pentru afara, caciuli si manusi. Era greu sa scriem cu manusa pe dreapta, asa ca scoteam o manusa din cand in cand si mai suflam peste degetele mici si inghetate. Acasa era la fel de frig, se oprea lumina, apa calda nu era deloc. Noroc ca stateam la etajul 8, ultimul, si aveam un pic de gaze chiar si cand era presiunea scazuta si vecinii de sub noi nu aveau. Lectiile le faceam la lumina lumanarilor si a unei lampi cu gaz. Stateam cu mama la cozi in frig cate 3-4 ore ca sa cumpar si eu de mancare, ca se vindea cu portia. Eram permanent racita iarna, aveam 'vegetatii' pe nas... Plus frica alor mei sa nu zica ceva, sa nu zic eu ceva, sa nu ii parasca cineva...

Marius Ciul: Defilările de 23 august practic ne sărbătoream agresorii, trebuia să ducem la școală , hârtie, sticla , castane.Ne duceau la cules de porumb de ne curgeau mucii in gura, la plantat de căpșuni, apoi mai târziu pe șantiere etc ...Sâmbătă ne duceau la școală și mergeam sa facem curat langa calea ferată iar părinții în jurul blocurilor, așteptai 10-15 ani să îți monteze un telefon dar te cupla cu un vecin pe același număr că sa nu ai curajul să vorbești "diverse", nu găseau frigider, congelator, televizoare etc. Decât pe sub mână și diverse combinații Mureau femeile făcând avort acasă, mureau oameni în șantiere , mureau oameni împușcați la granița, mureau in pușcării executați la comanda .Aveai bani și nu aveai ce cumpără. Nu aveai voie sa ai mai multe proprietăți sau sa deții valuta, nu aveai voie la barba sau plete.Ascultam noaptea Europa liberă în surdină sa nu ne audă nimeni...

Romanita Petrescu: Imi amintesc iarna 1984-1985. Aveam copil mic, de 11 luni. Ratia de lapte praf era de 4 cutii pe luna, necesarul fiind de 7 cutii. Se intrerupea lumina ziua, pe un ger cumplit. Ma imbracam cu paltonul si luam copilul in brate, in palton,sa-l incalzesc .In 1987 de 23 august ,am stat 7 ore la coada la carne, eu si sotul, pentru a "apuca"doua rate. Puii se terminasera demult. Plangeam ascultand in frigul din casa semnalul pe melodia "Mugur de fluier"al "actualitatii romanesti,transmis de radio "Europa Libera". Asa a fost. Amin!

Laura Rivas: in prima zi de scoala profesoara a intrebat copii ce vreti sa fiti cand ve-ti fi mari. eu, la randul meu, am spus ca vreau sa fiu presedinte si sa le dau oamenilor caldura si apa calda. Dupa, securistii au vizitat familia cu intrebari de genul "ce vorbiti voi in casa?" atunci, din panica, tata si-a facut un jurnal in care a scris "iubesc comunistii, sunt pentru cauza bla bla." il avea in debara, pus la vedere, in caz de razii. 

- apa calda era suficienta sa faci o baie. Intai faceam noi, copii, dupa mama, si cand venea randul tatalui sau al bunicii, apa era neagra... 

- iarna desi aveam 4 camere, traiam intr-o camera ca sa ne incalzim, si in sufragerie, pe calorifer, atarnau turturi. 

- cozile erau interminabile, si cand aveai treaba ca adolescent, le spuneam "am stat la coada dar s-au terminat bananane, portocalele, etc"

- am stat o data la coada la hartie igienica si veneam victorioasa cu verisoara acasa cu o cantitate destul de considerabila de hartie igienica. un vecin cu o dacie, s-a oprit langa noi, a scos capul pe geam, si a zis "fetelor, dupa cum se vede, vin vremuri cacacioase!"

- vecina de la parter, mama de 4 copii a facut un avort, si a murit. a lasat 4 copii mici cu tatal. a ajuns la doctor dar nu s-a atins nimeni de ea.

Ionutz Daniel: Ma regasesc in aceste marturii ale compatriotilor nostri. Eu unu am ramas traumatizat, un cosmar nenorocit acea "epoca de aur", a fost o atrocitate, un experiment ticalos facut de comunism pe cetateni nevinovati. Cei care regreta "epoca de aur", parerea mea ca sunt oaneni de o calitate indoielnica, asa incompetenti incat nu ar face fata sa traiasca in libertate, nu s-ar descurca, atunci cu cat erai mai incompetent dar curva turnatoare prindeai un post lejer, unde te faceai ca muncesti dar daca erai bun de propaganda, aveai sansa sa prinzi chiar un post inportant decis de PCR si sa fii privilegiat!

Teodora Marian: In 1987 aveam 8 ani si dimpreuna cu sora mea de 4 ani tineam la 4 dimineata rand la lapte. Intr-una din zile au adus mai putine sticle in cartier si oamenii de la rand ne-au calcat in picioare la propriu. Nu o sa uit niciodata ca in acea zi am ramas fara lapte si surioara mea fara un pantof.

Cezar Ionescu: Ce nu s-a spus aici este ca mizeria comunismului din anii 80 este direct rezultatul crimelor comunismului (colectivizare, deportari, nationalizari, epurarea elitelor) la scara nationala din anii 50. Exact cum mizeria actuala e rezultatul proceselor care au creat omul nou (de tipul celui care pute de comunism). Degeaba ne plangem de efecte daca nu pricepem si adresam cauzele.

Nicolae Lacatusu: Pilele de la alimentara, aprozar,pâine, erau mai importante decât prietenii de familie, doctorul de intreprindere, vecini, etc. Nu aveai pile la aprozar, nu aveai cartofi tot timpul. In extrasezon, găseai în rafturi doar fasolea uscată, morcovi si albitura, sfecla roșie, ridiche neagră,mere din belșug,salată verde era la modă, guliile(considerate oarecum trufanda), ouă cu intermitențe. Cartoful era principalul aliment de contrabandă. În sezon, Bucureștiul beneficia de atenția sporita a întregii țări. Legume aprovizionate din IAS-urile cele mai bune, fructe de sezon etc.

Mihaela Ganet: Descurcatul e ceva sub demnitatea fiintei umane, nu e o varianta posibila. E ca si cum cineva ti-ar acorda vreun privilegiu, cand de fapt ti-am fost taiate niste drepturi minime, de fiinta umana.

Mihai Vasile: Am cunoscut un om in Suedia care a incercat de trei ori sa treaca granita. Prima data a fost impuscat. A doua oara a facut puscarie. A zis ca a supravietuit pentru ca o femeie ii aducea ceva de mancare cand se ducea la buda. A treia oara a reusit. Cat de rau trebuie sa ii fie unui om ca sa isi riste viata sa scape?

Ghenea Mihaela Brindusa: Am simțit asta: am fost studentă în București, în anii 1980-1985. Nu uit FRIGUL permanent - la cursuri stăteam cu mănuși pe mâini și căciuli pe cap...Nu puteam să luăm notițe, de frig! Și bezna absolută pe toate bulevardele și în toate cartiere! Cumplite vremuri!

Elena Copaciu: Si la teatru stăteam cu haine, căciuli și mănuși. Pe scenă artiștii aveau pulovere groase pe sub hainele din rol! La Bulandra se juca Ferma lui Tenessee Williams: Irina Petrescu avea o helancă pe sub o rochie diafană de mătase cu spatele gol; spunea des, cu multe nuanțe aplaudate de public: "Cee zăpușeală!!!"...la Operă însă era cald mereu! La balcon mergeam des!...

Oana Schiller: Numai cu apa rece m-am spalat pe cap, spre disperarea mamei. Tin minte ca imi amortea pielea capului. Si acum, nu suport apa prea calda... :) Cat despre acasa, la etajul 10...unde nimic nu ajungea cand si cat trebuie... :(

Dorina David: Într-o zi de ianuarie din 1988, dimineața la 7 umblam nauca, speriată și îngrozită cu o cutie de pantofi. Incercam să găsesc cea mai bună soluție să scap de ea. S-o îngrop? Exclus! Erau - 16 grade. În mintea mea era să fac ceva să o abandonez/arunc cât mai departe de locul unde locuia prietena mea! În noaptea aceea teribilă, pe un ger cumplit, avortase. În cutie, vă imaginați cine era....

Bogdan Rotund: 15 septembrie 1987-la masa de pranz,la cantina studenteasca din Regie se servea "Spanac cu capete de peste". Sub flamura partidului si a Idiotului. "Galgai-ti-ar beregata cum galgaie teava de apa calda" (la etajul 9-nn) blestema taica-meu in baie. Si asa a fost, alege-s-ar prafu' de neamul lor ticalosit!

Lucretia Cristina: Daa! Mult spanac sau margarina cu mucegai! Nu pot sa uit asta! Nu aveam voie, cu mancare de acasa, in camere, si ma tot " invarteam" dimineata, pe langa bucatica aceea de margarina, sa ocolesc mucegaiul si totodată, sa mananc ceva, deoarece aveam nevoie de energie sa pot invata, gândi!( Si nu mai spun, cât de scump era sa locuiesti intr-un camin, ptr a nu face naveta).

Catalin Negoescu: Mai nasol era sa ai si un membru din familie fugit afara ... sau in 83-85 taica-miu a condus lucrări de construcție la Turnu Severin si au fugit vreo 3 băieți la sarbi cu tuburi de CO2 luate din magazie si a stat taicamiu vreo 48 de ore la miliție plus perchezitii acasa...noroc ca era locuinta de serviciu si era aproape goală si nu au avut ce sa caute mare lucru.

Camelia Zaharia: Da... aveam zapada la geam in camera de camin... pe interior! pe cuvantul meu! Mama pierduse legatura la tren ca se inzapazisera toate si a venit la mine la camin si nu pricepea de ce falfaia perdeaua noastra! cand a vazut s-a crucit! Si in stagiu aveam apa potabila ca in filmul ''Balanta"', maro inchis, asteptai 5 minute sa curga si se facea incolora.... Si eu am baut.. si am colita acum.. Toate cazile erau maro, nu se curatau.

Anca David Titorov: Bună ziua. Eu sunt "urmașa unui nomenclaturist". M-am și înmulțit, recunosc: am o fată de 18 ani. Am fost membru fondator USB, în rest nu am făcut parte din niciun partid și nu am fost la conducerea niciunei instituții publice. Am lucrat doar în mediul privat. Fiica mea a fost anul acesta observator voluntar la referendum. Nu suntem toți niște monștri.

Stefan Buzarnescu: Cand am supravietuit ca animalele, scopul oficial era ca sunt austeritati/strangeri de curea etc,etc, pentru a se plati datoria externa. NImeni nu doreste asa ceva ca sa revina.... Dar in democratia PDLista mi s-a taiat 25% din salariu, pentru ce ? Ca si in perioada comunista zilic ni se vorbea de criza mondiala.... Apoi s-au luat si toate sporurile... Deci lunar eu am dus acasa cu 40% mai putin din leafa in democratia basista.... Acum, din ce cauza Romania se indatoreaza anual ? Ca simplu pensionar fara adeziune de patid, ma ingrijorez si eu gandindu-Eu va propun sa privim inainte, sa lasa trecutul si comunist si cel capitalist al tarii noastre in pace, pentru a-l evalua Istoria... Acum toti suntem pasionali intr-un fel sau altul. Nimeni nu a fost erou in vremurile acelea de guvernare conunista, toti am suferit la limita supravietuirii, fiecare in felul sau, iar dizidenta este o poveste SF....

Ileana Luca: Am trait acele vremuri si uram frigul din case, apa calda cu program de 2 ore/zi, curentul electric cu program si ăla, tot de vreo 2 ore/zi si uram si cozile la carne, lapte, ouă ... Stiam ca totul merge la export. Dupa revolutie am aflat insa, ca induram toate astea ca sa platim datoria externa. Astazi avem o datorie pe care n-o vor putea plati nici 3 generatii dupa noi. Si ma uit in jur si incerc sa aflu ce beneficii imense avem pt toata aceasta datorie. Si nu reusesc sa vad. Stau insa si ma intreb cum ar fi trait romanii in comunism dupa ce n-ar mai fi fost necesar sa strangem cureaua. Dar n-am mai apucat. A venit revolutia exact in momentul in care Romania avea datorie zero. Un lucru insa nu-mi iese din cap. In acea vreme, cu toate cozile alea, nu mancam atatea plastice cum mancăm acum. Carnea nu era injectata. Branza nu era facuta din grasime de blena, iar fructele aveau gust. Salamul cu soia pe care il uram, acum este la mare pret. Nu sunt nostalgica. Dar consider ca pt banii aia cu care tara s-a indatorat ar fi trebuit sa avem un trai mai bun. Si inca ceva. Pe vremea aia, din cate stiu eu, erai impuscat in cap daca dadeai resursele tarii pt profitul altora.

Alis Nenciu Dinca: Vad ca tovarășu este apreciat de unii ca a plătit datoria externă a Romaniei... a plătit-o dar cu ani din viata noastra... chiar nu ati fost conștienți în toată epoca aia? Cum puteti regreta asa ceva?!

Medoia Rodica: In anul I de facultate ne-au luat la muncile campului, la Jegalia, doua saptamani. M-am dus acolo linistita, nestiind cum va fi. Ne-au cazat in niste grajduri varuite, cu paturi suprapuse, vreo 60 in camera. Sobolanii tropaiau noapte in pod, de-asta mi-am ales un pat de jos, sa nu ma trezesc cu vreunul in cap. Apa de spalat era intr-o cisterna, care curgea intr-un jgheab. Timp de opt zile m-am spalat numai pe fata, erau si baieti si fete, n-aveam ce face. M-am dus la cele mai ciudate ore din noapte, mereu gaseam pe cineva acolo, apoi am renuntat. Parul meu era naclait si cu musculite moarte. Pe burta aveam niste dungi de jeg. Le tot spuneam la telefon la ai mei ca o sa mor acolo, dar nu m-au crezut. Ne duceau cu tractorul cu remorca undeva unde cica sortam ardei grasi si gogosari. Aveam o norma din care nu faceam nici un sfert,. Dupa opt ore ne trimiteau la masa, unde nu dadeam din cote, deci nu prindeam decat ce ramanea. Seara fetele mergeau la dans. Mi se parea oribil sa stai asa imputit si sa dansezi. Eu nu m-am dus. O zi am lipsit la munca, am facut febra. Apoi mi-a trecut. Beam vin in fiecare zi, de la carciuma din sat, impreuna cu o alta colega, care era si ea depresiva ca si mine. Cred ca asta m-a tinut. Dupa opt zile i-am spus mamei la telefon ca o sa plec pe jos de-acolo, orice-ar fi. Atunci au venit si m-au luat. N-am mai baut vin de-atunci. A fost un cosmar. Mi-au scazut nota la practica, dar putin imi pasa. In ceilalti ani am chiulit cica motiva si luam note mici. Taiam litere pentru pancarte, faceam alte activitati.

Carmen Babus: Dupa ce am invatat cu ,,alendelonul”(cojocul )pe mine la Universitate,la B.C.U,unde mi-am facut licenta band nechezolul rece(cafeaua de atunci-24 de lei),dupa o naveta de 14 km pe jos,gravida,dupa 13-15 grade la parter,am plecat sa-l nasc pe Andrei la Gl,sa-l cresc la gura sobei,la tara,in ‘89. Revolutia a venit cateva luni mai tarziu,apoi Piata Universitatii...

Emanuela Cremene: Aveam 9-10 și făceam balet clasic la Casa pionierilor din Trivale: iarna...eram 20-25 de fetițe desculțe, cu buzele vinete de frig! Profesoara cânta la pian cu manusile pe mâini! Ajungeam acasă in frig....învățam la lumina chioara improvizata de tata din bateria mașinii! Mi-am jurat ca nu voi mai Rabd de frig niciodată! Nici eu și nici copiii mei! Urăsc întunericul și bătăile puternice in usa: vizitele secu....

Κρισ Εσκου: Ce vrei să spui, că dacă nu erau bolșevicii să ne facă sclavi la muncă forțată, România bătea pasul pe loc? Nu se dezvolta, nu se construia? Atunci de ce au pierdut bolsevicii războiul economic cu vestul? Băi nene ai dreptate până la un punct, sunteți mulți proști, bărbați fără coaie, ce așteptați ordine, ce așteptați să vi se "dea", ce nu vă simțiți rușinați că nu aveți ce lăsa moștenire copiilor că nu ați făcut nimic toată viața pentru familia voastră, că vă lăsați fetele și femeile futate și dezonorate de boșorogi comuniști, că v-ați lăsat femeile să fie contolate la păsărica de partid, că le-ați lăsat să moară de avorturi ilegale, v-a durut în pluă de popor, că toți boșorogii aștia ce proslăviți un regim criminal nu aveți coaie, sunteți niște umbre de bărbați!

Lalena Silivai: In iarna anului 1984 am născut fetița. Era un ger de crapau pietrele, aveam scutece de finet pe care le spălam cu mâna și când erau pe sârmă se făceau ca tabla. Se lua curentul la 7 dimineață și se dădea la 8 seara. Copilul îl țineam in pat toată ziua, înfofolit. Când trebuia să il schimb, luam o lanterna in gura, îmi puneam plapuma în cap și il schimbam acolo. Muream de groază că se va îmbolnăvi și ...bineînțeles că s-a îmbolnăvit. Grav. La 3 a.m. mergeam la coada ca sa pot lua 2 litri de lapte. Am făcut rost de lapte praf( Raraul) cu mari sacrificii tocmai de unde se fabrica. A fost îngrozitor, le doresc astora care râd ca prostii in comentarii sau ălora de preamăresc "iepoca de aur", să trăiască aceeași drama cu copiii lor. Să urli de durere și neputința, să-ți vezi copilul suferind este groaznic pentru un părinte. Arde-v-ar durerea ca pe mine, nostalgici ticăloși! Era curent doar noaptea, aparatele electrice erau mai mult nefolosite. Cei care aveau de unde să facă rost de lemne, au făcut sobe in apartamentele de bloc. De teracota, de tabla, cu tunurile scoase pe geam sau prin zid. Unde erau gaze, nu era voie sa faci așa ceva în bloc, nu existau centrale termice. Frig și întuneric ! Găteam și spălam noaptea și la schimbarea unei butelii de gaz se stătea intre 3 și 4 zile. Făceam cu rândul, legam buteliile una de alta să nu se fure. Daca aveai doua, erai un bogătaș!Singurul lucru bun a fost că am învățat bulgărește, ne făcuserăm antene speciale cu alimentator și ne uitam doar la bulgari. La ei era program tv, era lumina, era căldură, erau alimente. Când ne urcam pe bloc să potrivim antenele, la Silistra(9 km distanta) era lumina. La noi, bezna!

Elena Copaciu:  Ca sa plateasca datoria externa a tarii cam singurele care mergeau la export erau energia electrica si cerealele; rationalizarea consumului la populatie nu a avut nicio noima, pt ca industria energofaga si neperformanta consuma infinit mai mult. Iar exportul de cereale a impus aparitia cartelelor pt paine, disparitia malaiului din magazine. Mai gaseau parintii mei faina si malai pe la morile din sate. Nu cred ca sistemul comunist avea nevoie sa chinuie populatia in asa hal! Pe de o parte era vorba de falimentul conducerii aflate pe mana unor incompetenti, pe de alta, daca eram ocupati cu acoperirea nevoilor din prima treapta din piramida Maslow, cele de baza pt supravietuire, poate niste propagandisti ai partidului se gandeau ca nu avem timp de alte idei. Experiment odios la scara istorica. P.s. tot activul de partid, stat si aparatul de represiune nu treceau prin asa ceva!

Iulia Nezumi: Problema este ca multi parinti nu vorbesc cu copiii lor despre acele vremuri urate. Intamplator am vorbit zilele trecute cu niste tineri de 25-30 de ani, carora le-am povestit cum se traia in comunism, dar si in anii de dupa. Si le-am povestit pentru ca ei m-au/ ne-au intrebat (eram mai multi din generatia 50+). Erau vag jenati ca desi auzisera povesti din acele vremuri, nu le auzisera de la parintii lor care, culmea, nu erau nostalgici, dar pur si simplu nu voiau sa le vorbeasca despre acele vremuri. Daca in familie nu se transmite informatia, de unde sa afle tinerii? De la scoala in niciun caz. Acolo afla despre Esca si Becali.

Richard Schmidt: Stii la unii parinti le este rusine sa explice prin ce umilinte treceau.... Nu te poti lauda cu acele vremuri.. Cu ce sa te lauzi, ca stateai noapte la rand sa iei lapte pt copilasul tau? Ca tanar de 18 ani am fost chemat la securitate la interogatoriu. Am indraznit sa scriu o scrisoare in vest ca doream sa corespondez cu cineva din germania.... Mi s-a spus sa fiu atent ca am mania scrisului... o colega a trecut granita la 16 ani. Au prins-o la granita, au dus-o la pichet si apoi au pus cainii pe ea sa o rupa... A fost si noroc ca nu s-au luat de ea sexual.. asa de murdara si cu sange cum era... Dar a venit ofiterul capitan ce acuma are biirou de avocatura si i-a dat un pumn de ia spart maxilarul... Acum sigur are ditamai pensia.

Camelia Dumitrescu: Multe mizerii am trăit în comunism: cules de porumb pe ploaie si zăpadă elevă fiind în anii 80,sfeclă și cartofi inghetati ca salariata mai spre 90 ,cozi la lapte la care mă așezam de la 3 dimineața,lumânarea și chibritul nelipsite din poșetă că nu știai niciodată unde te nimerești cand nu era lumină și lista poate continua. Dar cel mai degradant și umilitor din toate cele câte voi fi trăit în comunism rămâne controlul ginecologic la care mergeam cu "unitatea" la un dispensar unde o comisie de medici ne ridica fustele ca să verifice cine este gravidă pentru a nu exista riscul sa facem cumva întrerupere de sarcină.

Gabriela Hurezean: Era horror când ne scoteau la cules de porumb. Noi eram mici, porumbul era înalt, rândurile lungi, părea o pădure terifiantă, fără sfârșit. Alt horror, mult mai târziu, când mergeam la 4 dimineața să stau la coada pentru laptele copilului, dar nu apucam întotdeauna.

Lavisa Chelu: Ne duceau cu remorca, profesori sau elevi (am prins si una si alta), hurducaneli, soare, praf si apoi sa recuperzi materia dupa ce ai stat pe camp pina aproape de noiembrie.Si cica atunci se facea carte.Tot cei care reuseau sa infranga sistemul care nu era deloc motivat sa ai performante.

Alex Moldovan: Povestea mea despre comunism este simpla. În anul 1989 câțiva muncitori tâmplări schimbau ușile în apartamentul părinților mei. Eu aveam 14 ani și m-am decis sa îmi pregătesc o felie de pâine cu unt și gem. În momentul în care mi-am pregătit felia de pâine unul dintre muncitori m-a rugat sa ii dau o jumătate de pachet de unt sa ducă copiilor lui. Și acum ma gândesc, după 30 de ani, la gestul acelui muncitor.

Dorin Smaranda: Curent tăiat, gerul din apartament, alimentările goale, coada de la 04.00 la încărcat butelii, coada de la 0400 la lactate, abonamentul la sportul cuplat obligatoriu cu unul la scânteia, bucuria tâmpa când prindeai in Tomis nişte confecţii sau încălţăminte "refuzată la export", acritura din alimentera care mi măsură uleiul de la raţie si totul culminând cu 22dec98 când stăteam la o coadă imensă cu ordin de la ai mei să cumpăr orice ar aduce, asa m a prins revoluţia, la coadă la nimic!

Altro Morgia: Eram în Cluj, la internatul unui liceu. Aveam alte preocupări, îndrăgostiri, chestii d-astea, şi vă spun drept că n-am prea băgat în seamă frigul. Spre ruşinea mea, n-am observat ceva ieşit din comun. La cămin toate iernile erau la fel, iar apă caldă oricum aveam rar. Adică era acelaşi shit tot timpul. Iar toamna aveam noroc: nu adunam porumb, ci mere dintr-o livadă grozavă de lângă Cluj. De-atunci tot caut gustul ăla, dar nu l-am mai găsit.
Una peste alta, perioada aia s-a suprapus cu adolescența mea, astfel încât nu a trebuit să înfrunt greutățile pe care le aveau adulții. Asta nu mă împiedică să fiu anticomunist până în măduva oaselor!

Gabi Mihaela Tirtan: Sunt nascuta in '64 si am avut copii in studentie- 85' si '87. Am stat la cozi , am facut munca agricola, am stat in frig dar nu doar atat am facut in acei ani. Am invatat mult, am citit mult, am vazut mult teatru la Teatru si la Teatru tv, am mers la orice simpozion stiintific organizat in oras la Casa de cultura, nu am ratat nicio activitate culturala a Bibliotecii, m-am hranit cu Cenaclul Flacara, citeam in fiecare sambata Flacara si Magazinul literar, am facut parte din cenacluri literare, vedeam filme la Cinema si la tv- erau seriale bune si in fiecare miercuri Telecinemateca- existau mari actori care ma emotionau si lista poate continua. Ma uimesc cei care au trait in acea epoca si nu vorbesc, nu scriu nimic altceva decat despre cozile la portocale, la carne si despre frig. Si o fac dupa 40 de ani. Mult mai greu mi-a fost ca mama singura cand dictatorul nu mai era, comunismul nu mai era, cand munceam si nu-mi ajungeau banii decat pentru cateva zile. Nu a fost luna in care sa nu ma imprumut, pentru paine, pentru curent, pentru gaz. Ca om al muncii nu mi-am cumparat nimic de imbracat ori de incaltat, primeam de la prietene si de la surori. Nu tineam frigiderul in priza pentru ca nu aveam pentru ce. Nu aveam niciodata din ce plati caldura, noroc de fratele meu din Canada ca imi trimitea pentru asta. Biblioteca mi-am format-o in comunism, dupa mi-am cumparat O SINGURA CARTE. Dar nu voi scrie despre toate acestea peste 40 de ani. M-am plans la momentul respectiv, am cautat solutii- solutie: Italia. Cum au facut milioane de romani ca mine. Sa te plangi acum ca ai stat in frig si la cozi in acel trecut...mi se pare aiurea. Ce rost are? Mie doar despre Holocaust mi se pare important de scris si de vorbit. Mereu! Si despre alte atrocitati. Despre hemoragia de africani scapati de la razboi, violenta, foamete care ajung in Europa. Multi mor inecati. Eu m-as jena ca intr-un context atat de tragic sa povestesc ca acum 40 de ani am stat la cozi si in frig...Desigur, parerea unei babe comuniste...:)...

Κρισ Εσκου: Problemele de azi sunt provocate tot de comuniști, pentru că ei nu au pierdut puterea niciodată. PCR s-a transformat în FSN, iar din FSN băieții s-au împărțit în partidele de azi cu scopul de a păcăli lumea că există democrație. În realitate comuniștii au trecut la faza finală a planului lor de jaf întins pe 70 de ani. În anul 1946 au furat alegerile, au decapitat elitele, prin închisoare, deportări în Siberia și Bărăgan, și prin asasinarea lor. Au trecut apoi la asasinarea preotului, doctorului, notarului, micilor proprietari de pământ în fiecare sat. Faza primă a jafului a fost naționalizarea tuturor proprietăților, adică au furat tot avea omul, casă, mașină, un mic magazin, tot ce a moștenit din generații de la strămoșii lui și le-au pus în proprietatea partidului unic comunist. Apoi au trecut la jaful pămînturilor, împreună cu armata rusă au înconjurat satele, i-au obligat pe țărani să semneze că-și dau pământul moștenit din generații partidului comunist. Care s-a opus o fost împușcat în piața centrală a satului după ce a fost judecat de tribunalul poporului, o mascaradă bolșevică. Ceea ce s-a întâmplat întreb timp se știe.  

În '90 la ordinul Moscovei s-a trecut la perestroika și faza finală a jafului. Toate resursele profitabile importante au fost mutate în proprietatea rușilor, restul fiind mutate, a se citi furate, de către securiști și membrii partidului comunist. Azi sunt proprietari ai țării copiii comuniștilor, ei au împărțit țara între ei, fiecare județ intrând în proprietatea unui baron comunist local. Acesta este stăpân absolut al județului exact ca în evul mediu, nu ca în capitalism. Ei au mințit lumea că acest jaf este capitalism, iar lumea proastă și needucată i-a crezut. De unde era să știe un prost ca tine de exemplu ce înseamnă capitalism dacă nu l-a trăit? Proștii ca tine îi votează pe ciumați și cred că e capitalism și democrație. Nu e proasto care ești tu proastă, e demokratura rusească. De aia ne luptăm cu ei, ca să beneficieze și țara asta de democrație. 

Mihai Vasile: Putem trece peste amintirea frigului și a foamei, dar nu putem trece peste lipsa de umanitate care a caracterizat comunismul și care se întinde într-o anumită măsură până în zilele noastre. E greșit că ne tot gândim oare atunci era mai bine, sau acum? E un continuu de atunci până acum.

O altă amintire: Bunica mea povestea cum a trebuit să meargă la interogatoriu la securitate pentru că un elev a desenat o zvastică. Ii era o frica teribilă. Stând acolo și așteptând pe hol, a văzut un bărbat care a ieșit în fugă de la interogatoriu plin de sânge și cu dinții în mână.

Părinții noștri ne dădeau să mâncăm tot ce era mai bun și asta mi-a dat de multe ori un sentiment de îngrijorare și vinovăție. Uneori să întâmpla că noi mâncam o portocală și mama mânca coaja de portocală. Apoi ne-am aflat într-un context social și eu am zis tare: lu mama îi plac cojile. Pentru că asta credeam. Mama atunci mi-a șoptit: taci! Taci! Așa am aflat că, de fapt, nu îi plăceau cojile și am avut un sentiment neplăcut știind că uneori să primim noi înseamnă să nu aibă ei.

Mircea Dăian: 9 februarie 1979, Ceaușescu a oprit orice fel de import de cafea. Se mai putea găsi doar în shop-uri şi pe piaţa neagră. Pentru „prostime” s-a introdus cafeaua cu amestec, numită la mișto „nechezol”. Cel care a inventat licoarea magică se numea Alecu Radu (foto). Nechezolul conținea: 20% cafea Robusta (din Africa), de cea mai proastă calitate, depreciată, mucegăită, care se prăjea, și 80% năut + ovăz, folosit și ca furaj pentru cai. De unde și numele dat, „nechezol” !

Resiga Ana: Cata aberatie, cata prostie ...sa regreti un regim dictatorial, un regim represiv ...in care dominau FOAMEA; FRIGUL; FRICA...Cei care-l regreta sa aveti pe constiință miile de romani, floarea natiei, ucisi in închisorile comuniste: Aiud, Gherla, Sighet, Pitesti, Jilava...canal...Miile de buni romani vanduti sau impuscati la granite, miile de copii morti in orfelinate, miile de femei moarte din cauza avorturile provocate ... Iar cei care raportati totul la mancare: RUSINE !

Cerasela Aura Badea: Cei tineri îmi explică de ce era mai bine înainte de '89, casă, serviciu, concediu, siguranța zilei de mâine.  Ce le povestesc eu, frig, întuneric, foame, granițe, Securitatea, faptul că n-aveam muzică!, că nu puteam vorbi liber niciodată, asta ei chiar nu înțeleg. Le-aș tăia netul o săptămână de tot, fără wi-fi nici măcar în cafenele, fără să le las posibilitatea să se plângă că nu-l au, poate așa găsesc puțină înțelegere a situației de atunci.

Andreea Popescu: Nu numai, dar eu le-as lua telefoanele, blugii, i-as rade in cap, le-as interzice pustoaicelor tonele de make up si decolteele, iar pe ei i-as rade in cap. Sa vad cat de grozav li s-ar mai parea comunismul.

Cerasela Aura Badea: ar fi un experiment traumatizant pentru tineri.  Mi-aduc aminte cum ștergeam rapid rujul dacă la intrarea în liceu era Popabran care ne făcea controlul rapid la bentiță, matricolă (cusută), uniformă, ciorapi subțiri obligatoriu, chiar dacă afară erau minus 10 grade, iar uniforma era din material din ala de cămașă. Și asta se întâmpla în 1988, inainte de revoluție.

Anton Kovacs: Hai să aflăm cum era cu apartamentul ăla pe care-l primeai de la comuniști:
 

- Dacă erai un tânăr necăsătorit localnic nu aveai nici o șansă să primești ceva, nici măcar un pat într-un cămin de nefamiliști.

- Dacă erai un tânăr necăsătorit venit din altă zonă a țării aveai șanse la un loc într-un cămin de nefamiliști. NU imediat ci atunci când un loc devenea disponibil.

- Dacă erai un tânăr căsătorit aveai șanse să primești un loc într-un cămin de familiști, un fel de blocuri de garsoniere mizere cu un hol comun, actualele blocuri cărora li se spune "Blocul NATO" din orașele patriei.
Sau, după un timp puteai să ai chiar norocul, mai ales dacă te "ajuta" cineva, să primești un apartament de vreo 30mp, cu două camere, într-un cartier muncitoresc.

Existau multe variabile, prestigiul social al muncii tale, conta mult ce spuneau cei de la sindicat sau de la organizația de partid din intreprindere, să mituiești pe cineva ajuta cel mai mult.

- In toate cazurile, căsătorit fără copii, căsătorit cu unul sau mai mulți copii făceai o cerere la intreprindere unde erai pus pe o listă. Ordinea de pe listă se schimba în funcție de priorități, de exemplu degeaba erai primul pe listă neavând copii, dacă apărea cineva care avea copii acesta îți lua locul și tu mai așteptai până devenea disponibil un alt apartament.

Așteptările pentru o locuință din fondul statului durau ani întregi, de exemplu părinții mei au făcut o cerere de apartament prin 1965 și în 1970 au abandonat și s-au înscris pe listă pentru cumpărarea unui apartament în rate.

Existau și pe atunci naivi care credeau că "Dacă ar știi Ceaușescu, dar nu-i spune nimeni..." Părinții mei făceau parte dintre acești naivi. La un moment dat revoltați că în ciuda faptului că locuiam cu toții în locuința bunicilor mei, formată dintr-o cameră și o bucătărie, totuși nu reușesc să obțină o locuință, i-au scris lui Ceaușescu. Cine a trăit în acea perioadă știe ce curaj îți trebuia să faci așa ceva. Au primit confirmarea de primire a scrisorii, dar niciodată nu au primit vreun răspuns. In acea scrisoare era atașată și poza de jos, să vadă Ceaușescu cine îi scrie :-)
In ochii personajelor din poză cretinii care regretă acea perioadă pot citi bucuria de a trăi a oamenilor de atunci.

De regulă apartamentele primite de la intreprindere (și aproape toate locuințele erau primite prin intreprindere) erau locuințe de serviciu, dacăplecai de la intreprinderea respectivă pierdeai și locuința.

La obținerea unei locuințe conta și prestigiul social al muncii tale, dacă un oarecare venit de aiurea, cu 4 copii, primea un apartament cu 3 camere mici într-un bloc la marginea orașului, unde vedeai combinele cum culeg cucuruzul de pe holdă, dacă făceai parte din grupul de tovarăși de încredere primeai un apartament imens într-o vilă interbelică aflată lângă parcul central al orașului și mai veneau și cei de la ICRAL să îți asorteze gratuit gresia la culoarea chiuvetei.

In perioada de la începutul anilor '70 până spre sfârșitul anilor '80 a mai existat posibilitatea achiziționării unui apartament în rate, lucru care a constituit o facilitate imensă pentru toți cei care doreau să obțină o locuință.

Mergeai frumos la CEC, completai o cerere și dacă erai angajat primeai fără probleme un împrumut de câteva zeci de mii de lei. Mergeai la OCLPP și semnai contractul pentru viitorul apartament. Cu hârtia de la OCLPP mergeai la intreprinderea unde lucrai și erai pus pe o listă de priorități, listă care, cu toate că era vorba despre apartamente pe bani, avea același regim cu locuințele gratuite, nu funcționa regula "primul venit primul servit" ci prioritatea era stabilită în funcție de situația socială a persoanei respective. Dacă erai familist primeai apartamentul după un an, poate, dacă erai nefamilist primeai apartamentul după vreo 4-5 ani. O variabilă era și localitatea in care locuiai, în unele orașe se construia foarte mult în altele aproape de loc. Dacă plecai de la intreprinderea respectivă la alta, mergeai din nou să te înscrii pe listă și erai înscris din nou la coada listei de la acea intreprindere.

Blocurile cu apartamentele "plătite" sunt de fapt majoritatea blocurilor construite în perioada Ceaușescu până prin 1986-1987. La sfârșitul anilor '80 s-a dat un decret, o lege, ceva, prin care sa hotărât că nu se mai vând apartamente "private" așa că perioada fericită în care puteai să îți cumperi în rate propriul apartament s-a încheiat până după revoluție.

Un apartament se plătea în aproximativ 30 de ani. La început era greu, pentru că, după ce primeai apartamentul o perioadă plăteai și împrumutul la CEC și rata la OCLPP, dacă aveai soție își făcea ea rate pentru mobilă care nu era nici ea foarte ieftină, sau rugai părinții sau niște colegi să facă rate pentru tine, mai îți trebuia și un televizor care costa cel puțin un salariu și jumătate de proaspăt absolvent de facultate, un radio cu pick-up, ceva linguri și furculițe, așa că în prima parte a tinereții nu prea mai rămânea nimic pentru distracție, concedii și alte lucruri plăcute dacă nu te ajuta cineva.

Laura Alexandrov: 15 ani am trait cu mama intr-o garsoniera, cu un hol transformat in biblioteca si bucatarie, timp in care sistematic mama a batut la toate portile si usile sa ceara dreptul ei de a avea inca o camera pentru copilul care crestea. Invatam in baia care avea doar dus dar puneam o plapuma in bazinul scund, patrat si stateam ghemuita, pentru ca IMI PLACEA sa citesc si sa invat, nu numai pentru ca lumina aprinsa in camera ar fi impiedicat-o pe mama sa doarma. Ma duceam pe furis in cartierul de case la biserica de Paste si de Craciun pentru ca mama lucra in invantamant si nu avea voie; chiar daca stia, se facea ca nu vede...Acum ma gandesc ca noi chiar ar trebui sa ne apucam sa colectam si sa scriem toate experientele personale spre intelegerea reala a lucrurilor..

Călin Florin Bodea (primită pe mess): Dacă bunicii aveau o văcuța în curte (abia o hrăneau și pe aia, că pământul era cooptat în CAP, era controlata periodic de către veterinar, iar dacă era gestantă, era inregimentată, iar vițelul era obligatoriu să îl contactezi cu statul, era plătit la prețuri derizorii și tot amânata preluarea lui, că nu știai ce să îi mai dai de mâncare! Din producția de lapte a vacii, 1000 de litrii pe an, erai obligat să îi duci la punctul de colectare, unde tot așa, prețul era derizoriu! Ca să ai dreptul să îți ridici rația la ulei și zaharul(mai mici în rural, decât în urban), trebuia să fi "la zi", cu cotele predate către "ei", asta dacă nu li se năzarea să mai inventeze ceva! Petrolul lampant, pentru penele de curent, se plătea în oua, iar ca să poți cumpăra din când în când, câteva kg de faina, trebuia să predai o găină! Trebuie amintit, că erau unele alimente "condiționate cu pește", adică nu le puteai cumpăra decât "la pachet" cu peste, deseori necomestibil! Te mobiliza să culegi recolta, sau în marile sărbători, sau când nu era încă corespunzătoare, doar că așa era directiva de pa partid! Eu v-am zis și ceea ce era în rural, unde am crescut, că despre ceea ce era în orașe s-a mai zis!

Marius Cristi (primită pe mess): Anii '80. Eram elev. La 1.30 dimineata ne trezeam ca sa ne punem la rand la lapte, pe Calea Bucuresti, in Brasov. La 5 venea masina cu lapte, descarca si asteptam pana dupa ora 6 sa deschida sa cumparam o sticla sau doua depinde cum "se dadea". Cozi de zeci de metri. Apoi, mama la servici si eu la scoala. In alta dimineata la 6.30 dupa ce am luat lapte, am intrat in alimentara si avea zahar. Tot pe Calea Bucuresti, in Brasov. Pe strasse, la vedere. Am luat un kg ca atata "se dadea". M-am dus acasa m-am schimbat de haine, mi-am luat si fular si alta caciula si deghizat m-am dus sa mai iau unu sa fac surpriza mamei la 16 cand venea de la servici. 

Mihai Vasile (primită pe mess): 

- bunica încălzea patul cu fierul de călcat. 

- au murit peștii în acvariu, de frig. 

- îmi înghețau mâinile și dacă o prindeam pe bunica așezată undeva, mi le încălzeam la ea la subraț. 

- am dormit cu părinții și sora mea în același pat la un moment dat, pentru că era prea frig. 

- iarna se oprea curentul pe la ora 4. Era beznă. Era plăcut să te joci cu copii în întuneric pe scară, dar nu prea ne dădeau voie. 

- statul la lumânare sau la lampă era plăcut într-o anumită măsură, că era un moment de familie și copiii pot găsi ceva plăcut în orice situație. 

- Tatăl meu la un moment dat a montat o pompă la mașina de spălat și a transformat-o în duș. 

- Frigiderul Fram și mașina de spălat care curentau 

- Prin septembrie erau vreo trei săptămâni de revizie la sistemul de apă, așa că mereu începeam școala destul de nespălați și venea doctorița să ne facă de râs. Aceste lucruri s-au păstrat mult după comunism.

Persoană care a cerut să rămână anonimă (primită pe mess): Numele meu nu conteaza. In mare voi povesti despre o alta minunatie a comunismului: apararea familiei - chiar daca familia nu prea mai exista, greutatea cu care se obtinea un divort si lipsa psihologilor la acea vreme in Romania (Omul Nou nu avea nici nevroze, nici traume...). Provin dintr-o familie... „problematica” sa ii spunem. Sau traditionala cum o numesc altii. Adica dintr-un tata alcoolic si violent si o mama mult prea dependenta de venitul sotului incat sa plece de acasa. Datorita faptului ca taica-miu ne aplica noua (copiilor) si sotiei corectii fizice repetate, mai ales dupa un pelerinaj (cam zilnic) pe la zeul Bachus, am dezvoltat un comportament mai agresiv (cumva se justifica). Adica altoiam si eu colegii de gradinita sau scoala, dar numai pe baieti. Legea compensatiei, wth... De ce spun asta? Pentru ca inclusiv in clasele primare am continuat cu acelasi comportament, devenind cumva problematica pentru invatatoare. Revenind la invatatatoare, faimoasa Madam Chirita. Respectiva era tipologia clasica de invatatoare ajunsa cumva... pe pile. Fiica de preot (inclin sa cred ca din ala turnator), pe la cca 40-50 de ani, vopsita blond platinat – model Moscova, nevasta de inginer, Madam Chirita era obisnuita cu ploconul si relatiile dezvoltate in spirit tipic comunist: tu imi dai, eu pun note bune si dau premii la copil. Atat ca maica-mea (fiica de chiabur, careia i s-a interzis sa dea la facultate... de, element negativ ...) nu prea intelegea noul sistem de „intrajutorare obsteasca” si a refuzat pur si simplu sa ii transporte cu vagoanele de marfa lui Madam Chirita nu stiu ce trasnaie de mobila. Motiv pentru care blondei i s-a casunat pe mine. Satula fiind de „binecuvantarile” lui taica-miu oferite cu atat drag mie si maica-mii (la frate-miu se aplicau mai rar, el avand o problema cu femeile), am decis intr-o sfanta zi de vineri (cand iar venise muci de ... sfintit...) sa ii spun ce cred despre comportamentul lui. Asta dupa ce apucase sa o binecuvanteze pe mama, care fugise in vecini sa le dea „vestea minunata”, lasandu-ne pe noi, copiii, in casa. Ce s-a intamplat nu este greu de imaginat: o tentativa de omor asupra mea. Cred ca aveam 7 sau 8 ani. Am scapat numai pentru ca usa de la apartament nu era incuiata si lumea a auzit strigatele mele cand incerca sa ma arunce de la etajul 4 al apartamentului miniscul oferit cu atata darnicie de „toarashu” (nu am inteles conceptul de „entire house” si „my own room” pana nu am plecat de acasa). Ultimul lucru de care imi amintesc din acest episod este de cum ii spun lui taica-miu: „decat sa mai vii in halul asta acasa mai bine nu mai veni deloc, ca rad copiii de la bloc de mine”. Ce s-a intamplat la 2 zile dupa eveniment nu este greu de imaginat. La o „binemeritata” corectie fizica oferita de Madam Chirita in timpul orelor, am facut o criza (urlam fara sa ma opresc, mi s-a spus), motiv pentru care Madam a chemat Salvarea si m-a trimis direct la Psihiatrie-Socola Iasi. Maman fiind informata, a ajuns la spital, unde a aflat ca sufar de soc post-traumatic, deci nici prin cap sa nu-i treaca sa ma externeze, pentru ca exista riscul sa raman cu episoade de epilepsie. (?!?) Am stat internata 1 luna, din ce mi s-a spus. Dupa asta am mai facut terapie cca 1 an sau mai bine, dar cu „internare la zi”. La intoarcerea din spital mi s-a pus de catre copii (influentati de Madam, pentru ca ea a dat tonul) apelativul de „nebuna”. Nu am mai scapat de apelativul asta pana nu am plecat din Iasi (nu stiu cum suparare, dar toti aflau de povestea mea, se pare ca era mult prea „suculenta” incat oricine o stia sa nu o re-difuzeze). Si am plecat din Iasi dupa ce am terminat facultatile, deci sa ne imaginam inca 16-18 ani cu apelativul asta... De ce am tinut sa discut despre asta? Pentru ca altfel am fi discutat daca „minunatul” conducator nu ar fi eliminat titulatura de psiholog din lista profesiilor si daca nu ar fi desfiintat catedrele de psihologie din tara. Acest caz de trauma se putea rezolva foarte simplu cu terapie la psiholog. Dar de, in Epoca de Aur nu aveai decat 2 categorii de persoane: oamenii sanatosi, dedicati partidului si oamenii nebuni. Pentru ca altfel am fi discutat daca divortul s-ar fi obtinut in maxim 3 luni, cu izolarea alcoolicului, iar nu in 5 ani (iar asta numai daca aveai probe, martori etc). Si pentru ca altfel am fi discutat daca macar unul din retardatii de directori de la institutia unde lucra taica-miu ar fi pus mana pe telefon sa sune la Militie cu ocazia primului incident casnic (de care sigur se stia de vreme ce taica-miu se lauda cu asta la colegi).

Cohnu Alecu Patat: Am făcut armata din 86 până in 88. Nu m-am plâns nici un moment. Statul de atunci a considerat ca sunt un cetăţean care poate fi sacrificat pe altarul patriei socialiste si poate scăpa de mine prin trimiterea mea la o unitate militara care lucra într-o mina. Tot ce nu te omoară te face mai puternic zice un proverb vechi, dac poate, sau probosc. Nu am murit atunci când statul ar fi fost fericit sa o fac, nu o fac acum când statul nu vrea asta pentru ca nu mai poate lua impozite de la morţi.

Am ajuns in mina in 1986. Eram pătat. Vorba vine eram pătat. Nu eram in nici un fel. Cum dracu sa fii pătat la 18 ani? Cum? Numai ca nu ii poţi explica lui Rogozanu sau lui Ernu ca statul, ala, pe care îl iubesc ei acum ma considera pătat pentru ca un membru al familiei mele a considerat ca socialismul nu este ce vrea el, nu este un viitor pentru el si ales altceva. Alt ceva-ul ala era putin mai departe, mai departe de Budapesta de exemplu. Eram 200 in unitatea aia militara, jumătate dintre noi au fost trimişi la Uricani la descărcat vagoane de cărbune. Jumătatea cealaltă era trimisa la încărcat aceleaşi vagoane. Din jumătatea cealalta o parte erau mai pataţi ca restul. Deh comunismul nu se uita in dosare! (zâmbesc amar acum ca si atunci). Si pătaţi fiind noi eram paria. Deci societatea multilateral dezvoltata ne-a ales sa ne ducem in şut. Acolo la 300 sau la 500 de metri sub pământ. Pentru ca eram pătaţi.

Pătat era si şobolanul meu. Avea un metru jumate cu tot cu coada si era mai blând decât un câine. Si la fel de credincios ca si un câine. Şobolanul ala mi-a si ne-a savat viaţa de multe ori. Când îl vedeam ca pleacă din geanta pe care o ţineam pe după umăr ştiam ca trebuie sa plec si eu odată cu el.

Ah! Si inima lui Stalin, lopata aia mare cu coada scurta cu care încărcam banda rulanta. Era ca puşca pentru trupele speciale. O ţineai cit timp stătea la mina si mai apoi o dădeai celui care îţi lua locul. In locul tau, sub pământ, la câteva sute de metri de ceilalţi.

Alcoolul era ceva normal. Pentru ca de fiecare data te bucurai ca scăpai cu viaţa. Litri întregi curgeau pe gâturile noastre. Nimeni nu putea face nimic sa ne oprească. Până si ofiţerii se uitau la noi si ne lăsau in pace. Ofiţerii nu intrau in mina. Intram numai noi cei pătaţi. La un moment dat ma băut doua sticle de vodca Săniuţa la o ieşire din sut. Nu se întâmplase nimic conform celor din jurul meu. Numai eu eram marcat de faptul ca trebuit sa alerg după un trup prin galerie. Aveam capul trupului in mâini. După vreo 30 de metri am reuşit sa le unesc pe amândouă. Nu nu am avut nevoie de psihanalist si nici de psihiatru. Nu aveam timp atunci. Poate din cauza beţiei sau poate dincauza socului. Sau ambele. Asta e! Am reuşit sa trec peste ele.Mina a fost un loc in care am învăţat ca pot ajunge jos. Atit la propriu cit si la figurat. Nu o urăsc, nu as avea de ce. Oamenii de lângă mine nu aveau nici o vina ca statul, statul comunist ma considera pătat. Dar după ani mi-am dat seama ca mai bine sa fiu pătat decât ca ei, comunist.

Mihai Vasile: M-am intrebat uneori, de ce lumea intra in polemici pe tema „era mai bine in comunism sau e mai bine acum”? Daca cineva se plange de o situatie nasoala traita de el in comunism, altul, in loc sa il compatimeasca ii serveste una de genul: da, dar atunciaveai serviciu sau se facea scoala sau era liniste. Pai omul nu voia sa evalueze toata viata din acele vremuri si nu il incalzeste cu nimic informatia, cunoscuta dealtfel, ca mai erau si unele lucruri bune din anumite puncte de vedere. De asemenea, cel care se plange de o situatie din trecut, nu exclude ca sunt unele lucruri nasoale si in ziua de azi. Si atunci ma intreb, de ce se intampla lucrurile astea. E ca si cum unii oameni aud voci care nu ii lasa sa se concentreze pe realitate. „Da, dar”, „da, dar” spun vocile. De ce oare se intampla asta? Poate pentru ca oamenii nemultumiti de prezent au dificultati in prezent. Iarba e intotdeauna verde in epoca cealalta. Isi imagineaza ca problemele de acum in niste vremuri ca acelea nu ar fi existat sau ca problemele pe care le-ar fi avut acum intr-o lume ca aceea nu ar fi fost atat de mari. Ar mai fi ideea ca atunci erau cu cel putin 29 de ani mai tineri, nu e un element de ignorat. Cine n-ar da sa fie din nou tanar si sa traiasca chiar si in frig, dar tanar. Ar mai fi si dificultatea de a decide. Atunci nu prea trebuia sa decizi, lucrurile erau clare. Ar mai fi si elementul dramatic. Oamenilor le place drama. Cand trebuie sa iesi sa plimbi cainele si nu ai chef, totusi descoperi ca a fost bine ca ai facut o plimbare. Altfel nu o faceai. Asa era si cu statul la coada... punea sangele in miscare si dupa o lupta acerba de cinci ore, veneai acasa cu premiul cel mare: o punga cu gaturi si gheare. Si gaina e fericita cand dedica o zi intreaga cautatului de rame. La sfarsitul zilei e fericita ca are stomacul plin.