Moarte și cenușă: cum au fost incinerați martirii de la Timișoara. Elena Ceaușescu și decizia finală

Istoricul Mădălin Hodor – cercetător acreditat al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și angajat al instituției încă de la înființarea acesteia – relatează, într-o postare pe Facebook, contextul în care s-a luat decizia incinerării revoluționarilor martiri de la Timișoara, în decembrie '89, la Crematoriul Cenușa, chiar în preludiul sângeroaselor evenimente care aveau să se declanșeze în București producând, finalmente, prăbușirea clanului genocidar Ceaușescu. Vă amintim că cenușa revoluționarilor asasinați la Timișoara avea să fie adunată în patru cazane și aruncată într-un canal din Popești-Leordeni

Hodor atrage atenția că, în timp ce s-a tot încercat ca întreaga vină pentru acest sacrilegiu să fie pusă în cârca sucombatei Elena Ceaușescu, nimeni nu a vorbit vreodată despre vinovăția Armatei, a Securității, a Miliției, a Partidului, a Primăriei, a Procuraturii ș.a.m.d., de parcă întreaga dictatură a lui Ceaușescu s-ar fi rezumat doar la el și la sinistra sa consoartă. Podul.ro vă prezintă considerațiile lui Mădălin Hodor.

”Doua înmormântări <simandicoase>

Cei cinci bărbați stau în biroul administratorului Crematoriului Cenusa. Zamfir, fost ofițer de securitate, este însoțit de un <medic legist>, de fapt colonelul Baciu din IGM. Li se cere sa semneze un angajament ca nu vor divulga secretul de stat nimănui. Apoi li se înmânează câte un plic care conține 2000 de lei. <Banii sunt de la stat, munca se plătește> spune <legistul>. Statul muncise pe 17 decembrie la Timișoara, iar acum trebuia sa scape de rezultatele muncii.

Cele doua cuptoare au fost aprinse și cei cinci muncitori au ars cadavre pana la ora 10:00 pe 20 decembrie. Apoi cenusa a fost adunată în 4 cazane și aruncată la un canal din Popești – Leordeni. Unul dintre ei a declarat ulterior ca pretextul sub care fusese chemat de acasă a fost ca urma sa participe la <o înmormântare simandicoasa>.

Despre acest episod se spune ca știm tot. Aproape. Ca în mai toate cazurile din decembrie 1989 nu știm. Știm doar ceea ce este digerabil. Și ce putem noi digera? Că ordinul de ardere al cadavrelor a fost dat de Elena Ceaușescu. O spune toată presa de 29 de ani. O fi adevărat? Este, doar că parțial. Pentru că atunci când ea i-a chemat pe Bobu și Postelnicu în seara zilei de 18 decembrie le-a spus textual ca <aceste cadavre sa nu mai existe>. Nu le-a spus să le ardă, să le îngroape sau ce să facă cu ele. Nici nu își bătea ea capul cu detaliile astea.

Aici au intervenit ei. Băieții. Ei au găsit soluția. Apoi după 1990 au dat vina pe Ceauseasca. Comod, nu? La câte făcuse ea, de ce nu ar fi ordonat și sa fie arse cadavrele? Mai ales ca varianta asta îi scutea pe toți ceilalți de explicații. De exemplu pe Gheorghe Diaconescu, prim procuror adjunct al RSR. În iunie 1991 el a dat o declarație interesantă. Și ce găsim în ea? Păi faptul că problema cadavrelor s-a pus înainte de ordinul Elenei Ceaușescu și că s-a pus la Timișoara. De către cei care le produsesera în primul rând. Normal. Era în primul rând problema lor. Ei au fost cei care s-au întrebat primii <ce facem cu ei?>.

Diaconescu e acolo și oferă soluții. Le spune că îi pot declara <necunoscuți> caz în care e treaba Primăriei. Coman îl cheamă imediat pe Moț. Dar Moț nu vrea. Nu vrea să își pună orașul în cap. Să îi îngroape într-un județ limitrof. O unitate militară? Sare Coman: <Totuși într-o unitate militara nu se cuvine>. Da. Nu se cuvenea. Armata i-a împușcat. Tot Armata să îi îngroape? Nu se stabilește nimic. În afara de propunerea aceluiași Diaconescu: să adune toți morții într-un singur spital. Să le fie mai ușor în caz că...

La 21-22 îl cheamă Nuță iarăși. Coincide cu ordinul de la București. Diaconescu îi găsește super nervoși. Acum chiar trebuie sa facă ceva. Îi cer sa fie de acord cu o <nouă expertiză legală la București>. Diaconescu ezita. Una este să dai sugestii, alta este sa te angajezi cu semnatura. Macri se enervează, iar Coman îl trage de o parte. Și șeful lui, Popovici, <făcuse pe prostul>. Oricum acum nu mai conta. Erau acoperiți de ordinul de sus.

Diaconescu a fost citat la proces ca martor. Nu complice. Martor. Postelnicu a făcut la rândul lui <pe prostul> și a dat vina integral pe Elena Ceaușescu. Nu a suflat nimeni nicio vorbă despre celelalte vinovații. A Armatei, a Securității, a Miliției, a Partidului, a Primăriei, a Procuraturii. Adevărul este ca banda de criminali de la Timișoara ar fi făcut probabil exact același lucru și fără ordin. Cautau asta deja.

Dar așa cum am ajuns la concluzia că dictatura lui Ceaușescu s-a rezumat la el și soția sa, de ce nu am înmormanta lângă cenușa timișorenilor și ceea ce nu ne convine sa știm? Ar fi două înmormântări <simandicoase>”, scrie Mădălin Hodor, pe Facebook.