LOVITURĂ pentru șeful PSD: Dragnea și acoliții rămân fără o parte din studiile superioare!


LOVITURĂ pentru șeful PSD: Dragnea și acoliții rămân fără o parte din studiile superioare!

Judecătoria Sectorului 4 București s-a pronunțat astăzi, după șase amânări, în dosarul diplomelor false obținute de mai mulți ”învățați” ai Teleormanului. Potrivit liberinteleorman.ro (mai multe detalii AICI), judecătorii au decis desființarea înscrisurilor enumerate la cap. VIII din ordonanţa de clasare nr. 9743/P/2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

Facem precizarea că scandalul diplomelor false a vizat două universități din Alexandria: Universitatea Alexandru Ghica și Universitatea Europa Ecor. Cele două instituții de învățământ superior nu au deținut niciodată atestate sau autorizații de funcționare, iar Ministerul Educației nu a știut vreodată, cel puțin declarativ, că asta se întâmpla la Alexandria. Potrivit jurnaliștilr portalului liberinteleorman.ro, se pare că obținerea unui dosar de absolvire era condiționată de suma de 3000 – 3500 de euro, iar în schimbul acestor bani, grupul infracțional organizat acolo reușea să întocmească dosarul solicitat, fără ca solicitantul să participe la vreun curs sau la vreun examen și chiar fără ca acesta să aștepte trei ani, pentru a obține diploma. Printre cei care și-au cumpărat astfel diplomele s-au numărat foști parlamentari, miniștri, primari și funcționari publici din judetul Teleorman. De notorietate în dosar sunt numele lui Liviu Dragnea (care voia să devină contabil) și al fostului adjunct al IPJ Teleorman, Emil Stănimir.

Pentru Dragnea Nicolae-Liviu (vol. 34, filele 210- 253 ), judecătorii au anulat un an, conform situației școlare, vol.V, nr.818, anul 1999, ce poartă antetul ,,Fundația Ergorom 79 – Universitatea Alexandru Ghica – Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune- Forma de învățământ – zi, iar pentru Stănimir Emil Florian (vol.26, filele 1-195 ): – foaia matricolă (copie) extras din registrul matricol IV A, nr.108, anul 2000, emisă de Universitatea Alexandru Ghica, Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune, Curs Frecvență Redusă. Decizia poate fi atacată în termen de trei zile de la comunicare.

Anchetatorii nu îi mai pot investiga pe reprezentanţii universităţii, pentru că faptele s-au prescris.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.