Liderii PNL, USR și PMP au decis să depună vineri moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Viorica Dăncilă la Parlament. Luni va avea loc citirea, iar joi, dezbaterea și votul. Moțiunea a strâns 163 de semnături. În acest context, redacția Podul.ro a luat legătura cu jurnalista Carmen Dumitrescu de la publicația liberinteleorman.ro.
Reporter Podul.ro: Ce șanse are această moțiune de cenzură să fie una de succes?
Carmen Dumitrescu: Sinceră să fiu nu mai cred foarte mult în posibilitatea opoziției de a dărâma actuala guvernare prin moțiune de cenzură, pentru că și experiențele de până acum s-au dovedit total ineficiente. Pe de-o parte, PSD are modul lui de a convinge oameni și din alte tabere să îi susțină, ca să mă exprim elegant. Știm foarte bine în ce constau aceste moduri de convingere. Din punctul meu de vedere, șansele moțiunii sunt foarte mici în acest moment chiar dacă PSD a mai pierdut cumva din putere în Camera Deputaților, lucrurile sunt încă în echilibru pentru social-democrați. Apoi, observ și atitudinea Vioricăi Dăncilă în Parlament care cheamă opoziția la pace, ceea ce nu este inedit, dar poate că spune ceva despre felul în care au găsit ei calea de negociere. Se știe că întotdeauna au fost negocieri între partidele de la putere și cele din opoziție.
Reporter Podul.ro: În cazul în care moțiunea de cenzură nu va trece, ce recomanzi opoziției ca tactică de negociere pe viitor în contextul în care în Parlament sunt prezenți atât parlamentari puciști din PSD, cât și cei din Pro România cu care se pot purta discuții?
Carmen Dumitrescu: Cred că s-ar putea lucra foarte mult cu puciștii din PSD. Aici se poate manipula destul de bine situația și cumva s-ar putea întoarce cărțile în favoarea opoziției. Cu toate acestea, nu văd acum în cadrul opoziției pe nimeni suficient de abil să îi determine pe puciști să aibă mai mult curaj să facă jocuri de culise împotriva actualei conduceri a PSD. Nu văd în PNL pe nimeni suficient de bun manipulator al situației încât să poată face acest lucru, dar dacă ar fi să dau eu un sfat cred că acesta ar fi: să manipulezi vulnerabilitatea din PSD care este exprimată prin acești așa-ziși puciști.
Reporter Podul.ro: Și UDMR are o poziție-cheie în ecuația puterii și în destabilizarea guvernării. Cum vezi acest fapt?
Carmen Dumitrescu: Din punctul meu de vedere PSD-ul este în stare să ofere orice, oricui ca să salveze pielea câtorva din interiorul partidului și în acest condiții mi se pare destul de periculoasă situația în care ne aflăm cu minoritățile, deoarece formațiunea politică social-democrată din dorința de a se salva este în stare să dea orice la schimb. Există și riscul să pierdem foarte mult ca nație.