Politologul și scriitorul Dan Pavel avertizează, pe Facebook, că deja celebrele proteste violente ale Vestelor Galbene nu reprezintă nici pe departe o revoluție, ci avem de-a face cu o serie de diversiuni care vin, în mare parte, dispre serviciile secrete rusești, pentru a menține un așa-numit ”război hibrid” la Paris.
Podul.ro vă prezintă considerațiile lui Dan Pavel.
”Ceea ce se petrece în Franța nu este o revoluție!!!!
Cei care lansează asemenea inepții sunt fie ignoranți, care nu au citit în viața lor nimic din teoria revoluțiilor (sau măcar din istoria revoluțiilor), fie diversioniști.
Diversiunea a fost deja remarcată, în mare parte vine dinspre serviciile secrete rusești și face parte din ceea ce specialiștii numesc hybrid wars. Dar în mare parte diversiunea vine din capul proștilor, care confundă orice protest, manifestație sau război civil cu o revoluție.
Pentru a fi o revoluție, ar trebuie să fie schimbare de regim politic. Adică, în locul unei democrații liberale cum este Franța să vină un regim neofascist sau neocomunist. Atunci ar fi o revoluție. Revoluția nu înseamnă schimbarea unui guvern cu altul, dacă tot restul infrastructurii instituționale rămîne la loc.
Prin urmare, cei care spun nu încă, de fapt visează că vin la putere neofasciștii sau neocomuniștii ori o formă de populism care le combină pe cele două....”, scrie Dan Pavel.