Îngrijorări sporite la Kiev pe măsură ce Volodimir Zelenski transformă sancțiunile într-un instrument de pedepsire a criticilor și chiar a foștilor săi aliați, subalterni sau colaboratori apropiați. Mulți dintre aceștia sunt pro-europeni sau chiar eroi ai războiului cu Rusia

În mod cel puțin bizar, la 7 iulie, liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a decis să-i impună sancțiuni fostului parlamentar Borislav Bereza, gest care a lăsat opinia publică perplexă pentru că, în spațiul public, acesta din urmă nu este perceput deloc ca fiind pro-rus sau având vreo conexiune cu Rusia. 

Deci nu este deloc clar cum de Bereza ar putea reprezenta o amenințare la adresa securității naționale a Ucrainei, scrie publicația independentă The Kiyv Independent.

Bereza nu și-a exprimat niciodată public vreo simpatie față de Rusia și a fost un politician și blogger pro-occidental pe tot parcursul carierei sale.

Sancțiunile, introduse de Ucraina atunci când Rusia a declanșat războiul în 2014, au fost concepute inițial ca un instrument de luptă împotriva Moscovei și reprezentanților acesteia.

Experții au fost unanim de acord că sancțiunile împotriva cetățenilor ruși, pro-ruși și aliaților Kremlinului rămân în continuare o metodă importantă de a contracara agresiunea Rusiei.

Însă, pe lângă sancțiunile anti-Kremlin, Zelenski pare că recurge, din ce în ce mai des, la sancțiuni împotriva cetățenilor ucraineni, o practică discutabilă din punct de vedere juridic care, potrivit experților, ar putea fi, în realitate, un instrument de pedepsire a criticilor și a oponenților.

Mulți dintre sancționați nu sunt pro-ruși, singura lor vină fiind, aparent, opoziția/criticile față de administrația lui Zelenski.

„Exista o justificare destul de solidă pentru (sancțiunile anti-rusești)”, a declarat Iaroslav Iurcișin, deputat al partidului liberal pro-european Holos, pentru Kyiv Independent.

„În ciuda criticilor venite din partea unor experți ucraineni și internaționali, marea majoritate a acestor sancțiuni s-au dovedit eficiente. Cu toate acestea, Zelenski și echipa sa au început ulterior să interpreteze acest mecanism într-un mod mult mai larg. Faptul că mesajele oficiale adresate publicului nu mai leagă în mod clar sancțiunile de activități îndreptate împotriva statului sau care reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a Ucrainei oferă motive să credem că mecanismul devine din ce în ce mai politizat.”

Analistul politic ucrainean Volodimir Fesenko a afirmat că sancțiunile lui Zelenski „au ajuns să fie asociate cu luptele politice interne”.

„Problema este că sancțiunile sunt folosite din ce în ce mai mult în scopuri politice interne, fără o justificare juridică suficientă”, a mai arătat Fesenko.

Experții juridici susțin că procedura în sine este ilegală.

„În primul rând, dacă s-a comis o infracțiune sau un alt tip de încălcare a legii, trebuie să existe dovezi care să o demonstreze”,  arată Mîhailo Jernakov, liderul organizației de monitorizare judiciară Dejure. (Jernakov, este un cunoscut jurist ucrainean, expert în drept și activist civic, recunoscut la nivel internațional pentru eforturile sale de reformare a sistemului judiciar din Ucraina)

„Sancțiunile și măsurile similare funcționează într-un cadru diferit. În acel cadru, nu are loc o evaluare a probelor de către o instanță; pur și simplu se ia o decizie politică și se pune în aplicare.”

Jernakov subliniază că acest lucru este „incompatibil cu statul de drept” și că sancțiunile ar trebui utilizate exclusiv ca „instrument împotriva cetățenilor străini care se află în afara sferei de competență a sistemului judiciar național”.

Biroul Președintelui nu a răspuns la solicitările de comentarii.

Instrumentul sancțiunilor a apărut în 2014, când Rusia a declanșat războiul prin anexarea peninsulei Crimeea, care aparținea Ucrainei, și a invadat regiunile Donetsk și Lugansk din estul țării. 

Președintele de atunci, Petro Poroșenko, a folosit sancțiunile în primul rând pentru a viza Rusia și aliații Kremlinului.

„Sub Poroșenko, se ținea încă cont de constrângerile legale”, a mai declarat Fesenko pentru Kyiv Independent.

El a adăugat că Zelenski „are o atitudine oarecum diferită față de limitele legale ale autorității sale” și este „mai radical, mai abrupt și mai înclinat să ia decizii rapide”.

Zelenski își poate permite, de asemenea, să folosească sancțiunile mai activ datorită concentrării fără precedent a puterii în mâinile sale.

„Guvernul lui Poroșenko era mult mai puțin omogen din punct de vedere politic decât actuala administrație”, explică Iaroslav Iurcișin. „Riscul de abuz crește proporțional cu concentrarea și monopolizarea puterii. Astăzi, practic întreaga echipă de guvernare este formată din persoane loiale președintelui. Acest lucru reduce numărul celor capabili să spună: «Nu, nu ar trebui să facem asta».”

Fesenko a susținut, de asemenea, că, în multe cazuri, Zelenski a optat pentru sancțiuni în locul procedurilor judiciare, deoarece acestea sunt mai lente.

„El nu vrea să se împotmolească în bătălii judiciare care pot dura ani de zile”, a spus el. „De aceea preferă să recurgă la sancțiuni decât să se lupte cu cineva în instanță.”

Instrumentul care face minuni

Un moment decisiv a avut loc în 2021, cu un an înainte de izbucnirea războiului pe scară largă, când Zelenski a început să aplice sancțiuni împotriva politicienilor ucraineni pro-ruși care nu fuseseră pedepsiți de sistemul judiciar al țării.

Au fost vizați, în special, deputatul pro-Kremlin Viktor Medvedciuk și posturile acestuia televiziune, mai ales că „îl atacau în mod activ pe Zelenski”, a declarat Fesenko.

Aceste sancțiuni ar fi putut fi propuse de Oleksii Danilov, fost primar al orașului Lugansk, care era la acea vreme secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare.

Solicitat să comenteze, Danilov a declarat pentru Kyiv Independent că a inițiat nu numai sancțiunile împotriva lui Medvedchuk, ci și alte sancțiuni, fără a oferi detalii suplimentare.

„Și a funcționat”, a spus Fesenko. „Sancțiunile impuse lui Medvedciuk în 2021 s-au dovedit extrem de eficiente. Cred că acest lucru a reprezentat o adevărată revelație pentru Zelenski. Pentru prima dată, el a văzut că exista la dispoziție un instrument puternic care nu depindea de instanțe… și un instrument capabil să producă rezultate foarte rapide și foarte semnificative. Cred că acela a fost un moment de cotitură.”

Sancțiunile au fost susținute în mare măsură de societatea ucraineană, deoarece orientarea pro-Kremlin a lui Medvedciuk nu a fost niciodată pusă la îndoială.

Medvedciuk, care a întreținut relații strânse cu președintele rus Vladimir Putin, a fost acuzat de înaltă trădare în 2021 și predat Rusiei în cadrul unui schimb de prizonieri în 2022, după izbucnirea războiului total.

Puteri de război

În 2022, când Rusia a lansat invazia pe scară largă și Zelenski a primit puteri de război fără precedent, mecanismul sancțiunilor s-a dovedit din nou extrem de util.

„Puterea s-a concentrat, fără îndoială, și mai mult în mâinile președintelui, care este și comandantul suprem”, a afirmat Fesenko. „Într-un război ca acesta — un război existențial — există o înțelegere generală că deciziile trebuie luate rapid.”

Împreună cu un alt instrument — retragerea cetățeniei — președintele a dobândit o putere practic nelimitată de a influența viețile oricui consideră de cuviință.

Hennady Korban, un fost partener de afaceri și aliat politic al oligarhului Igor Kolomoiski, a fost privat de cetățenia ucraineană în 2022. El a încercat să intre în Ucraina, dar grănicerii i-au refuzat accesul și i-au confiscat pașaportul.

Nu au fost făcute publice motive oficiale pentru retragerea cetățeniei sale ucrainene, dar observatorii au bănuit că ar fi putut avea legătură cu cetățenia sa israeliană.

Legislația ucraineană nu permite în mod explicit dubla cetățenie. Experții juridici nu sunt de acord în privința faptului că acest lucru ar justifica retragerea cetățeniei ucrainene unei persoane, având în vedere că Constituția conține o prevedere care o interzice.

„În cele din urmă, doar Curtea Constituțională a Ucrainei poate oferi un răspuns definitiv cu privire la legalitatea acestei măsuri”, a spus Fesenko.

Publicația ucraineană „Dzerkalo Tyzhnyia” a atribuit sancțiunile, printre altele, unei întâlniri între Korban și Victoria Spartz, o congresmenă americană care i-a criticat pe Zelenski și pe influentul său fost șef de cabinet, Andrii Yermak.

Dar spre deosebire de Medvedciuk, Korban nu era pro-rus. Mai mult, el a contribuit la organizarea batalioanelor de voluntari în regiunea Dnipropetrovsk în 2014 și a devenit șeful apărării teritoriale a regiunii în februarie 2022.

Sancțiuni împotriva principalului rival

În februarie 2025, Zelenski a mers mai departe și i-a impus sancțiuni și principalului său adversar politic, fostul președinte Poroșenko.

Fesenko și  Iurcișin au opinat că ideea de a-l sancționa pe Poroșenko ar fi putut fi sugerată de Yermak.

„Bănuiesc că (Yermak), împreună cu (adjunctul șefului de cabinet al lui Zelenski), Oleg Tatarov, au insistat pentru intensificarea presiunii asupra lui Poroșenko prin intermediul sancțiunilor”, a opinat  Iurcișin. „Sunt convins că Yermak a fost principala forță motrice din spatele aplicării sancțiunilor împotriva rivalilor politici.”

Yermak și Tatarov nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

Poroșenko a fost acuzat de trădare în 2021, pentru că i-a ajutat pe ocupanții ruși din zone ale regiunile Donețk și Lugansk, organizând livrări de cărbune către companii ucrainene.

De atunci, însă, dosarul penal a înregistrat puține progrese.

„În cazul lui Poroșenko, cred că un factor cheie (pentru impunerea sancțiunilor) a fost incapacitatea unui sistem de aplicare a legii controlat politic de a obține rezultatul dorit prin mecanismele juridice obișnuite”, a declarat Iurcișin. „Decizia de a-l sancționa pe Poroșenko a deschis, de fapt, o cutie a Pandorei și a creat tentația de a folosi sancțiunile ca alternativă mai rapidă la procedurile juridice obișnuite.”

În ciuda acuzațiilor aduse lui Poroșenko, ar fi dificil să-l prezinte ca fiind chiar și ușor pro-rus, întrucât s-a opus în mod constant Moscovei de când a fost ales președinte în 2014.

Pedepsirea tuturor celorlalți

În afară de Poroșenko, Zelenski i-a sancționat pe oligarhul Kolomoiski și pe partenerul său de afaceri Hennadii Boholiubov în februarie 2025. Înainte de aceasta, Zelenski îi retrăsese deja cetățenia ucraineană lui Kolomoiski în 2022.

Kolomoiski a recunoscut că este cetățean al Israelului și al Ciprului.

Zelenski a lucrat pentru Kolomoiski în perioada în care era producător și comediant. Cu toate acestea, relația dintre cei doi s-a deteriorat la scurt timp după ce Zelenski a devenit președinte.

În 2023, Kolomoiski și presupușii săi complici au fost acuzați de deturnarea a 250 de milioane de dolari de la Privatbank, cea mai mare bancă din țară, care a fost naționalizată în 2016 ca urmare a gestionării defectuoase din partea oligarhului.

La fel ca Poroșenko, Kolomoiski nu poate fi considerat pro-rus și a jucat un rol crucial în crearea unităților de voluntari ucraineni care luptă împotriva Rusiei, pe când era guvernator al regiunii Dnipropetrovsk, între 2014 și 2015.

În mai 2026, Zelenski l-a sancționat și pe Andrii Bohdan, care a ocupat funcția de șef de cabinet al său între 2019 și 2020. De la demiterea sa, Bohdan l-a criticat însă în mod regulat pe Zelenski.

Bohdan însuși și mulți alți observatori au atribuit sancțiunile unor presupuse suspiciuni din partea Președinției, conform cărora Bohdan ar fi fost în spatele publicării unor înregistrări scurse în presă, ca parte a unui scandal major de corupție care a zguduit țara în lunile aprilie și mai. Bohdan a negat acuzațiile potrivit cărora ar fi organizat scurgerea de informații.

Sancțiunile împotriva fostului parlamentar Bereza, impuse pe 7 iulie, sunt, de asemenea, foarte controversate.

Bereza a participat la Revoluția EuroMaidan din 2014, care l-a înlăturat de la putere pe președintele pro-Kremlin Viktor Ianukovici, și a fost purtătorul de cuvânt al grupării naționaliste „Sectorul Drept” la acea vreme.

A fost deputat în perioada 2014-2019 și a reprezentat o formațiune naționalistă numită „Ukrop”. Însă, de când Zelenski a ajuns la putere în 2019, Bereza l-a criticat în mod constant și l-a susținut adesea pe Poroșenko.

El a declarat pe Facebook, pe 7 iulie, că „aceste sancțiuni au fost impuse pentru a mă reduce la tăcere și pentru a împiedica oamenii din Ucraina să-mi vadă postările și videoclipurile”.

„Ei bine, cred că l-am scos din sărite (pe Zelenski)”, a susținut Bereza (foto jos). „Sincer, să ți se impună sancțiuni atât de către Putin, cât și de către Zelenski în același timp, e ca și cum ai câștiga la loterie. Mă întreb cum vor explica asta. Dacă motivul este că am dezvăluit cazuri de corupție și am criticat guvernul, atunci consider că am realizat cu adevărat ceva însemnat”.

O serie de personalități ucrainene dubioase au fost, de asemenea, ținta sancțiunilor lui Zelenski în ultimii ani, printre care se numără controversatul fost consilier al președintelui, Alexei Arestovici, omul de afaceri controversat Hennadiy Balashov și bloggerul provocator Miroslav Oleșko, care critică de mult timp președintele și modul în care Ucraina gestionează războiul.

„S-ar putea să asistăm la o situație în care majoritatea sancțiunilor impuse cetățenilor ucraineni — inclusiv cele împotriva lui Bohdan și Poroșenko — vor fi în cele din urmă anulate”, a spus Fesenko.

„Iar dacă se va întâmpla acest lucru — fie în timpul președinției lui Volodimir Zelenski, fie la câțiva ani după încheierea acesteia — ar putea crea probleme chiar pentru Zelenski. Pentru că, dacă instanțele ucrainene, precum Curtea Supremă, sau Curtea Europeană a Drepturilor Omului, vor hotărî că aceste sancțiuni au fost ilegale, acest lucru ar putea deschide calea către procese în care să fie acuzat de abuz de putere sau de depășirea atribuțiilor sale.”

Sursa originală: The Kiyv Independent