Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, pare să fi rămas incapabil să emită un mesaj cât de cât coerent după bombardamentul cu drone efectuat de forțele ucrainene asupra Moscovei în cursul zilei de joi, 18 iunie.
Într-o declarație pentru presă, Lavrov a susținut ceea ce ar urma să fie noua poziție a Moscovei drept răspuns la spectaculosul bombardament ucrainean, în care au fost folosite aproximativ 200 de drone. Acest bombardament a paralizat transportul aerian pe toate aeroporturile civile din Moscova și a făcut să plouă cu petrol în câteva districte ale capitalei ruse, după distrugerea unei importante rafinării.
Lavrov a afirmat că demersurile diplomatice anterioare nu au adus rezultatul dorit, iar Moscova a considerat necesar să treacă la măsuri mai hotărâte.
"Sunt convins de mult timp că vorbele nu sunt suficiente", a spus ministrul, ca și cum Moscova ar fi încercat o perioadă să convingă Kievul să renunțe la luptă folosind doar cuvintele.
Lavrov a explicat apoi că forțele armate ruse vor efectua pe viitor lovituri de grup masive, în mod regulat. Ceea ce face, cum bine știm, de la începutul invaziei la scară largă.
Numai că, de data asta, țintele vor fi "obiective de ale căror stare tehnică și funcționare depinde în mod direct capacitatea de luptă a armatei ucrainene", a adăugat Lavrov. Să înțelegem de aici că Moscova nu va mai ordona atacuri asupra obiectivelor civile? Că nu vor mai fi lovite locuințele sau elementele de infrastructură energetică din localitățile ucrainene?
De fapt, spune Lavrov, armata rusă lansează de ceva timp atacuri împotriva obiectivelor de care depinde capacitatea de luptă a armatei ucrainene.
"Nu a fost o coincidență faptul că președintele a anunțat cu ceva timp în urmă, după o altă acțiune nesăbuită a teroristului de la Kiev, că de acum vom efectua lovituri masive combinate, în mod regulat, împotriva unor ținte a căror stare afectează în mod direct capacitatea de luptă a Forțelor Armate ale Ucrainei. Această sarcină a fost stabilită de comandantul suprem, iar forțele noastre armate o îndeplinesc și vor continua să o îndeplinească", a afirmat Lavrov.
Numai că atacurile ruse din ultimele zile spun cu totul altceva. În dimineața zilei de marți, 16 iunie, o dronă rusă a lovit locuință unor bătrâni, soț și soție, care au fost răniți în urma atacului. În aceeași zi, trei persoane au fost ucise într-un atac rusesc asupra localității ucrainene Nikopol. În acest caz, forțele ruse au folosit o dronă pentru a-i lovi pe oamenii care mergeau pe marginea drumului. Alte trei persoane au fost lovite marți, în a doua parte a zilei, după ce o dronă rusă a lovit blocul de locuințe în care locuiau. Iar bombardamentul de duminică spre luni, în care a fost lovită biserica centrală a complexului Lavra Pecerska, catedrala Adormirea Maicii Domnului, nu a fost cu siguranță o lovitura lansată împotriva unui obiectiv de care depinde armata ucraineană. Așadar, Lavrov, la fel ca Putin, aberează. Și aceste aberații sunt cu atât mai semnificative, cu cât forțele ucrainene reușesc să răspundă cum se cuvine bombardamentelor ruse. (sursa: AICI)