Putin a pierdut și Armenia! Premierul pro-european Nikol Paşinian şi-a declarat luni victoria în alegerile parlamentare. Disperată, Moscova amenință Erevanul cu soarta Ucrainei


Putin a pierdut și Armenia! Premierul pro-european Nikol Paşinian şi-a declarat luni victoria în alegerile parlamentare. Disperată, Moscova amenință Erevanul cu soarta Ucrainei

Premierul Armeniei, Nikol Paşinian, a revendicat victoria în alegerile legislative de duminică, rezultatele - (încă) parțiale la ora transmiterii acestui material - părând să indice faptul că Erevanul – până nu demult cel mai apropiat aliat al Rusiei în Caucaz – se reorientează spre Uniunea Europeană.

Partidul „Contractul Civil” al lui Paşinian, care a apropiat Armenia de Occident de la preluarea puterii în 2018, s-a confruntat cu trei principale partide de opoziţie pro-ruse.

Agențiile de presă scriu că rezultatele parțiale după numărarea sufragiilor în 21% din secţiile de votare arată că formaţiunea lui Paşinian, „Contractul Civil”, conduce detaşat, cu 54,5% din voturi. 

„Contractul Civil” este urmat la mare distanţă de trei formaţiuni pro-ruse; „Armenia puternică” – cu aproape 22% din voturi, „Alianţa pentru Armenia” – cu 8,7% şi „Armenia Prosperă” – cu 5%. Aproape 60% dintre alegătorii armeni şi-au exprimat votul – transmite Reuters, care subliniază că prezenţa la urne mare este importantă, întrucât îi dă lui Paşinian un mandat puternic pentru a negocia pacea cu Azerbaidjanul,  care se află în război intermitent cu Armenia încă de la sfârşitul anilor 1980, şi a încerca să normalizeze relaţiile cu Turcia, un aliat cheie al Azerbaidjanului.

Conform unei informații publicate luni dimineață, în jurul orei 9.00, de pagina de X Europe Elects, după numărarea a 98 % dintre secțiile de votare, Partidul „Contractul Civil”, de centru și pro-UE, condus de prim-ministrul Nikol Pașinian, se situează la puțin sub 50 %, în timp ce partidul pro-Kremlin „Armenia Prosperă” s-ar afla sub pragul electoral de 4 %. Informațiile sunt însă în curs de actualizare.

Grafic publicat de Europe Elects:

 

Nikol Paşinian este premier din 2018, iar sub conducerea sa Armenia a adoptat o politică pro-europeană şi a început să se distanţeze de Rusia. Procesul s-a accelerat după ce Moscova, care era considerată principalul garant al securităţii Armeniei, a fost incapabilă să îşi ajute aliatul în timpul războiului cu Azerbaidjanul din 2020 şi, ulterior, în 2023, când forţele azere au ocupat enclava Nagorno-Karabakh, care s-a aflat în centrul disputelor dintre Erevan şi Baku încă din anii ’80. Acele înfrângeri militare au dus iniţial la o scădere a popularităţii lui Paşinian, însă acesta a reuşit să revină în preferinţele electoratului. 

Principalul rival al premierului Pașinian este Samvel Karapetyan, care a fondat „Armenia Puternică” anul trecut şi a făcut campanie pe o platformă pro-afaceri şi cu promisiunea de a menţine legăturile strânse ale Armeniei cu Rusia.

Liderii europeni şi-au manifestat în ultima perioadă susţinerea pentru Paşinian, în timp ce Rusia este suspectată că s-ar fi aflat în spatele unei campanii de dezinformări care a inclus numeroase teme promovate de Moscova în ultimii ani. De asemenea, Moscova a avertizat Erevanul cu privire la o traiectorie care ar putea să apropie Armenia de soarta Ucrainei.

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.