Rusia cere Ucrainei să-și retragă trupele din regiunea Donetsk în termen de două luni, amenințând că, în caz contrar, cerințele sale se vor schimba, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, vorbind despre negocierile privind încheierea războiului. Miercuri a început o rundă de negocieri pentru pace între Kiev și Washington, în cadrul căreia cea mai mare problemă rămâne cea a teritoriilor.
Pentru Kiev, compromisul posibil constă în disponibilitatea de a înceta războiul pe linia frontului, dar Moscova continuă să ceară retragerea Ucrainei din teritoriul regiunii Donețk, a precizat Zelenski.
"Ei spun părții americane că acum sunt noi termene – peste două luni vor ocupa estul țării noastre, vor ocupa Donbasul. Și de aceea Ucraina are două luni la dispoziție să se retragă. Atunci războiul se va termina. Iar dacă Ucraina nu se retrage, Rusia va ocupa Donbasul și vor urma alte condiții", a comunicat președintele ucrainean.
"O întrebare logică – dacă scopul lor este doar Donbasul, atunci de ce spun că vor merge mai departe, dacă vor reuși să cucerească Donbasul? Adică problema nu este în Donbas", a adăugat Zelenski.
Potrivit acestuia, Moscova exercită presiuni asupra Washingtonului pentru a obliga Ucraina să se retragă din Donbas, în condițiile în care forțele ruse nu sunt capabile să respingă forțele ucrainene din această regiune.
Statutul Donbasului rămâne o chestiune-cheie în cadrul negocierilor trilaterale dintre Kiev, Moscova și Washington. În restul problemelor din cadrul negocierilor se poate ajunge la compromis, au dat de înțeles reprezentanții celor trei state. Dar conflictul Statelor Unite și Israelului cu Iranul a făcut ca negocierile oficiale cu Kievul și Moscova să fie suspendate.
Cu toate acestea, contactele bilaterale ale americanilor cu ucrainenii și rușii se mențin, iar Ucraina nu intenționează să renunțe la eforturile de a pune capăt războiului, potrivit președintelui ucrainean. (sursa: AICI)