Un general rus, Roman Demurchiev, s-a lăudat în mai multe rânduri, fața de apropiații săi cu torturile și execuțiile prizonierilor ucraineni, dar și cu abuzurile comise asupra cadavrelor acelor militari, potrivit mesajelor acestuia interceptate de armata ucraineană.
Corespondența electronică a generalului arată cum s-a fălit atât față de colegi, cât și de soția sa, cu urechile tăiate ale ucrainenilor. Ca dovadă a cuvintelor sale, Demurchiev a distribuit și fotografii în care apar urechile tăiate. De exemplu, el a avut cu cu soția sa următoarea discuție despre o astfel de fotografie: "Și apoi ce facem cu ele?", l-a întrebat soția lui / "Voi face o ghirlandă și o voi dărui. Ca urechile de porc la bere" / "Aha!".
Jurnaliștii care au avut acces la acest dialog nu au reușit să stabilească când și în ce circumstanțe a fost făcută fotografia despre care vorbește generalul rus. În arhiva corespondenței sale se observă că acesta discuta adesea despre tratamentul prizonierilor de război cu un angajat al contrainformațiilor militare pe nume Roman. În octombrie 2023, generalul l-a întrebat pe acest Roman dacă să îl omoare pe unul dintre prizonierii ucraineni sau să i-l ofere pentru a fi torturat. În cele din urmă, interlocutorul generalului rus a luat prizonierul ucrainean. Ucraineanul menționat în corespondență s-a întors acasă în urma unui schimb de prizonieri și a confirmat că, în timpul captivității, a fost bătut și torturat prin electrocutare. Judecând după corespondență, Roman i-a trimis generalului prizonieri și deținuți, cu rugămintea de a-i ucide. În alt, caz, în decembrie 2024, Demurchiev a discutat cu subordonații săi despre un videoclip în care foști deținuți au capturat trei militari ucraineni și apoi i-au ucis cu lopeți de genist. Din corespondență reiese că Demurciev a raportat incidentul șefului său, generalul Oleg Mitiaev, comandantul Armatei a 20-a, care a dispus recompensarea acelor foști deținuți.
Demurchiev, în vârstă de 49 de ani, este unul dintre militarii de rang înalt care participă la invazia pe scară largă a forțelor armate ruse în Ucraina. Acesta se bucură de aprecierea superiorilor săi.
Președintele Putin i-a acordat gradul de general-maior în anul 2023 și, cel puțin până în decembrie 2024, Demurchiev a ocupat funcția de comandant adjunct al Armatei a 20-a a Federației Ruse.
În momentul de față, sursele deschise nu prezintă informații despre actualul loc de serviciu al generalului criminal. (sursa: Meduza.io)