Zeci de mii de cehi au semnat o scrisoare deschisă în care își cer scuze Ucrainei pentru o declarație făcută de președintele Camerei Deputaților, Tomio Okamura, în discursul susținut cu ocazia Anului Nou.
Acesta spusese în mesajul postat pe rețeaua X că ajutorul financiar acordat Ucrainei este destinat "susținerii unui război absolut absurd" și "juntei lui Zelenski".
"Banii curg în toate direcțiile și toată lumea câștigă ceva din această afacere - companiile și guvernele occidentale, precum și hoții ucraineni din jurul juntei lui Zelenski, care își construiesc toalete din aur", a mai zis Okamura.
După acest mesaj absolut nedrept al înaltului oficial ceh, un profesor din satul Semnevice - Antonin Kolarž - care este și primar al localității, a adresat o scrisoare deschisă ambasadorului Ucrainei în Cehia, Vasyl Zvarych, prin care și-a cerut scuze pentru discursul lui Okamura. Iar această scrisoare a fost semnată până în momentul de față de peste 30.000 de persoane.
"Simt nevoia să-mi cer scuze față de dumneavoastră pentru cuvintele rostite de Tomio Okamura, care contrazic în mod direct faptele, experiența istorică și principiile fundamentale ale umanității, solidarității și responsabilității", a menționat Kolarž în scrisoare.
Potrivit acestuia, Okamura reflectă doar poziția unei părți a societății, nu a majorității populației cehe.
"Aceste declarații reprezintă doar poziția sa politică personală și nu pot fi aplicate în mod categoric altor membri ai Parlamentului Republicii Cehe sau societății cehe în ansamblu", a adăugat Kolarž.
"Astăzi, Ucraina nu doar își apără teritoriul. Ea apără principiul conform căruia granițele nu pot fi modificate prin forță, iar violența nu poate anula legea. Dacă Ucraina ar cădea, nu ar fi doar înfrângerea ei, ci și înfrângerea valorilor democratice pe care se bazează propria noastră libertate", a subliniat profesorul ceh.
Acesta a enumerat în scrisoarea deschisă și tragediile cu care ucrainenii au fost loviți, de la uciderea în masă a populației civile din Bucea și distrugerea orașului Mariupol, la rusificarea forțată a celor din zonele ocupate de armata rusă.
Și ambasadorul Ucrainei în Cehia, Vasyl Zvarych, a reacționat la discursul lui Okamura, spunând că este doar rezultatul influenței propagandei ruse.
"Ne așteptăm ca autoritățile statului și societatea civilă din Cehia să evalueze în mod corespunzător aceste declarații și compatibilitatea lor cu înalta funcție publică pe care o ocupă acest politician", a mai declarat reprezentantul corpului diplomatic ucrainean.
Dar ministrul de Externe al Cehiei, Petr Macečka, a răspuns că ambasadorul ucrainean nu ar trebui să comenteze public declarațiile oficialilor cehi, deoarece aceasta ar fi o chestiune internă a țării. (sursa: AICI)