Comentariu literar la poezia „Colindul robului” de Valeriu Gafencu: Suferința care unește și mântuiește hristic

Supranumele „Sfântul închisorilor” i-a fost atribuit deținutului Valeriu Gafencu de către Nicolae Steinhardt, un titlu care a început să circule începând cu anii 1990 și a pătruns în memorialistica penitenciară. Steinhardt, monahul de la Rohia, arestat din 1958, a aflat despre Gafencu din relatări care s-au integrat în folclorul carceral. El a declarat că a inspirat termenul de „Sfânt” din prietenia sa cu Ioan Ianolide. Valeriu Gafencu a fost închis la penitenciarul-sanatoriu de la Târgu Ocna de către regimul comunist. Fiind bolnav de tuberculoză, i-a oferit medicamentul salvator, antibioticul streptomicină, pastorului evreu Richard Wurmbrand, salvându-i astfel viața. În ultimii ani ai existenței sale, Gafencu s-a dedicat mântuirii personale și a poporului român prin rugăciune și post, preferând să se întâlnească cu Hristos la Judecata de Apoi. Gestul său de a-i oferi medicamentul miraculos lui Richard Wurmbrand, care, după eliberare, a plecat în SUA și a dezvăluit în Congresul american crimele din Gulagul bolșevic din România, evidențiază dăruirea sa.Valeriu Gafencu a murit în închisoare în 1952, înconjurat de colegii de suferință.

Puțină lume știe că, în perioada de regim penitenciar relativ „semi-deschis”, la închisoarea Aiud, între anii 1946-1947, Valeriu Gafencu era dus la muncă la Galda de Sus, unde participa la activități agricole, precum culesul porumbului și al strugurilor. Aici, în aerul proaspăt al zilei și în frumusețea serilor, Gafencu a reușit să transmită poeziile sale din închisoare familiei (surorilor sale) și altor prieteni. Versurile sale erau la fel de frumoase precum cele ale lui Radu Gyr, Nichifor Crainic, Sergiu Mandinescu, Andrei Ciurunga sau Vasile Voiculescu. Astfel, colindele scrise de Valeriu Gafencu în penitenciar au ajuns să fie cunoscute dincolo de zidurile închisorii comuniste. Aceste colinde erau cântate de foștii deținuți politici în satele și orașele țării înainte de Revoluția din decembrie 1989, integrându-se în mentalul colectiv. În acest context, ne propunem să analizăm și să comentăm poezia „Colindul robului”, scrisă într-un stil neomodern, cu o expresie eminesciană.

Poezia „Colindul robului” de Valeriu Gafencu este o lucrare lirică profundă, cu o poli-semantică specială, care îmbină durerea și speranța într-un mod inedit și emoționant. Poezia este o meditație creștină asupra suferinței, libertății și nașterii Mântuitorului, având ca fundal închisoarea și condiția umană. Deținutul devine prin suferință un martor hristic al Nașterii Domnului.

"Pe malul Trotușului

Cântă robii Domnului

Înjugați cu jugul Lui.

Dar cântarea lor e mută,

Că-i din suferință smulsă,

Și-i cu rugăciuni crescută.”

Tema principală a poeziei se referă la suferința omului și la modul în care aceasta se transformă într-o formă de rugăciune, prin intermediul căreia robii lui Dumnezeu își exprimă credința și speranța. În primele strofe, Gafencu descrie „robii Domnului” care, deși sunt înjugați la un „jug” simbolic, reușesc să își păstreze credința și să își exprime dorința de a cânta. Această „cântare mută” este prin excelență o metaforă a suferinței – o suferință care naște rugăciune și speranță. Suferința este mântuitoare și răscumpărătoare. Fără suferință nu te mântuiești.

"În inima robului

Domnu-Și face ieslea Lui

În noaptea Crăciunului.

Flori de crin din ceruri plouă

Peste ieslea Lui cea nouă

Și din flori picură rouă.”

Imagistica poeziei este bogată și profundă. „Ieslea” menționată în versuri simbolizează nu doar nașterea lui Hristos, ci și un loc de refugiu și mângâiere în mijlocul suferinței. Florile de crin care „plouă” din ceruri reprezintă, de asemenea, puritatea, lumina și bucuria divină ce se revarsă asupra celor care suferă. Picurarea „rouă” din flori sugerează o binecuvântare divină, un simbol al speranței și al mântuirii. Suferința celor închiși deschide ochii sufletului pentru a-L vedea pe pruncul Iisus. În "noaptea de Crăciun", prin suferință, deținutul politic credincios învinge comunismul, așa cum Lumina stinge noaptea, iar Hristos înfrânge răul născut din păcat.

"Stă un copilaș în zare

Și privește cu mirare

O fereastră de-nchisoare.

Lângă micul copilaș

S-a oprit un îngeraș

Ce-i șoptește drăgălaș:"

Intrarea „micului copilaș” și a „îngerașului” introduce o notă de inocență și mirare, subliniind contrastul dintre natura divină și patimile umane. Copilul care privește cu „mirare” fereastra de închisoare simbolizează curățenia sufletului și capacitatea de a percepe frumusețea și lumina chiar și în cele mai întunecate locuri. Această viziune naivă și pură sugerează că nașterea Mântuitorului este pentru toți, chiar și pentru cei care sunt privați de libertate. Umilința din staul a Fiului Domnului devine emblematică și sinergică cu suferința deținuților anticomuniști închiși pe nedrept. Cei închiși se identifică cu "copilașul sfânt". Ei, care suferă nevinovați, devin prin comparație sintetică un "prunc sfânt", ca o restaurare a omului în Dumnezeu, cum a scris mai târziu marele teolog român Nicolae Stăniloae.

"Azi Crăciunul s-a mutat

Din palat la închisoare

Unde-I Domnu-ntemnițat;

Și copilul cel din zare

A venit la închisoare

Să trăiască Praznic mare."

Mesajul spiritual al poeziei este profund. Gafencu sugerează că, în ciuda condițiilor defavorabile, credința și iubirea lui Dumnezeu sunt vii, iar Crăciunul – o sărbătoare a nașterii lui Hristos – este un prilej de celebrare chiar și în întunericul închisorii. „Azi Crăciunul s-a mutat / Din palat la închisoare” transcede ideea că nașterea lui Hristos aduce mângâiere și speranță tuturor, indiferent de circumstanțele lor. Răul poate fi învins doar prin iubire și jertfă asumată. Crăciunul adevărat se trăiește în recluziunea suferinței, nu în palatele puterii bogate și corupte. Așa cum s-a născut Iisus în staul, așa se naște adevărul din suferința temniței. Închisoarea devine de Crăciun un staul în care se naște în fiecare deținut simbolic un "prunc sfânt", un "Sfânt al închisorilor". Deținuții prin nedreptatea făcută devin în închisoare un ”Domn-întemnițat”. În închisorile comuniste a fost închis Hristos este mesajul poetului. Metaforele folosite de Valeriu Gafencu sunt simple, dar penetrante și simbolice. De fapt, întreg colindul este o metaforă a transfigurării temniței comuniste în ”staulul cu oi” în care s-a născut Fiul Omului în sărăcie și umilință. Prizonierii se identifică în izolare și smerenie cu Domnul Nostru Iisus Hristos, iar temnița este, în viziunea lui Valeriu Gafencu, "scena Nașterii Domnului".

Astfel, în acest sens, „Colindul robului” este o poezie plină de rezonanță, care transcende timpul și spațiul, aducând un mesaj de speranță, nădejde și mântuire. Gafencu reușește să evidențieze profunditatea suferinței umane, învăluind-o în lumina divină a nașterii lui Hristos. Analogia lui Valeriu Gafencu din denumirea ~Colindul robilor~ cu ”corul robilor” din Verdi este evidentă, pentru că toți cei închiși, prigoniți și nedreptățiți sunt frați solidari în suferință. Prin imagistica sa bogată și tematica sa profund spirituală, poezia explorează sincretic și semiologic o lucrare de înaltă valoare literară și teologică din literatura română. În seara de Crăciun, să mergem să ducem vestea cea bună a Nașterii Domnului Hristos cântând cu lacrimi în ochi "Colindul robilor" de Valeriu Gafencu. Deținutul-profet poate fi chiar, în seara de ajun, Iisus Hristos. Este mesajul uluitor și izbăvitor al poetului închisorilor.